Imaginați-vă o grotă ce seamănă cu un coș al abundenței din care se revarsă milioane de firicele de iarbă sub forma unui covor verde, „tocit” pe mijloc.
Cam aceasta este imaginea cu care am rămas eu din circuitul prin Rezervația Scărița-Belioara. Iar imaginea despre care vă vorbesc este peștera Coșul Boului.
Am văzut-o prima dată pe Instagram. În paranteză fie spus, de aceea îmi place să urmăresc multe conturi pe Instagram: pentru că descopăr de multe ori locuri despre a căror existență habar nu aveam. Așa că, dacă sunteți activi pe Instagram, dați-mi un semn să vă urmăresc :).
Revenind la oile noastre, imaginea cu peștera asta a fost cea care m-a determinat să includ și această destinație pe lista noastră de vacanță.
Din păcate a fost inclusă pe listă cam pe ultima sută de metri, motiv pentru care nu am avut timp să ne informăm temeinic înainte. Așa că traseul a fost o reală surpriză pentru noi din multe puncte de vedere.
Dar hai s-o iau cu începutul.
Cum ajungi în Scărița-Belioara
Rezervația Scărița-Belioara se află în masivul Muntele Mare, iar intrarea în traseu se face din satul Poșaga de Sus (denumit odinioară Belioara), din județul Alba.
Până aici poți ajunge cu mașina, iar drumul este în cea mai mare parte asfaltat. Doar ultimii 3 kilometri sunt neasfaltați dar practicabili. Partea proastă este însă că e foarte îngust. Și vă spun sincer că am cam avut inima cât un purice până am ajuns în Poșaga de Sus. Asta pentru că e plin de curbe, foarte liber și te îndeamnă să cam apeși pe accelerație. Doar că niciodată nu știi ce te așteaptă „după colț” sau … după curbă. Cu alte cuvinte mi-era tare teamă să nu vină cineva cu viteză din sens opus și să ne ciocnim frontal și violent.
Nu s-a întâmplat asta, însă nu pot să nu vă rog să circulați cu atenție, dacă ajungeți în această zonă 🙂 – chiar dacă ce vă povestesc eu aici seamănă un pic cu povestea cu drobul de sare. La urma urmei, paza bună trece primejdia rea ?.
Odată ajunși la capătul acestui drum, am lăsat mașina într-o parcare și am pornit la drum.
Circuitul Scărița-Belioara
Date tehnice
Traseu:Belioara (Poșaga de Sus) – La Măteoaie – Șaua La Răscruce – Șesul Craiului – Rezervaţia Scăriţa Belioara – Poiana Cornu Pietrei – Culmea Brădeţel – Belioara (Poșaga de Sus)
Distanță: 10,26 km
Diferență de nivel: 719 m
Durată: 5h30
Atrași însă de spectaculosul abrupt Scărița-Belioara, am greșit drumul încă de la început ?. Nu că ar fi dificil să te orientezi, dar peisajul îți distrage atenția. Am revenit însă rapid în poteca marcată, așa că nu am pierdut mai mult de 10-15 minute.
Nu eram foarte-foarte presați de timp dar era foarte cald. Asta pentru că am ales să facem acest traseu în drumul de la Moldovenești către Sub Piatră.
Vezi mai multe detalii despre planificarea vacanței noastre prin România în jurnalul Vacanță în România: Trascău, Apuseni, Retezat.
În plus, dimineață am mers în Cheile Borzești. Așa că am ajuns în Poșaga de Sus abia la ora prânzului, când soarele ardea cu putere. Și, deși nu pot să spun că sufăr prea mult din cauza căldurii, de data aceasta m-a cam leșinat.
Dar să revenim la oile noastre, adică traseul în sine.
La început urcă prin pădure. N-ai timp însă să te bucuri prea mult de umbră pentru că în aproximativ 30-40 de minute ajungi deja în zona numită La Stânci. Aici, așa cum bănuiești, pădurea este înlocuită de stâncărie.
