Pueblos Blancos
Jurnal de Călătorie în

Arce, stânci şi bodegas în Pueblos Blancos

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

O altă zi din timpul sejurului nostru în Andaluzia a fost dedicată unui alt circuit montan cu mașina, prin Satele Albe (Pueblos Blancos), în Parcul Natural Sierra de Grazalema, care ne-a dus de la Arcos de la Frontera la Ronda. Şi ca bonus, că tot eram în zonă, am mers şi în Setenil de las Bodegas, un sătuc liniştit, unde casele sunt construite sub stânci.

Dar să încep cu începutul. După o zi de lenevit pe plajă şi scăldat în apele reci ale Atlanticului, am adormit cu gândul că ne trezim de dimineaţă devreme să pornim la drum. Dar vedeţi dumneavoastră, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, iar cu huzureala te obişnuieşti repede.

Aşa că, după mai bine de o săptămână petrecută în acest colţ de lume, ne-am molipsit de la localnici şi ne-am pierdut obiceiul de a ne trezi de dimineaţă. Prin urmare, am plecat de-acasă undeva pe la ora 10.00 – cam târziu pentru cei aproape 400 de kilometri pe care îi aveam de parcurs în ziua respectivă. Dar cum la spanioli ziua începe târziu şi se termină şi mai târziu (în noapte) am zis să nu disperăm şi am purces la drum către Pueblos Blancos.

Am admirat, pe drum, frumoasele dealuri pline cu floarea soarelui, o minunăţie tocmai bună de pozat. Ca o paranteză fie spus, dealurile pline cu floarea soarelui n-am putut să le pozăm însă pentru că la momentul la care am trecut noi pe acolo se făceau nu ştiu ce filmări şi erau restricţii de circulaţie. Acum nu ştiu să vă spun cât de legal se desfăşura treaba asta cu restricţiile, dar cert este că nu ne-au permis să oprim. Eeei, trebuie niscaiva privilegii să pozezi floarea soarelui în Spania, am conchis eu cu năduf. Aşa că ne-am mulţumit doar cu uitatul şi am plecat mai departe.

Incursiune în Pueblos Blancos

Se pare că turul ciclist al Spaniei din 2014 a avut cam aceleaşi puncte de interes ca noi, după cum vă spuneam şi cu altă ocazie: Ţara Bascilor, Cadiz și două dintre Pueblos Blancos (Arcos de la Frontera și Ronda). M-am simţit privilegiată să văd aceste locuri şi din elicopter, chiar dacă doar la televizor.

Arcos de la Frontera

Primul dintre Pueblos Blancos vizitate de noi a fost Arcos de la Frontera care, după cum probabil aţi ghicit, se numeşte aşa din cauza numeroaselor arce pe care le întâlnim aici. Este un orăşel cocoţat pe munte, care mie mi-a plăcut foarte mult. Construcţiile vechi, arcele pe sub care am trecut plimbându-ne pe străzi, atmosfera liniştită mi-au creat un sentiment foarte plăcut.

Am găsit o parcare cu plată pe o stradă mai largă şi, scăpând de grija maşinii, am pornit la pas pe străzile foarte înguste şi în pantă. Am trecut pe lângă Biserica Santa Maria, pe care am admirat-o pe dinafară pentru că era închisă, după care ne-am îndreptat spre locul de belvedere (mirador) din apropierea ei, unde localnicii încercau să facă un bănuţ folosindu-se de şoimi şi bufniţe sau oferindu-se drept ghizi.

Unul dintre aceşti „ghizi” povestea că face acest lucru pentru că a rămas fără loc de muncă şi are nevoie de o sursă de existenţă. Deşi ştiam foarte bine că rata şomajului este foarte ridicată în Spania, n-am resimţit acest lucru absolut deloc până atunci. Mă aşteptam ca oamenii să fie mai stresaţi din acest motiv, dar, dimpotrivă, mi s-au părut foarte relaxaţi.

Revenind la Arcos, punctul de belvedere din apropierea bisericii oferă o imagine largă asupra livezilor şi culturilor de măslini. Dar nu ne-am oprit aici decât pentru câteva momente. Am mers mai departe până în partea de jos a oraşului, unde am descoperit un alt mirador de unde am avut o vedere spectaculoasă asupra întregului Arcos de la Frontera.

Ce m-a surprins la acest oraş a fost faptul că erau foarte mulţi turişti. Şi pe bună dreptate: este un loc pitoresc.

El Bosque și Embalse de Zahara

Ne-am despărţit cu greu de acest orăşel şi ne-am continuat drumul către EL BOSQUE, un sătuc ghemuit la poalele munţilor Sierra de Grazalema şi care constă într-o mână de cafenele şi o moară, adunate în jurul unui pod peste râul El Bosque. După acest sătuc drumul a început să urce printre pini şi eucalipţi, pe lângă piscurile de granit ale Monte Simacon (1.565 m) până în trecătoarea Puente del Boyar (1.103 m), unde ne-am oprit să admirăm pe îndelete peisajul.

