Norvegia
Jurnal de Călătorie cu mașina Jurnal de Călătorie în

NORVEGIA: Top 5 lucruri de făcut vara

Ți-a plăcut? Dă mai departe!

Așa cum vă spuneam în jurnalul precedent, am stat în Norvegia 11 zile, timp în care am făcut un road trip prin jumătatea de sud a țării. Am mers în august și ne-am concentrat pe natură și foarte puțin spre deloc pe orașe (mari). Astăzi vrem să împărtășim cu voi din experiența noastră, așa că am făcut un top al celor 5 lucruri de făcut vara în Norvegia.

1. Să mergi pe cel puțin unul dintre Norwegian Scenic Routes

Sunt 18 astfel de drumuri naționale în Norvegia. Noi am parcurs integral sau parțial 6 dintre ele plus drumul cu plată către Dalsnibba. Este vorba despre:

🔹 Hardangervidda leagă Eidfjord de Haugastøl, are 67 km în total și ajunge la 1250 m altitudine. Este deschis tot timpul anului.

Platoul Hardangervidda și podul suspendat peste Vøringsfossen


🔹 Aurlandsfjellet leagă Aurlandsvangen de Lærdalsøyri, are 47 km, ajunge la 1306 m altitudine și traversează cel mai lung tunel din lume, Lærdal Tunnel, care are 24,5 km. Drumul prin munți este închis pe timpul iernii dar punctul de belvedere Stegastein de deasupra Aurlandfjord este deschis tot timpul anului.

Aurlandfjord


🔹 Geiranger-Trollstigen leagă Langvatnet de Strynefjellet și Sogge Bru în Romsdalen, cuprinde o trecere cu feribotul, are în total 104 km și ajunge la 1038 m altitudine. Trollstigen este închis începând din octombrie și până în mai.

Zona Langvatnet-Geiranger (foarte spectaculoasă și ea) este închisă din noiembrie până în mai.

Langavatnet

De aici pleacă și drumul cu plată către Dalsnibba, care urcă la 1500 m deasupra nivelului mării și care este și el închis pe timpul iernii, iar primăvara și toamna se poate închide inopinat.

Vedere spre Geiranger de pe Dalsnibba


🔹 Atlanterhavsvegen leagă Kårvåg de Bud și are în total 36 km. Cea mai spectaculoasă parte este cea cunoscută sub numele de Atlantic Ocean Road care are 8,3 km și 7 poduri care leagă între ele mai multe insulițe din Atlantic.


🔹 Sognefjellet leagă Lom de Gaupne, are în total 108 km și ajunge la 1434 m altitudine. Este închis din noiembrie până în mai.

Sognefjellsvegen sau Sognefjellsveien


🔹 Gamle Strynefjellsvegen leagă Grotli de Videsæter, are în total 27 km și ajunge până la 1139 m altitudine. Cel mai cunoscut punct turistic de pe acest drum este sătucul Hjelle, unde noi am stat o noapte și care ni s-a părut absolut pitoresc. Drumul este închis din octombrie până în iunie.

Vedere de la hotelul Hjelle

Despre toate aceste drumuri vă voi povesti însă într-un jurnal separat.

În total, cele 18 drumuri acoperă 2.136 kilometri și traversează fiorduri, munți, ghețari sau cascade. Acestea sunt practic cele mai frumoase drumuri din Norvegia și le puteți găsi listate integral AICI. Pe fiecare astfel de drum veți găsi puncte de belvedere, construcții arhitecturale sau zone de odihnă amenajate cu toalete inedite.

Toalete spectaculoase

Noi am „vizitat” doar una dintre aceste toalete, pe cea de la cascada Skjervsfossen și am rămas uimiți de ingeniozitatea arhitectului. Toaleta este amenajată lângă pârâul care formează cascada și are o porțiune de podea de sticlă și un geam de sus până jos prin care poți admira pârâul. Geamul este doar pe partea dinspre apă.