La Stânci – zonă afectată de incendii în Scărița-Belioara
E un pic abrupt dar nimic periculos, deși pe hartă zona aceasta apare semnalizată cu semnul exclamării. Poate doar că ar fi mai bine să faci porțiunea aceasta în urcare, nu în coborâre. Dar asta ți-o spune cineva care nu-i prea prieten cu coborârile după un accident la genunchi acum vreo 3 ani (fără legătură cu hikingul) ?.
Deprimant la această zonă este faptul că a fost afectată de incendii, iar urmele se vedeau și în august, când am fost noi. Din cercetările mele, Rezervația Scărița-Belioara a fost afectată de cel puțin 2 incendii: unul în 2007 și unul chiar anul acesta în aprilie.
V-am zis că nu am avut timp să cautăm prea multe informații despre acest circuit, așa că, la momentul la care am trecut pe acolo, nu știam exact ce se întâmplase. Am crezut că este pur și simplu o zonă afectată de furtuni, deși era destul de extinsă, iar multe dintre trunchiurile copacilor erau pline de funingine.
Oricum este foarte trist: să vezi o zonă atât de frumoasă distrusă de incendii… Mai ales că ne spunea un domn speolog cu care ne-am întâlnit ulterior în zona Padiș că unul dintre incendii ar fi fost declanșat intenționat. Ce-ar mai fi de spus? …
Cu dispoziția un pic afectată de modul în care arăta această zonă, am trecut mai departe. Iar următorul punct important al traseului nostru trebuia să fie izvorul La Măteoaie. Aici, spunea Silviu pe un ton convingător, trebuie neapărat să facem plinul de apă.
La Măteoaie – locul unde ar fi trebuit să găsim un izvor
Dar … încă o dată socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că am ratat izvorul. Am ajuns ajuns în vârful pantei fără să vedem sau să auzim vreun izvor. Ce-i drept, am tot mers pe lângă apă dar noi căutam ceva cât de cât amenajat sau măcar un loc unde apa să iasă din pământ.
Este posibil să fi fost și să nu-l fi remarcat noi sau, pur și simplu, să fi secat din cauza secetei. N-aș putea să vă spun care este realitatea. Cert e că nu l-am găsit, așa că a trebuit să ne gestionăm apa pe care o aveam la noi astfel încât să ne ajungă până la finalul traseului. Asta deoarece nu mai există altă sursă de apă pe parcurs.
Nu a fost însă tragic pentru că aveam aproximativ 4 litri de apă la noi. Dar n-ar fi stricat unul în plus pe căldura aceea ?.
Ajunși în vârful pantei și dezamăgiți că n-am găsit izvorul, am decis să facem o pauză și să ne bucurăm de poienița plină de flori, chiar dacă era în plin soare. Am compensat cu niște săruri de rehidratare, foarte utile atunci când faci efort vara, pe căldură.
De aici nu mai aveam chiar mult până în șaua La Răscruce și, din fericire, poteca ne-a readus în pădure, unde am dat și peste un șerpișor chiar pe potecă. Presupunerea mea e că ar fi un șarpe de alun dar nu mă pricep deloc la reptile, așa că e foarte posibil să greșesc ?.
L-am lăsat însă să-și vadă liniștit de viața lui, iar noi am mers mai departe.
Poteca Tematică din Rezervația Scărița-Belioara
Odată ajunși în Șaua La Răscruce, intri pe un platou cu deschideri ample, iar de aici mai ai doar puțin până la Poteca Tematică, cea mai spectaculoasă parte din circuitul Scărița-Belioara.
Plină de puncte de belvedere, poteca asta te face să uiți de tot urcușul prin căldură, care te-a chinuit până acolo. Nici nu știu cum să v-o descriu, ca să vă faceți o idee de cât e de frumos. Așa că cel mai bine vă las să admirați câteva fotografii.