De aici am făcut un mic ocol, nu foarte convinşi că nu pierdem timpul aiurea, către lacul EMBALSE DE ZAHARA.

Dar, spre surprinderea noastră, lacul este absolut spectaculos. Iar drumul până în satul Zahara îţi oferă nenumărate ocazii de a-l admira. Vă recomand cu căldură să faceţi acest ocol dacă treceţi prin zonă, merită cu prisosinţă.

Ronda

Punctul final al periplului nostru prin Sierra de Grazalema și Pueblos Blancos a fost Ronda. Eram fermecată de imaginile pe care le văzusem cu canionul deasupra căruia este construit oraşul şi eram decisă să cobor pe poteci pentru a-l putea admira în toată splendoarea lui.

Aşa că, ajunşi în oraş, unde din nou am căutat parcare şi singura variantă pentru a scuti timp a fost una acoperită (şi, deci, mai scumpă – cu tarif pe minut), ne-am îndreptat spre Puente Nuevo care face legătura între oraşul vechi şi cel nou. Podul este construit deasupra canionului El Tajo, la o înălţime de 100 de metri de la râul Guadalevin.

Pe pod, de o parte şi de alta sunt amenajate numeroase locuri de unde poate fi admirat canionul, unde bandiţii ar fi avut o ascunzătoare începând cu secolul al XVIII-lea şi până în secolul XX. Imaginile sunt spectaculoase, dar şi mai spectaculoase sunt cele din canion.

Aşa că, hai să coborâm!

Deşi căldura era greu suportabilă, am traversat podul spre piaţa Maria Auxiliadora, de unde începe poteca ce coboară în canion. Poteca şerpuieşte până la primul punct de belvedere. Odată ajunşi aici, ne-am scos echipamentul foto să încercăm să surprindem pentru posteritate ceea ce vedeam cu ochii noştri.

Şi cum ne învârteam noi să găsim cel mai bun unghi de fotografiat, întrucât lumina puternică nu ne crea cele mai bune condiţii, auzim un foşnet uşor şi … ce să vezi? Un şarpe a traversat fulgerător poteca. Atât de fulgerător, încât ne-a lăsat fără reacţie. Să vă spun drept, nu ştiu dacă era veninos sau nu şi nici măcar cât era de mare nu îmi amintesc, pentru că s-a mişcat extreme de rapid. După ce ne-am revenit în simţiri şi am mai aruncat o privire spre canion, ne-am întors pe aceeaşi potecă pentru că soarele arzător nu prea ne încuraja să ne continuăm coborârea până jos în vale.

Ne-am mai plimbat puţin prin oraş căutând un pic de umbră, după care ne-am recuperat maşina şi am pornit către ultima destinaţie din ziua respectivă: Setenil de las Bodegas.

Setenil de las Bodegas

Numele acestui oraş reflectă istoria sa bogată. Setenil ar proveni din cuvintele latineşti “septem nihil”, adică „de şapte ori nu”, care se referă la cele şapte dăţi în care regii catolici au încercat să smulgă acest teritoriu de la mauri. Numele complet, de Setenil de las Bodegas, datează însă din secolul al XV-lea, când noii locuitori creştini au introdus podgoriile, pe lângă culturile arabe de măslini şi migdali (bodega fiind, din ce am înţeles eu, o cramă).

Oraşul se întinde de-a lungul Rio Trejo, unele case fiind construite în peretele de stâncă, după lărgirea grotelor naturale şi adăugarea unor pereţi exteriori.

Setenil are câteva străzi care trec pe sub stânci, dintre care cea mai spectaculoasă este cea de pe malul râului. Dacă sunteţi cu maşina, aveţi grijă să parcaţi la intrarea în oraş, pentru că odată intraţi pe străduţe veţi fi prinşi ca într-un labirint. În plus, străzile extrem de înguste şi în pantă s-ar putea să vă creeze unele dificultăţi.

Pe strada ce se întinde de-a lungul râului veţi găsi numeroase „bodegas”, unde vă puteţi aşeza la terasă sau intra în interior pentru a vedea mai de aproape grotele în care au fost construite aceste încăperi. Este o experienţă interesantă, chiar dacă probabil mulţi dintre voi aţi văzut mănăstările şi chiliile săpate în stâncă de pe meleagurile natale.

Din Setenil de las Bodegas ne-am îndreptat cuminţi spre Conil, în timp ce sejurul nostru se apropia de sfârşit.

Citește și:
10 zile cu mașina prin Andaluzia
Las Alpujarras, locul de unde atingi cerul
Alhambra și Albaicin, simbolurile Granadei
Câteva sfaturi practice pentru vizita în Cordoba
Patiourile Cordobei
Ciuperci gigantice, grădini și arhitectură mudejară în Sevilla
Pierduți în Cadiz, în căutarea turnurilor și a dezmățului culinar
Gibraltarul, de la dezamăgire la încântare
Plaje californiene în … Conil de la Frontera


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top