Dimineața celei de-a treia zile petrecute în Munții Retezat ne-a găsit tot la Cabana Pietrele. De data aceasta n-am mai dormit la fel de bine ca în noaptea precedentă, așa că m-am trezit un pic … „șifonată”. Dar gândul la o nouă drumeție prin acești munți foarte frumoși m-a dez-șifonat rapid :)).
Mai ales că nu era o zi oarecare, ci chiar aniversarea lui Silviu. Iar pentru asta pregătisem și o surpriză. Reușisem să ascund o sticluță de șampanie și două pahare în rucsac, fără să mă vadă. De fapt am plimbat șampania asta toată vacanța, dosită bine într-un cotlon al portbagajului. Planul era să o desfacem când ajungem în creastă.
Am luat rapid micul dejun și am pornit la drum. Pentru că și de data aceasta ne aștepta o zi lungă: trebuia să coborâm în Cârnic, iar de aici să ne recuperăm mașina și să ajungem în Petroșani, la Pensiunea Ayana.
Zis și făcut. Am pornit la drum cu entuziasm, deși vremea nu părea cea mai frumoasă. În plus, prognoza consultată cu 3 zile înainte nu era foarte optimistă. Se anunțau ploi în cursul după-amiezii.
Ne-am început traseul prin aceeași pădure plină de mușchi cu care făcuserăm cunoștință în ziua precedentă. De data aceasta însă marcajul urmat a fost triunghi roșu, spre Lacul Galeș.
Vedeți aici povestea video a traseului:
Planul pentru ziua aceasta era să vedem lacuri: Tăul dintre Brazi, Lacul Galeș și Tăul Țapului. Acesta din urmă însă doar de sus, din creastă. De jos, poate cu altă ocazie și în niciun caz de aici. Taaare mi-ar fi plăcut să parcurgem și porțile închise dar timpul nu ne permitea. Și, ca să fiu sinceră până la capăt, poate nici forma fizică :).
Date tehnice
Traseu: Cabana Pietrele – Tăul dintre Brazi – Lacul Galeș – Șaua Vârful Mare – Lacul Galeș – Cascada Lolaia – Cârnic
Distanță: 19,25 km
Diferență de nivel: 992 m
Durată: 11h20
Dar să revin la traseu. După aproximativ o oră de mers prin pădure de la Cabana Pietrele, am ajuns la intersecția cu traseul marcat punct roșu către Tăul dintre Brazi.
Tăul dintre Brazi
Aveam 2 posibilități: să ne abatem acum pe la Tăul dintre Brazi sau să ne continuăm traseul către Lacul Galeș, urmând să vedem tăul la întoarcere. Noi am ales prima variantă.
Dar vedeți voi, tăul acesta este situat la altitudinea de 1710 metri. Așa că de unde am văzut indicatorul și până la el am tot urcat. Traseul este scurt. Noi am făcut 30 de minute, iar timpul de pe indicator era de 45 de minute. Dar poteca urcă accentuat, așa că pregătiți-vă bine pentru cel puțin jumătate de oră de cardio :)).
Tăul dintre Brazi este singurul lac din Munții Retezat care nu este glaciar. Iar denumirea este sugestivă pentru că e înconjurat de jur împrejur de molizi și jnepeni. Apa nu este foarte adâncă, iar din loc în loc poți vedea cioturi de copaci plutind la suprafață.
Este foarte frumos și foarte fotogenic. Aveți însă grijă la țânțari: sunt foarte mulți. Așa că, dacă vă știți mai sensibili sau mai gustoși (cum zice Silviu), luați-vă la voi un spray sau o soluție împotriva țânțarilor.
După ce am admirat Tăul dintre Brazi, ne-am continuat drumul către Lacul Galeș. De aici am mai mers circa 5 minute și ne-am reîntâlnit cu poteca marcată cu triunghi roșu, pe care o părăsiserăm mai devreme.
