După cum vă povesteam anterior, excursia noastră în Spania s-a încheiat în Malaga, de unde a doua zi urma să luăm avionul către casă. Dar vacanţa nu se terminase încă, pentru că avionul avea escală 13 ore în Roma. Aşa că, ne-am zis: de ce să nu profităm să vedem un pic şi din acest oraş?
Ca atare m-am pus din nou pe căutat informaţii. Am luat o hartă, am citit un ghid, am citit review-uri, ce să mai, documentare în toată regula. Bine, bine, dar ce poţi face cu aceste informaţii într-o singură zi, în care te-ai mai şi trezit la ora 4 dimineaţa?
Ne-am gândit, ne-am răzgândit şi-am hotărât: vedem Vaticanul fără muzee, după care o luăm la pas prin centrul Romei.
Ajunşi pe aeroportul Fiumicino din Roma, ne-am îndreptat grăbiţi către staţia de tren pentru a merge spre oraş. Cu toate indicaţiile pe care le citisem şi numeroasele plăcuţe de orientare din aeroport, a fost practic imposibil să rătăcim drumul sau să nu ne validăm biletele unde trebuie. Noi am optat pentru FR1 (8 euro de persoană) şi nu Leonardo Express, cu care am mers până la gara Ostiense, de unde am luat metroul. Asfel, în 1h30 de la aterizare eram la Vatican.
Vaticanul
Nici nu am ieşit bine de la metrou, că m-am şi văzut prinsă în mulţimea care se îndrepta spre cetatea Vaticanului. După liniştea din Spania, aglomeraţia şi rumoarea din Roma m-au lovit din plin. Şi, ca o ironie a sorţii, mi-am amintit de o întâmplare de acum mai bine de zece ani.
Mergeam de la Toulouse către Barcelona, cu trenul, după o şedere de câteva luni în acest oraş din sudul Franţei. Şi cum la vremea respectivă nu era linie de mare viteză pe ruta respectivă (nu ştiu dacă lucrurile s-au schimbat sau nu în prezent), am schimbat trenul la graniţă. Cât am mers prin Franţa, atmosfera din tren era extrem de liniştită, oamenii disciplinaţi, aşa cum de altfel mă obişnuisem din Toulouse. Dar cum am schimbat trenul şi am intrat în Spania, atmosfera s-a schimbat brusc: oamenii erau mult mai agitaţi, mult mai vorbăreţi, prin vagon zburau bagaje, cineva îşi căuta biletul de zor pentru a-l prezenta la control, era un vacarm total. Vă daţi seama ce m-a marcat această scenă devreme ce mi-o amintesc în detaliu deşi a trecut atâta vreme. De unde concluzia mea: spaniolii sunt mult mai agitaţi decât francezii.
Eeei, acelaşi lucru am resimţit şi la Roma, dar de data aceasta a fost invers: italienii sunt şi mai şi decât spaniolii. Venind din România, spaniolii mi s-au părut foarte civilizaţi, răbdători, liniştiţi. Venind din Spania, italienii mi s-au părut teatrali, temperamentali şi foaarte gălăgioşi.
Trecând peste acest aspect, am încercat să fac abstracţie de mulţime şi de căldura apăsătoare şi ne-am îndreptat spre intrarea în Vatican. Am dat peste nelipsitele cozi, dar fiind avertizată că deşi par foarte mari, nu aştepţi prea mult, ne-am aşezat răbdători la rând.
În ceea ce priveşte vestimentaţia, am văzut inclusiv persoane cu pantaloni foarte scurţi care au intrat fără probleme sau cu umerii neacoperiţi. Pentru orice eventualitate însă, puneţi-vă în geantă o eşarfă sau un şal pe care să le aruncaţi pe umeri dacă vi se cere.
Buun, am trecut de controlul de securitate şi hai la Bazilica Sf Petru!
Ne-am învârtit noi cât ne-am învârtit prin bazilică, nu care cumva să ratăm vreun aspect important, după care am zis să urcăm în cupolă.
Dar ia intrarea de unde nu-i! Ne-am sucit, ne-am învârtit şi tot n-am găsit-o, iar odată ieşit din bazilică, nu te mai poţi întoarce. Nu ştiu ce-am făcut ce n-am făcut, dar am ratat intrarea, aşa că am mai stat o dată la coadă, dar data aceasta am nimerit unde trebuie.
Urcuşul în cupolă nu ridică mari probleme dacă staţi bine cu inima şi mai puţin bine cu… simţurile olfactive. Spun asta pentru turnul nu are multe ferestre deschise, motiv pentru care în miezul verii aerul este greu de respirat. Iar atmosfera aceasta apăsătoare m-a dus imediat cu gândul la Călătoriile lui Gulliver.
Vă mai amintiţi ultima parte a cărţii, despre călătoria în ţara cailor şi acele fiinţe respingătoare, care miros urât, numite yahoo şi asemănătoare oamenilor? Ei bine, pe mine mă urmăreşte de multe ori imaginea aceasta prin mijloacele de transport din Bucureşti, dar nu mă aşteptam să dau peste ea în cupola Bazilicii Sf Petru din Roma! Aşa că am înaintat cu greu până la nivelul intermediar de unde se vede bazilica de sus, şi apoi şi mai greu până în vârf.
Dar efortul ne-a fost răsplătit cu vârf şi îndesat de vederea asupra pieţei şi a Romei. Aşa că înarmaţi-vă cu răbdare şi nu rataţi cupola. Vă garantez că nu veţi regreta.
La pas prin centrul Romei
De la Vatican am pornit-o la pas către Piaţa Spaniei. Dar ghinion: era plină de schele. Nu-i nimic, ne-am zis. Am făcut un ocol, dar nu e sfârşitul lumii, mai avem energie, încă nu s-a consumat.
Aşa că am mers spre următorul obiectiv: Fontana di Trevi. Cum să ratezi această fântână când eşti la Roma? Ei bine, se poate. Pentru că şi fântâna era în nu ştiu ce lucrări de refacere. Pffff, ăsta-i curat ghinion, monşer. Dar ce poţi să faci? Accepţi situaţia şi mergi mai departe. Iar pentru noi mai departe a fost Piaţa Navona, unde am admirat celebrele fântâni, ne-am tras un pic sufletul, am tras şi câteva cadre şi ne-am declarat mulţumiţi. Hai că nu e chiar aşa de rău, nu toată Roma este în renovare!
Din Piaţa Navona am mers, cum probabil ghiciţi, la Panteon. Poate pentru că era mai liniştit, poate pentru că atmosfera era mai caldă sau poate din alte motive pe care nu le conştientizez în acest moment, Panteonul mi-a plăcut foarte tare, mai tare decât imensa Bazilică Sf. Petru.
Şi ca turul pietonal prin centrul Romei să fie complet, am mers şi în Piaţa Capitoliului, de unde am admirat forurile.
Am coborât apoi la Columna lui Traian (unde am căutat scenele cu dacii, dar nu le-am găsit, poate data viitoare o să am mai mult noroc), după care am mers spre Colosseum.
Şi, mă credeţi sau nu, dar am stat în faţa Colosseumului uitându-mă cu jind la mulţimea de oameni care mişuna prin interior şi fără să mai găsesc energia de a intra. Bateriile mele se descărcaseră complet…
Aşa că „Arrividerci, Roma! ”, pe data viitoare.
Facebook Comments