Dolomiți
Drumeții Jurnal de Călătorie în

O săptămână în Dolomiți – cei mai frumoși munți din Europa

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

M-ați auzit probabil de mai multe ori spunând că, pentru mine, Dolomiții sunt cei mai frumoși munți din Europa pe care i-am văzut până acum. Și, deși sunt foarte rare ocaziile în care ne întoarcem într-un loc, în Dolomiți ne-am promis că vom reveni.

Unde se află Munții Dolomiți

Și pentru că am primit de multe ori întrebarea aceasta, am hotărât să încep jurnalul de astăzi cu răspunsul: Dolomiții sunt un lanț muntos situat în nordul Italiei, la granița cu Austria. Se întind de-a lungul provinciilor Tirolul de Sud, Belluno și Trentino.

Cel mai înalt vârf din Dolomiți este Marmolada (sau Marmolata cum l-am văzut tradus în română), care are 3.343 m. Pe versantul nordic al acestui vârf se află Ghiacciaio della Marmolada singurul ghețar din Dolomiți.

Ghețarul Marmolada

Cele mai renumite stațiuni turistice de aici sunt Cortina d`Ampezzo, Val di Fassa și Val Gardena.

Ce poți să faci în Dolomiți

Majoritatea oamenilor care merg în Dolomiți aleg acești munți pentru traseele de Via Ferrata. Acestea sunt trasee montane echipate cu șufe metalice, trepte de fier, poduri suspendate sau traverse care permit cățărarea pe stâncă cu ajutorul echipamentului adecvat.

Primele trasee de Via Ferrata au apărut în Alpi, acum sute de ani, pentru a face legătura între sate și pășunile înalte. În Dolomiți, ele au fost amenajate în timpul primului război mondial, când acești munți au devenit front de război după ce Italia a intrat în luptă de partea Aliaților.

Dolomiții nu sunt însă renumiți doar pentru traseele de Via Ferrata, ci și pentru cele amenajate pentru drumeție. Cel mai renumit dintre ele este traseul spre Tre Cime di Lavaredo – simbolul Dolomiților.

Tre Cime di Lavaredo

Există însă și trasee montane de lungă distanță (trekking). Cele mai cunoscute sunt Alta Via 1, care are 120 km și este recomandată începătorilor, și Alta Via 2 care are 160 km, este mai tehnică și cu mai multe zone expuse, fiind recomandată drumeților cu experiență. Cele mai grele și mai solicitante sunt de la Alta Via 3 la Alta Via 6, care includ și porțiuni de Via Ferrata.

Dacă nu aveți chef de drumeții, puteți ajunge în multe zone și cu ajutorul transportului pe cablu, foarte generos în această parte a Italiei.

Ce am făcut noi în Dolomiți? Drumeții scurte de o zi. Iar pentru multe dintre ele ne-am inspirat din ghidul Cicerone Shorter Walks in the Dolomites.

Cum ajungi și cum te deplasezi în Dolomiți

Dacă nu pleci cu mașina personală din țară, atunci ai două variante cu avionul: fie să aterizezi la Veneția, fie la Milano. Noi am ales să mergem cu Wizz Air și am aterizat la Bergamo. De aici am închiriat o mașină și ne-am instalat cartierul general în apropiere de Lago di Braies.

Lago di Braies

Dacă plănuiești să faci ture de o zi sau pur și simplu să te plimbi prin zonă și te gândești că îți va fi ușor să te deplasezi cu transportul în comun, nu fi atât de optimist. S-ar putea să pierzi foarte mult timp pe drum și să nu poți ajunge chiar la toate obiectivele. În plus, vei fi condiționat să-ți găsești cazare într-o zonă deservită de autobuze.

Așa că îți recomand din toată inima să îți închiriezi o mașină (dacă nu vii cu ea de acasă). Drumurile sunt bune și, deși uneori este aglomerat, se circulă foarte civilizat. Iar în ceea ce privește parcările, noi nu am avut nicio problemă, deși am mers în plin sezon turistic, adică în august.