Poteca Tematică se termină sub vârful Scărița (1384 m). De aici ajungi într-o altă zonă afectată de incendii, cu trunchiuri de copaci căzuți și poteca podidită de vegetație. Dar nu orice fel de vegetație, ci zmeuriș combinat cu niște flori mov cât mine de înalte, care mi-au adus aminte de Madeira și marea de flori galbene prin care am „înotat” până pe Pico Ruivo do Paul da Sera ?.
Coborârea pe versantul Scărița
Odată ieșiți din această zonă, care și ea este dezolantă din cauza distrugerilor create de incendii, începi coborârea. Să vă spun sincer, nu prea știu de ce este marcat ca fiind periculos acest sector, pentru că poteca nu este nici expusă, nici nu prezintă mari dificultăți.
Este adevărat că panta e destul de înclinată și că pe ploaie poate deveni alunecoasă și greu de parcurs, dar cam atât. Așa că un pic de atenție și control pe mușchii de la picioare sunt suficiente pentru a parcurge în siguranță această porțiune, care nouă ne-a luat vreo 40 de minute.
Dar … the best is yet to come. Pentru că peisajele mirifice de pe poteca tematică au un rival redutabil un pic mai jos:
Peștera Coșul Boului
Cel care a văzut-o primul a fost Silviu. Pentru că eu tocmai ce mă oprisem într-o tufă de zmeură de care nu-mi venea să mă mai despart. Și cum mâncam eu liniștită (vorba vine, că dacă vedeați ce era la gura mea ? numai liniștită nu eram), îl aud pe Silviu: „Uite, mă, peștera!”. Așa că am lăsat zmeura și m-am dus să văd peștera.
The one and only Peștera Coșul Boului. La drept vorbind, aceasta nu este singura peșteră din Rezervația Scărița-Balioara dar e cam cea mai cunoscută și mai frumoasă dintre toate. Asta pentru că are o deschidere destul de mare și iarba pătrunde până în gura peșterii.
Din păcate nu există traseu marcat până acolo. Iar pe nemarcat este destul de abrupt. În plus, nu știu exact de unde pornește acest nemarcat, așa că nu vă pot da detalii. Noi nu am avut timp să mergem până la peșteră și ne-am mulțumit să o admirăm de la distanță.
Și acesta nu a fost singurul loc din care am admirat-o. Peștera se vede și mai frumos un pic mai de jos. Doar că aici nici nu știi încotro să-ți îndrepți privirea, atât e de frumos.
Pe de o parte vezi sălașe cu acoperișuri năpădite de vegetație care creează o imagine rustică idilică, pe de altă parte vezi portalul peșterii care se deschide ca o gură imensă în stâncă. Este foarte frumos. Poate mai frumos decât pot surprinde imaginile.
Final de tură
Ne-am despărțit cu greu de acest loc, însă trebuia să ne grăbim să ajungem la mașină pentru că seara urma să ne cazăm în satul Sub Piatră. Și cum din experiența zilelor anterioare, ultima comandă pentru cină era pe la 20.00-20.30, nu voiam să riscăm să rămânem nemâncați ?.
Obosiți și abia târâindu-ne picioarele, am parcurs cu greu drumul forestier plin de pietre mari și mici, care urma să închidă bucla acestui traseu. Dar ce mai conta, pe lângă peisajele mirifice cu care ne desfătaserăm până atunci :)?
Am încheiat circuitul după 5h30. Mai mult decât ne așteptam și mult mai solicitant decât plimbărica pe care o anticipam noi ?. Dar per total nu regret decizia de a include această destinație pe lista noastră de vacanță. A meritat cu prisosință. Și, ca să vă convingeți, dați și voi o fugă până acolo ?. Poate nu chiar acum, dar măcar prindeți-o în plan pentru anul următor.
Cam atât am avut eu să vă spun astăzi. Însă lista cu destinații mai puțin cunoscute dar la fel de spectaculoase nu s-a încheiat. Așa că stay tuned!
Facebook Comments