Adrenalină pe traseu
În scurt timp am ieșit și din pădure și am ajuns în zona de jnepeniș. De aici peisajul a început să se deschidă și am putut admira în toată splendoarea ei Valea Galeșului, mult mai împădurită decât celelalte trei parcurse în zilele precedente (Valea Stânișoarei, Valea Rea și Valea Pietrele).
Nu am mers prea mult, că am început să vedem și creasta. Se înșirau în fața noastră: Vârful Mare, Șaua Vârful Mare, Porțile Închise, Vârful Păpușa Mică, Vârful Păpușa, Șaua Pelegii și Vârful Peleaga. Un spectacol cu actori impunători, la care aveam bilete în primul rând.
Și cum mergeam eu agale admirând crestele, deodată văd o siluetă în depărtare. Primul lucru la care m-am gândit a fost: ursul. Nu eram însă prea speriată pentru că era destul de departe. Dar nici prea moale nu-mi era. Așa că o țineam sub observație (pe ea, silueta. La ce vă gândeați??).
O fixam cu privirea, concentrată nevoie mare, ca nu cumva să-mi scape vreun detaliu. Când, ce să vezi? Silueta începe să-și miște … coada. Da, ați citit bine: coada. Iar în mintea mea s-a derulat rapid următorul dialog: hei, vino-ți în fire! Ce urs cu coadă … mișcătoare ai mai văzut tu până acum? Poate doar în Ursul păcălit de vulpe, înainte de-a fi păcălit.
Așa că am răsuflat ușurată. Clar nu era urs. Dar oare ce să fie? Mă rodea bine de tot curiozitatea, așa că am grăbit pasul. Mai aveam puțin până la Galeș.
Apropiindu-ne, silueta care trona pe o moviliță în fața lacului a prins și formă distinctă. Nu era altceva decât un măgăruș. Și avea și companie, pentru că în total erau vreo 6 grăsani foarte jucăuși. Așa că am râs cu lacrimi de neghiobia mea.
Lacul Galeș
Am lăsat măgărușii în treaba lor și noi ne-am îndreptat privirile spre Lacul Galeș.
Deși am văzusem ceva lacuri în Retezat, acesta avea parcă un farmec aparte. Nu știu exact ce mi-a plăcut mai mult la el. Poate Porțile Închise reflectate în luciul apei? Poate păstrăvii care veneau până la mal sau săreau din apă când și când? Poate liniștea și sălbăticia locului?
Nu știu să vă spun exact, dar mi-a plăcut tare mult. Așa că am făcut o pauză generoasă aici. Nu numai pentru a admira peisajul, ci și ca să ne tragem sufletul. Asta deoarece vremea se îmbunase și ne permitea să urcăm fără probleme în creastă.
Deși traseele de acces în creastă prin toate aceste văi nordice din Retezat sunt cam la fel – pădure, jnepeniș, lac/lacuri, urcare în șa – acesta este parcă cel mai dificil dintre toate. Și mă refer aici la urcarea în șa. Deși pare la o aruncătură de băț, e lungă și abruptă. Unde mai pui că poteca traversează și o bucată bună de grohotiș.
Sunt practic 3 etape de la Lacul Galeș și până în Șaua Vârful Mare: prima e destul de lină și te duce până la baza urcușului efectiv. Poteca trece și pe lângă un izvor amenajat, așa că dacă ai rămas fără apă, e momentul să alimentezi.
Urcușul propriu-zis are 2 trepte: când zici că gata, ai ajuns, ți se deschide în față o nouă pantă. Dacă te uiți însă înapoi, ai vederi spectaculoase către Lacul Galeș, care de sus începe să capete o altă formă.
În plus, noi am avut norocul să dăm și peste niște clopoței albi – o raritate în toate peregrinările noastre prin munți.
În total, de la Lacul Galeș și până în Șaua Vârful Mare, noi am făcut 1h25. Din șa, în stânga (cum urci) ai Vârful Mare, iar în dreapta Porțile Închise.