Dacă plănuiești să faci un traseu de lungă distanță, atunci evident că transportul în comun este de preferat.

Vremea în Dolomiți

Dacă mergi în Dolomiți pentru drumeții, atunci cea mai bună perioadă este de la jumătatea lui iunie până în octombrie. Vârful de sezon este în august, în jur de 15 august.

Nu te aștepta însă la o vreme impecabilă nici chiar în plin sezon. Este posibil să te plouă destul de des. Pe noi ne-a prins ploaia de multe ori în săptămâna petrecută aici. Și nu o ploaie liniștită, ci torențială :). De altfel, același lucru s-a întâmplat și când am fost dincolo de graniță, în Austria.

Consultam însă frecvent prognoza meteo și am reușit să facem destule drumeții între reprizele de ploaie, care de obicei erau scurte.

Unde am stat noi în Dolomiți

Așa cum vă spuneam, Dolomiții se întind pe o suprafață destul de mare. Așa că, dacă nu plănuiți o vacanță extinsă aici, cel mai bine ar fi să vă alegeți o zonă mai restrânsă pe care să o explorați, ca să nu pierdeți foarte mult timp pe drum. Sunt drumuri de munte, în pantă și cu serpentine, așa că nu se poate circula cu viteză prea mare. În plus, e plin de bicicliști cu care împarți șoseaua.

Cele mai renumite obiective din Dolomiți sunt în zona Cortina d`Ampezzo. Stațiunea este însă foarte scumpă, așa că noi am ales să stăm un pic mai departe și anume într-un fel de pensiune (guesthouse) situată la 5 km distanță de Lago di Braies: Fitscherhof.

Aici am avut un apartament pentru care am plătit 500 de euro pentru 10 nopți (în 2018). E posibil însă ca prețul să mai fi crescut între timp. Noi am rezervat direct la ei pe site și nu am avut nicio problemă la fața locului. Apartamentul, deși modest, era curat și arăta la fel ca în poze. Singurul dezavantaj a fost acela că a trebuit să ne gospodărim singur. E destul de izolat și cel mai apropiat restaurant e la distanță de câteva minute de mers cu mașina. Este vorba despre Ristorante al Lago, situat pe malul Lacului Dobbiaco.

Încă un aspect important de luat în calcul este acela că zona este foarte aproape de granița cu Austria și sunt mulți vorbitori de germană. La pensiunea la care am stat noi, doamna mai în vârstă spre exemplu nu vorbea deloc engleză și nici italiană. Iar noi nu vorbim germană :). A fost mai dificil să ne înțelegem cu ea, însă fiul și nora ei vorbesc engleză.

Dacă alegeți să vă cazați aici, putem să vă dăm două ponturi: foarte aproape de pensiune se află o fermă cu un mic magazin cu lactate și brânzeturi locale, iar pentru pâine puteți vorbi cu gazdele să vă cumpere de la cei care livrează zilnic pâine în zonă.

Ce am făcut 7 zile în Dolomiți

Așa cum vă spuneam, am mers în zona aceasta în special pentru ture scurte, de o zi. Pentru că nu am avut prea mult timp la dispoziție, ne-am folosit de fiecare dată când am putut de transportul pe cablu, așa că în unele zile am reușit să facem chiar două drumeții.

Dar să începem cu începutul.

Giro della Tofana di Rozes

Acesta a fost cred că cel mai lung traseu parcurs de noi în Dolomiți. Am plecat de la Rifugio Dibona (2.083 m), unde am ajuns cu mașina pe un drum neasfaltat dar destul de bun, care pleacă din Passo Falzarego și are aproximativ 4 kilometri.

Rifugio Dibona

Am lăsat mașina în parcare și am luat-o la pas spre Rifugio Giussani (2.651 m). A fost primul meu contact cu Dolomiții, iar peisajul selenar de aici m-a cucerit complet.