O altă toaletă pe lângă care am trecut dar în care nu am intrat a fost cea de la Stegastein, de unde poți admira fiordul Aurland :).

Noi nu am făcut poze dar dacă vreți să le vedeți, sunt primele două imagini de AICI.

Puncte de belvedere care-ți taie răsuflarea

Toate aceste drumuri sunt amenajate cu puncte de belvedere, dintre care unele au la bază un întreg plan arhitectural. Dintre cele pe care le-am vizitat noi, cele mai spectaculoase au fost cele de deasupra fiordurilor dar și Sognefjellshytta de pe Sognefjellet. Aici am văzut cea mai mare densitate de ghețari de până acum. Dar, așa cum vă spuneam, voi reveni cu detalii în jurnalul următor.

Stegastein

2. Să faci o croazieră pe un fiord

O altă experiență inedită pe care o poți avea în Norvegia este croaziera pe fiorduri. Sunt disponibile mai multe tipuri de croaziere: cu catamaranul, cu bărcile rapide, cu vase de croazieră, caiac sau bărci normale. Depinde de voi ce tip de ambarcațiune preferați și cât timp vreți să petreceți pe apă.

Sursa: https://www.geirangerfjord.no/

Noi am ales să facem o croazieră de tip fjordsafari cu barcă rapidă- RIB (Rigid Inflatable Boat) – pe fiordul Geiranger, cel mai cunoscut și cred că și cel mai spectaculos fiord din Norvegia. Am ales această variantă pentru că am vrut o experiență cât mai autentică, ne-am dorit să ajungem cât mai aproape de cascadele care se scurg pe versanții fiordului dar și pentru că din tipul acesta de barcă nu prea simți tangajul. Așa că, dacă aveți rău de mare (ca mine), este varianta perfectă pentru o croazieră fără incidente.

Costumele cu care am fost echipați în fjordsafari

Pentru că e zonă foarte turistică, noi am rezervat croaziera dinainte, ca să nu riscăm să ajungem acolo și să nu găsim locuri. Site-ul pe care am făcut rezervarea este Geirangerfjord.

Am plătit 495 NOK de persoană, adică aproximativ 50 de euro. În preț este inclusă o plimbare cu barca de tip RIB de 45 de minute, cu următorul itinerariu: cascadele Șapte Surori și Burlacul (The Seven Sisters și The Suitor), vedere de pe fiord asupra fermelor Blomberg, Knivsflå și Skageflå, cascada Vălul Miresei (The Bridal Veil) și punctul cel mai adânc din fiord Devil’s Canyon.

Cascada Seven Sisters
Cascada The Suitor

În prețul plătit primești un costum special care să te protejeze de vânt și apă dar și vestă de salvare. Turul este ghidat și se merge cu viteză destul de mare. Bărcile circulă în intervalul orar 10.00-17.00.

3. Să faci cel puțin un traseu montan

Cele mai cunoscute trasee montane din Norvegia sunt cele spre Trolltunga, Preikestolen și Kjeragbolten. Cel mai dificil dintre ele este cel spre Kjeragbolten, iar cel mai ușor cred că este Preikestolen, în timp ce Trolltunga este cel mai lung. Toate îți oferă însă peisaje spectaculoase dar sunt destul de „bolovănoase” și necesită echipament adecvat. Atât încălțăminte cu talpă aderentă și impermeabilă, cât și haine care să te protejeze de vânt (chiar mănuși aș zice eu).

Trolltunga

Noi am parcurs 3 dintre ele. Din cauza unei accidentări pe care Silviu a suferit-o la gleznă am renunțat la Kjeragbolten, în schimb am optat pentru un traseu lejer către lacurile Langavatn și Akslaratjorna.

Zona este foarte pitorească și drumul până la parcarea spre Kjerag este un spectacol în sine.

