TMB Etapa 1: Ia Mont Blanc de unde nu-i

Ți-a plăcut? Dă mai departe!

Dacă în jurnalul trecut ți-am povestit cum ne-am planificat noi Tour du Mont Blanc, în jurnalele de călătorie următoare vreau să-ți redau experiența turului așa cum am trăit-o eu și Silviu.

Silviu și-a dorit foarte mult să facă acest tur, așa că 90% din research l-a făcut el. Iar la final și-a scris impresiile. Așa că am decis să vă prezentăm un jurnal în paralel :). Sper să vă placă.

Dar mai întâi, câteva date tehnice despre Etapa 1:

Traseu: Argentiere – Tre le Champ – Aiguillette des Posettes – Col des Posettes – Col de Balme – Trient
Distanță: 15,1 km
Diferență de nivel: +988 m/ -1076 m
Durată: 7h3min
Cel mai înalt punct: Vf. Aiguillette des Posettes (2201m)

Silviu

A sosit și ziua cea mare. A sosit însă prost, cu o ploaie ce variază de la mocănească la torențială și o ceață să o tai cu cuțitul. Prognoza nu arată nimic bun pentru această zi. Doar că se va opri ploaia la un moment dat.

Așa că am mai tras de timp, am savurat cafeaua și pe la 10.00 ne-am făcut curaj să mergem. Doar 10 minute până la stația de autobuz, că acesta ne scutea de mers vreo oră prin ploaie.

Așa că am intrat în traseu la Tre le Champs pe la 11.00. Dar nu ne grăbeam, că traseul era estimat la 6-7 ore. Ne echipăm de ploaie și începem să urcăm prin pădure. Ploaia se domolește, apoi se oprește de tot.

Urcușul prin pădure e destul de susținut, dar în serpentine. Nu e foarte mult noroi. Când ieșim din pădure începe vântul din ce în ce mai puternic și ceața care ne va însoți până spre seară.

După vreo 2 ore și jumătate ajungem pe vârful Aguillette des Posettes (2201m). În mod normal ar fi fost un punct de belvedere superb, dar ceața nu ne lasă decât pentru vreo 10 minute să vedem câte ceva.

Facem o scurtă pauză și dă-i la vale spre Col des Posettes. Aici aplicația și-a arătat utilitatea, fiind multe drumuri care se intersectau.

După vreo 4 ore și jumătate de la plecare ajungem în Col de Balme, unde e și borna de graniță cu Elveția. Inițial voiam să trecem pe la Refuge Les Grands, mai pe la înălțime, iar apoi să coborâm pe valea Trient. Dar cum ceața nu se dădea dusă, am coborât destul de abrupt pe drumul clasic.

Auberge du Mont Blanc unde eram cazați e tocmai în partea cealaltă a satului Trient, care e compus din vreo 3 locuri de cazare, celebra biserică roz și câteva case ce păreau părăsite.

Câte ceva și despre pensiune. Are camere duble și dormitoare comune. Băile și wc-urile sunt pe hol. La intrare te descalți și primești niște papuci cu care te plimbi prin pensiune.

Masa de seară începe la 19.00 fix și se face apelul ca în armată. Fiecare are locul prestabilit, iar mâncarea pe care o aduce chelnerul se pasează din mână în mână (până-n fund la taxatoare…). Micul dejun e la 7.00 și e bufet.

Acum o să fac o paranteză și o să zic câte ceva despre micul dejun în TMB. Părerea mea e că este limitat și sărăcăcios ca opțiuni. Cam peste tot (cu o excepție notabilă pe care o voi detalia mai târziu) cuprinde: unt, gem, pâine, lapte și ceva cereale.

În unele părți există și iaurt, ceva șuncă de Praga și cașcaval. Și desigur cafea și ceai. Cam atât. Nu ouă, nu bacon sau cârnați, nu legume (roșii, castraveți, ardei). Deci foarte mulți carbohidrați, puține lipide, iar proteine mai deloc.

Pe la 22.00 ne retragem la somn. Mâine ar trebui să fie cea mai ușoară etapă. Așa o fi?

Iulia

Azi plouă … Nu-mi vine să cred, după căldura și cerul senin de ieri din Chamonix. Se vedea așa de bine Mont Blanc și L’Aiguille du Midi … E însă prima zi și nu mă simt obosită, așa că mă ridic din pat fără să fac prea multe mofturi.

Noroc cu ploaia asta, că altfel îmi beam cafeaua pe repede-nainte :). Am scos nasul afară. Hai că nu-i chiar așa de frig. Poate chiar o să se îmbuneze vremea până intrăm noi în traseu.

Am ajuns și la începutul traseului. Urcușul începe de cum pui piciorul pe potecă. Mi s-a făcut cald în suprapantaloni … Și nici nu mai plouă, așa că mă opresc și mi-i dau jos. Chiar dacă e un pic răcoare, mi-e mult mai bine.

Mergem o bucată bună de traseu prin pădure … Dar ceața creează un efect interesant. Pfff … dacă aș fi avut o altă cameră foto probabil că aș fi reușit să fac niște poze mai bune. Oare să-ncerc Photoshop?

Wow! S-a „spart” ceața și am văzut un vârf. Scot repede aparatul să fac o poză. Dar nu apuc. Ceața învăluie din nou crestele. Trag un pic de timp, poate-poate s-o mai risipi. Și iată că am noroc. Click, click, selfie, selfie!

Cam bate vântul, iar mie mi-e foame. Nu mai rezist, așa că ne oprim să mănânc câteva migdale și fructe uscate. Pfff … pe unde o fi poteca? Dar Mont Blanc?

Iar e ceață. Acum nu se mai vede nimic. Trecem pe lângă un lac și alegem drumul forestier. Nu prea mai avem chef de urcat susținut. Între timp s-a accentuat și vântul. O mai fi mult până în Elveția? Nu de alta, dar chiar vreau să ne pozăm cu borna aia :)). Am ajuns! Și nu suntem singurii :)).

Pe măsură ce înaintăm în Elveția, ceața începe să se risipească. Vedem și un ghețar. Probabil Trient. Dar și satul în vale. E chiar frumos, chiar dacă destul de mic.

Azi e singura dată în care nu avem baie în cameră. Am ceva emoții. N-am mai avut baie comună din facultate. Sper să fie curat. Ce mică e camera! Inspectez și baia. E ok.

Fac repede un duș, că la 19.00 trebuie să fim la masă. Mă amenințase Silviu săptămâni la rând că trebuie să fiu punctuală dacă vreau să mănânc. Și nu voiam sub nicio formă să rămân flămândă :)). Nu de alta, dar fac mai urât decât în reclama la Snickers.

La masă socializăm cu un cuplu de englezi care fac turul în același sens cu noi. Ba mai mult, sunt tot în prima etapă. În partea cealaltă se află un cuplu de francezi, alergători montani. Hai că nu e chiar așa de rău, chiar dacă abia am loc să mă mișc.

Am dormit buștean dar m-am trezit destul de devreme. Așa că suntem printre primii la micul dejun. Mă uit după englezii de aseară dar nu-i văd. Oare ce să-mi aleg? Aș avea nevoie de niște proteine dar nu prea văd nimic în afară de unt. În lipsă de altceva, e bun și untul.

Oare cum o să fie ziua de azi? Măcar vremea e mai frumoasă decât ieri.

Stay tuned! Aventura continuă.