Cabana, situată în mijlocul grohotișului și al crestelor semețe parcă e din altă lume.

Găsiți Rifugio Giussani 🙂

Ajunși aici, am vrut să urcăm pe Tofana di Rozes. Dar înaintam destul de greu și ne-am dat seama că nu reușim să atingem și vârful și să facem și circuitul, în condițiile în care traseul până pe vârf era exclusiv pe grohotiș. Așa că am renunțat.

Am revenit la Rifugio Giussani și de aici am luat-o la vale pe Sentiero Facile (403) – ușoară comparativ cu Via Ferrata 🙂 – care ne-a coborât în vale.

Poteca nu a fost însă chiar ușoară pentru că am coborât tot pe grohotiș, iar pe alocuri erau porțiuni unde amenajările din lemn aproape că se distruseseră.

Ajunși în vale ne-am îndreptat spre Forcella Col dei Bos (2.331 m), de unde ai vedere liberă către Cinque Torri.

Vedere spre Cinque Torri

Până aici am făcut aproximativ 7h30. Și încă mai aveam până să ajungem înapoi la Rifugio Dibona. Dar peisajele ne făceau să ne oprim la fiecare doi pași :).

Unde mai pui că la un moment dat am întâlnit și un ciopor de capre negre, alt prilej de pauze și poze.

Așa că am încheiat traseul după aproape 9h.

Piz Boe – Masivul Sella

În ziua următoare am schimbat masivul: am mers spre Sella. Și dacă Tofanele sunt impresionante, Sella te lasă fără cuvinte. Am mers cu mașina până în Passo Pordoi (2.240 m), de unde am luat telecabina până la Rifugio Maria din Sass Pordoi (2.950 m).

Stația de telecabină din Passo Pordoi

De aici am coborât spre Rifugio Forcella Pordoi (2.848 m).

Sus este stația de telecabină, iar jos Rifugio Forcella Pordoi

După care ne-am început urcarea spre Piz Boe, cel mai înalt vârf din Masivul Sella, cu 3.152 m.

Fix pe vârf se află Rifugio Capana Fassa și, dacă vă vine să credeți, un WC Alpinistico 🙂 dotat cu apă curentă.

Rifugio Capana Fassa

De la stația superioară a telecabinei și până pe Piz Boe am făcut aproximativ 2 ore. Din păcate, pe vârf era ceață și nu am reușit să vedem foarte bine Marmolada.

De aici am coborât pe o potecă ceva mai accidentată, către Rifugio Boe (2.783 m), unde ne-am și oprit să mâncăm ceva.

Poteca ce coboară spre Rifugio Boe

De la Rifugio Boe am luat-o apoi spre Rifugio Forcella Pordoi, de unde am urcat la Sass Pordoi pentru a coborî cu telecabina.

Rifugio Boe

Tot acest circuit, cu pauze la cabane (inclusiv pauză de masă) nouă ne-a luat aproximativ 7 ore. Am ajuns în Passo Pordoi fix când a început ploaia. Din fericire însă nu a durat foarte mult, așa că am profitat de ocazie și am mai făcut un traseu.

Viel dal Pan

Traseul pleacă tot din Passo Pordoi, foarte aproape de parcare, doar că este vis-a-vis de telecabină și face parte din Alta Via 2. Noi am parcurs doar jumătate din el, până la Rifugio Viel dal Pan pentru că deja era târziu. Priveliștile pe care ți le oferă sunt însă spectaculoase.

La început poteca urcă ușor și te ridică deasupra pasului, de unde vezi întregul Masiv Sella.

Masivul Sella

Ulterior te poartă pe curbă de nivel, iar în dreapta începe să se vadă Ghețarul Marmolada și Lacul Fedaia.