Tăul Țapului
Așa cum vă spuneam, noi intenționam să vedem Tăul Țapului. Așa că am luat-o în stânga, spre Porțile Închise. Și chiar acolo unde se află indicatorul spre Vârful Păpușa, în vale se vede Tăul Țapului.
E foarte frumos văzut de sus: e așezat pe fundul unei căldări abrupte și cu o insuliță decorativă în interior.
Așa că am decis că e cazul să facem o pauză pentru a-l admira pe îndelete și nu numai. Asta deoarece am profitat de moment pentru a-i dezvălui lui Silviu surpriza de ziua lui :).
Acestea fiind zise, nu pot să nu vă atrag atenția că nu încurajez sub nicio formă consumul de alcool pe munte. Sticluța de șampanie pe care am avut-o la noi avea 250 ml, dar mai mult de jumătate din conținut l-am aruncat. Asta deoarece scopul a fost doar unul simbolic: să ciocnim șampanie în creastă.
Mai ales că trebuia să coborâm pe unde am urcat, iar traseul nu era deloc ușor. Și nici scurt.
Coborârea spre Lacul Galeș
După pauza binemeritată din creastă și cu oareșice părere de rău că nu avem timp să urcăm niciun vârf în ziua respectivă, am început coborârea. De data aceasta aveam vedere directă către Lacul Galeș și Podișul Transilvaniei. Ceea ce ne-a făcut coborârea pe grohotiș mai plăcută decât ar fi fost fără astfel de peisaje.
Când am ajuns din nou la Lacul Galeș, am mai făcut o pauză, timp în care Silviu s-a dus să mai ia niște apă. A plecat cu rucsacul, dar pe parcurs a decis că e prea greu să meargă cu el în spate până la izvor, așa că l-a lăsat pe traseu.
La întoarcere însă, ia rucsacul de unde nu-i. Se întorsese pe altă potecă și nu-l mai găsea. Așa că dă-i și caută. Am pierdut vreo 20 de minute tot căutând rucsacul lăsat, după spusele lui, lângă un bolovan. Unul dintre cei mulți din Retezat :)). Morala: șampania de ziua ta și aerul rarefiat al înălțimilor nu fac casă bună împreună :)).
După această nouă pauză, am început coborârea spre Cârnic.
Traseul cunoscut și lipsa de motivație (pentru că nu prea ne dădeam duși din Retezat) ne-au făcut să ne mișcăm foarte încet.
Cascada Lolaia
Așa că de la Lacul Galeș și până la Cascada Lolaia am făcut 3h20. Să vă zic că abia îmi mai târâiam picioarele? Mai-mai că-mi venea să renunț la cascadă.
Însă cum pe indicator scria că e la doar 5 minute de poteca principală, am zis să-ncerc. Nu eram eu convinsă că chiar așa e, dar am fost surprinsă să constat acuratețea marcajului :)).
Cascada Lolaia s-a format pe pârâul Nucșoara, care adună apele celor 4 văi pe care noi le-am parcurs în cele 3 zile de Retezat: Valea Stânișoarei, Valea Rea, Valea Pietrele și Valea Galeșului. Ce final mai „rotund” și mai convergent ca acesta să fi avut? Nu era de ratat, nu?
Cascada în sine pe mine nu m-a impresionat însă foarte tare. Dar dacă tot treceți pe lângă ea, merită o abatere de 5 minute.
După aproximativ jumătate de oră, obosiți dar cu amintiri ce greu ți se șterg de pe retină, am revenit în Cârnic. Mai exact la Popas Cârnic (camping și parcare păzită cu 10 lei pe zi), de unde ne-am recuperat mașina. Destinația: Petroșani, unde urma să petrecem 2 zile pentru a explora un pic Parângul. Dar despre asta, data viitoare. Așa că stay tuned!
Poate vrei să citești și:
Vacanță în România: Trascău, Apuseni, Retezat
Vârful Retezat sub amenințarea furtunii
Vârful Peleaga și Vârful Păpușa din Munții Retezat
Facebook Comments