În stânga este Rifugio Viel dal Pan, în față Lacul Fedaia, iar în dreapta Ghețarul Marmolada

Odată ajunși la Rifugio Viel dal Pan, am făcut o scurtă pauză de admirat peisajul, după care am decis să ne întoarcem pe același traseu.

Lacul Fedaia și Ghețarul Marmolada

Dus-întors, noi am făcut 2 ore cu tot cu pauze dar a meritat cu vârf și îndesat.

Rifugio Averau – Rifugio Nuvolau – Giro delle Torri

În ziua următoare ne-am întors în Passo Falzarego, dar de data aceasta pe partea opusă. Am lăsat mașina în parcare și am luat telescaunul de la Bai de Dones (1.889 m) până la Rifugio Scoiattoli (2.255 m), de unde ai o priveliște încântătoare asupra Cinque Torri.

Cinque Torri

Noi am vrut să profităm cât se poate de vreme (se anunța o ploaie în miezul zilei), așa că am decis să urcăm într-o primă fază până la Rifugio Nuvolau (2.575 m).

Am urmat poteca ce ne-a dus mai întâi spre Rifugio Averau, după care a început să urce destul de accentuat spre Rifugio Nuvolau.

Rifugio Averau
Vedere spre Rifugio Averau de la Rifugio Nuvolau

Până aici am făcut 1h-1h15. Odată ajunși la cabană, abia ce-am apucat să ne tragem sufletul că a și început ploaia. Așa că am profitat și am făcut aici o pauză de masă.

Rifugio Nuvolau

Din fericire ploaia nu a durat foarte mult, așa că la coborâre (pe același traseu) ne-am bucurat din plin de priveliști.

Cinque Torri

Ajunși din nou la Rifugio Scoiattoli, am decis să facem circuitul Cinque Torri. Mai întâi am mers prin tranșeele reconstruite care spun povestea luptelor din Primul Război Mondial.

Cinque Torri și Rifugio Scoiattoli (în stânga imaginii)

După care am urmat indicatoarele care ne-au purtat printre turnuri într-un circuit care a durat aproximativ 1h30-2h.

Cinque Torri

Ajunși înapoi la Rifugio Scoiattoli, am luat telescaunul până la mașină. Între timp a început iar ploaia.

Giro del Sassopiatto e del Sassolungo

Dacă ploaia ne-a dat bătăi de cap cu o zi înainte, în ziua următoare, adică chiar de Sf. Maria, vremea se anunța impecabilă de dimineață până seara. Așa că am decis să profităm și să facem un alt traseu mai lung. De data aceasta în cele două masive gemene Sassopiatto și Sassolungo.

Am mers cu mașina până în Passo Sella, unde abia am găsit un loc de parcare pe marginea drumului. După cum vă spuneam, era 15 august, zi liberă în Italia. Și cum Sassopiatto e renumit pentru zonele de picnic, era plin de familii cu copii.

Cele două masive se unesc la mijloc și sunt traversate de o telegondolă cu cabine de două persoane în care stai în picioare și care nu încetinesc în stație.

Passo Sella – Sassolungo și telecabina care urcă la Rifugio Demetz

Aceasta urcă de la Passo Sella – Sassolungo până la Rifugio Demetz. De aici este potecă până la Rifugio Vicenza.

Noi am ales să facem circuitul celor două masive, așa că nu am mers cu această telegondolă. Dar dacă ar fi să repet experiența, aș alege urcarea cu telegondola. Este mult mai spectaculos.

Cum nu am făcut asta, ne-am îndreptat mai întâi spre Sassopiatto, unde era puhoi de oameni.

Rifugio Friedrich August

Dar deși foarte aglomerat, nu m-am simțit în niciun moment sufocată. Toată lumea era relaxată și foarte civilizată. Cei mai mulți s-au oprit la Rifugio Friedrich August, unde fie au rămas la picnic, fie la masă la cabană.

Vedere spre Marmolada

Puțini au mai continuat traseul către Rifugio Sassopiatto și foarte puțini către Sassolungo.

Drumul spre Rifugio Sassopiato

De la Rifugio Sassopiatto noi am luat-o spre Rifugio Vicenza.

Spre Rifugio Vicenza

Deși puteam să nu ne mai abatem pe acolo, de cum l-am văzut de la distanță am zis că merită orice efort de a ajunge până la el. Situat între cele două masive, într-un peisaj selenar, parcă e desprins din altă lume.

Rifugio Vicenza

De aici poteca urcă pe grohotiș până la Rifugio Demetz, de unde poți coborî cu telegondola. Am urcat și noi puțin pe această potecă pentru a avea o priveliște mai de ansamblu asupra cabanei Vicenza, după care ne-am întors pe același traseu pentru a ne continua circuitul pe lângă Sassolungo.

Poteca spre Rifugio Demetz

De la Rifugio Vicenza poteca devine un pic mai dificilă și sunt puțini cei care o urmează. Deși pe partea cealaltă era plin de turiști, pe aici nu era nici țipenie de om.

Sassolungo

După ce te poartă pe la baza sfărâmicioasă a masivului Sassolungo, poteca te coboară spre Rifugio Comici, iar de aici se transformă aproape în … bulevard.

Noi am parcurs acest traseu în aproximativ 8 ore.

Tre Cime di Lavaredo

Ziua următoare a fost una cu peripeții. Inițial voiam să mergem la Lago di Sorapis. Așa că am luat mașina și am mers până în Passo Tre Croci, de unde începea traseul. Numai bine că exact când m-am dat jos din mașină și mă pregăteam să mă echipez, mi-am dat seama că îmi uitasem bocancii la cazare. Iar în încălțările sport pe care le aveam nu aș fi riscat să urc.

Prin urmare, ne-am întors la cazare, am recuperat bocancii, am prins și o aglomerație monstruoasă pe drum, așa că a trebuit să reconfigurăm traseul. Cel mai la îndemână era să mergem la Tre Cime. Din păcate, la ora aceea parcarea se umpluse și nu mai permiteau accesul niciunui vehicul.

În lipsă de altceva, ne-am îndreptate spre Cascate di Fanes, unde am făcut un traseu foarte lejer până la cascadă. Nu am urmat traseul de Via Ferrata pe sub cascadă pentru că urma să ne întoarcem la Tre Cime. Dar per total nu a fost nimic spectaculos și nu v-aș recomanda locul în mod deosebit. Sunt alte zone din Dolomiți mult mai spectaculoase.

Cascate di Fanes și traseul de Via Ferrata ce trece pe sub cascadă

Odată reveniți la mașină, am zis să ne mai încercăm o dată norocul la Tre Cime, având în vedere că era deja după-amiază și aglomerația se cam dusese. Și de data aceasta a fost cu noroc. Am putut urca, iar parcarea era pe jumătate goală.

Ce trebuie să știți este că drumul de acces până în parcarea de la Tre Cime este cu plată. Noi am plătit atunci 30 de euro. Există și autobuze care urcă aici dar nu știu să vă spun prețul. Ca un pont, încercați să mergeți ori dimineața devreme, ori după-amiaza pentru a evita aglomerația. Dacă puteți ajunge spre sfârșitul după-amiezii cred că e ideal pentru că veți vedea cele trei vârfuri în lumina caldă a apusului.

Tre Cime

Dacă luați autobuzul, verificați când este ultima plecare. Când am fost noi, un cuplu de albanezi pierduseră ultima coborâre cu autobuzul, așa că i-am recuperat de pe drum pentru a-i lăsa jos, la campingul de la Misurina. Drumul de acces are aproximativ 7 km și este asfaltat, așa că nu e deloc o plăcere să-l parcurgi pe jos.

Traseul către Tre Cime este destul de ușor, aproape pe curbă de nivel și pleacă de la Rifugio Auronzo (2.330 m).

Rifugio Auronzo

Trece pe la Rifugio Lavaredo (2.344 m).

Rifugio Lavaredo

Și ajunge la Rifugio Locatelli (2.405 m).

Rifugio Locatelli

Poteca este lată și e plin de turiști din toate colțurile lumii.

Cea mai bună imagine ale celor trei vârfuri o ai de la Rifugio Locatelli.

De la stânga la dreapta: Piccola di Lavaredo 2.856 m, Cima Grande 2.999 m şi Ovest 2.973 m

Ca o paranteză, voiam să vă spun că vârfurile acestea sunt foarte bine ascunse și nu le vezi nici din mașină, nici de jos, de la Lacul Misurina. Așa că surpriza de a le descoperi este totală.

Priveliștile sunt foarte frumoase și de aici, iar noi ne-am putut bucura în voie de ele pentru că, la ora la care am ajuns, erau foarte puțini turiști.

Ne-am oprit la Rifugio Locatelli, unde am mâncat ceva și am admirat apusul peste Tre Cime, după care ne-am întors la mașină. Am făcut în total 4 ore cu tot cu pauze.

Lago di Sorapis

După o zi „salvată” de apusul de care ne-am bucurat la Tre Cime, a venit și momentul în care aveam să mergem la Lago di Sorapis. Așa cum vă spuneam mai sus, traseul pleacă din Passo Tre Croci. Aici nu sunt foarte multe locuri de parcare dar se poate lăsa mașina pe marginea drumului. Erau foarte multe mașini lăsate așa și la fel am făcut și noi.

La început poteca urcă prin pădure, după care te scoate pe marginea prăpastiei, de unde ai vederi ample către vârfurile din jur.

Nu ai foarte mult de mers până la lac, situat lângă Rifugio Vandelli. Noi am făcut aproximativ 2h până aici.

Lacul este de un albastru lăptos impresionant. Iar deasupra lui tronează o stâncă supranumită Dito di Dio (Degetul lui Dumnezeu).

Dito di Dio

Are și o mică plajă și am văzut multe persoane care fie stăteau la plajă, fie se bălăceau în apa lacului. Abia văzând plaja aceasta am înțeles de ce erau atâția italieni cu prosoapele după ei pe traseu :). Așa că, dacă vreți să faceți o pauză de bălăceală la Lago di Sorapis, luați-vă cu voi costumele de baie și prosoapele.

Noi, neavând „echipamentul” necesar, ne-am mulțumit să dăm ocol lacului. Acesta se poate înconjura doar pe o parte și poteca este destul de accidentată.

Dar merită să te strecori printre jnepeni și pietre pentru a ajunge în celălalt capăt al lacului.

Ce e impresionant aici, pe lângă culoarea și „consistența” apei, este că pe de o parte ai jnepeni, ca la multe din lacurile glaciare de la noi, iar de cealaltă parte ai grohotișul specific Dolomiților.

La întoarcere, pentru că se anunța ploaie, noi am luat-o pe același traseu, ca să scurtăm timpul cât mai mult. Și bine am făcut pentru că tocmai când am ajuns la mașină a început o ploaie torențială.

Traseul se poate însă parcurge și în circuit, prin Forcela Marcoira.

Lagazuoi

Ca să urcăm pe Lagazuoi ne-am întors în Passo Falzarego, unul dintre pasurile strategice din Dolomiți, care în timpul Primului Război Mondial a fost arena centrală a conflictului. Așa cum vă spuneam anterior, urmele războiului se văd atât de o parte, cât și de cealaltă a drumului, adică la Cinque Torri, respectiv Lagazuoi.

Rifugio Lagazuoi

Dacă la Cinque Torri am vizitat tranșeele, la Lagazuoi nu am luat-o prin tunele – ne plăcea prea mult peisajul. Dar dacă vreți să le explorați, aveți grijă că sunt porțiuni destul de alunecoase și luați-vă la voi o frontală pentru că nu există sursă de lumină în interior.

Din Passo Falzarego noi am luat telecabina până sus, pentru a mai scuti din timp, având în vedere că iar nu se anunța vreme bună. Ajunși la Rifugio Lagazuoi, am făcut o pauză de admirat peisajul, după care ne-am îndreptat spre Vf. Piccolo Lagazuoi.

De aici ai o vedere de ansamblu către toate cele trei Tofane: Tofana di Dentro (3.238 m), Tofana di Mezzo (3.244 m) și Tofana di Rozes (3.225 m).

Grupul Tofane

Ca o paranteză, puteți urca pe Tofana di Mezzo, cel mai înalt vârf din grupul Tofane, cu telecabina din Cortina d`Ampezzo. Noi n-am reușit să urcăm pentru că, de fiecare dată când am vrut să facem asta era ceață și am considerat că nu merită să ajungem până acolo și să nu vedem nimic.

După ce am coborât de pe vârf, pentru că vremea încă mai ținea cu noi, am decis să o luăm pe jos până în Passo Falzarego.

Passo Falzarego

Și am fost extrem de norocoși pentru că exact când am ajuns în parcare a început și ploaia. La început doar picura dar odată ce am ajuns la mașină a început să toarne cu găleata :).

Dar cum vă spuneam, ploile în Dolomiți, chiar dacă sunt de multe ori torențiale, sunt ploi de vară scurte. Așa că până am ajuns noi înapoi la cazare, ploaia s-a oprit din nou. Și cum era devreme, am decis să mai facem un traseu.

Giro del Lago di Braies

Cred că nu o dată vi s-a întâmplat și vouă ca obiectivele situate aproape de voi să le lăsați pe ultima sută de metri, nu? Cam așa am făcut noi cu Lacul Braies. E adevărat că l-am vizitat de mai multe ori, însă după ce ne-am întors de la Lagazuoi am decis să-i acordăm mai mult timp.

De fapt, gândul nostru ascuns era să forțăm urcarea pe Croda del Becco – traseu care era în plan dacă nu s-ar fi întâmplat să pierdem jumătate de zi pe drum atunci când eu mi-am uitat bocancii la cazare.

Așa că, odată ajunși la Lago di Braies, ne-am lăsat mașina în parcare și am început traseul de la Hotel Lago di Braies.

Dacă nu aveți timp, energie sau condiție fizică să urcați spre Croda del Becco, dar vreți să faceți un pic de mișcare, puteți face circuitul lacului, pe un traseu amenajat în acest sens.

Poteca înconjoară lacul, are o diferență de nivel de vreo 50 m și durează 1h30-2h.

Traseul către Croda del Becco este comun (până la jumătatea lacului) cu acest circuit, după care începe să urce. Noi am urcat ceva pe potecă dar la un moment dat ne-am dat seama că ceea ce vrem să facem nu are șanse de reușită, așa că ne-am întors și am parcurs cealaltă jumătate din circuitul Lacului Braies.

Dacă sunteți amatori de plimbat cu barca, găsiți aici bărcuțe de lemn (singurele permise pe lac) pe care le puteți închiria. Dacă ajungeți în extrasezon, luați în considerare că, de obicei, din noiembrie și până în mai lacul este înghețat.

Cam acestea sunt locurile pe care noi le-am vizitat în săptămâna petrecută în Dolomiți. Am văzut în treacăt și altele, cum ar fi Lago di Carezza, Lago di Fedaia sau Torri del Vajolet. Dar nu am făcut trasee acolo și nici nu le-am explorat în detaliu pentru a vă oferi mai multe informații. Poate vom reuși însă data viitoare.

Până atunci, stay tuned pentru alte călătorii alături de noi!

Poate vrei să citești și:
Ce este TMB și ce ai nevoie să știi înainte de a pleca
Cele mai renumite drumeții din Norvegia
9 idei de împrumutat dacă îţi petreci vara în Kaprun – Zell am See


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back To Top