În Parcul Național Jotunheimen există cel mai înalt vârf din Norvegia, Gladhopiggen – 2469 m, unde poți ajunge fie traversând ghețarul cu tur ghidat, fie pe cont propriu de la Spiterstulen. Am încercat și noi să urcăm dar vremea a fost destul de urâtă, cu ploaie, urmată de ninsoare, vânt și ceață, așa că de la altitudinea de 2050 m ne-am întors. Dacă vreți să vă faceți o idee despre acest traseu, puteți urmări vlogul pe care l-am filmat aici:

Tot în Parcul Național Jotunheimen este traseul către Bessegen, care îți oferă o priveliște spectaculoasă. Deși îl aveam în plan, nu am reușit să îl parcurgem tot din cauza vremii.

Un alt traseu foarte frumos, poate unul dintre cele mai pitorești din Norvegia, este Romsdalseggen, care pleacă din Åndalsnes. Este un traseu destul de solicitant și cu porțiuni tehnice și expuse. Deși am cochetat și cu ideea de a merge aici, nu am reușit să ajungem. Pe de o parte din lipsă de timp, pe de altă parte în toată perioada în care noi am stat în Åndalsnes a fost ploaie și ceață.

4. Să vezi cel puțin o cascadă

Norvegia este plină de cascade. Cea mai mare și mai cunoscută dintre ele este Vøringsfossen. Este o cădere de apă cu o înălțime de 182 metri și un debit impresionant, care se prăvelește de pe platoul Hardangervidda în valea Måbødalen.

Poți vedea cascada de jos, din vale, sau de sus, de la punctele de belvedere amenajate pe platou, în apropierea hotelului Fossli.

Traseul montan către Vøringsfossen

Ca să o vezi din vale ai de parcurs un traseu de 1h30-2h dus-întors și 3,4 km, care pleacă de la Storegjel, la capătul superior al Måbøtunnelen. Aici există o parcare destul de mică (încap undeva la 15 mașini, amenajată de o parte și de alta a drumului. În cazul în care vreți să mergeți și nu găsiți parcare aici, puteți lăsa mașina 2 kilometri mai jos, la Fossatromma/Vøringfoss Cafeteria. Dar mai adăugați 4 kilometri, ceea ce înseamnă cam 3 ore dus-întors.

Traseul este scurt însă cea mai mare parte este pe bolovani destul de alunecoși. La capătul lui este amenajat un podeț de lemn peste apă, care îți permite să ajungi mai aproape de cascadă. Când am fost noi era însă închis din motive de siguranță și cred că nici nu o să-l mai repare deoarece accentul se pune pe amenajările din partea superioară a cascadei.

Așa că am fost destul de dezamăgiți de ceea ce am reușit să vedem parcurgând acest traseu prin vale.

Punctele de belvedere de pe platoul Hardangervidda

Cascada poate fi văzută și de sus, de la Hotel Fossli, situat pe platoul Hardangervidda, unde poți ajunge cu mașina și ai o parcare generoasă și gratuită.

Aici este în desfășurare un întreg proces de amenajare. Au fost făcute pasarele și numeroase puncte de belvedere, dar și un pod care leagă cei doi versanți și de unde poți admira cascada. Iar lucrările încă nu s-au terminat.

Cascada este impresionantă văzută de sus însă amenajările ni s-au părut cam prea intruzive în mediu. Dar până la urmă fiecare judecă prin prismă proprie, așa că vă lăsăm imaginile ca să trageți singuri concluziile :).

Există o mulțime de alte cascade în Norvegia. Una dintre ele, foarte accesibilă, este Låtefossen.

5. Să vezi cel puțin o biserică de lemn stave

Stilul acesta arhitectural este specific zonei nordice și presupune o construcție bazată pe îmbinarea unor drugi de lemn verticali și orizontali și pereți construiți din doage, după modelul ambarcațiunilor vikinge. Nu voi intra în amănunte pentru că sunt elemente specifice de arhitectură la care nu mă pricep absolut deloc. Ideea e că denumirea de stave vine de la drugii aceștia de lemn.

Deși odinioară bisericile acestea de lemn medievale (stavkirke) erau destul de răspândite în nordul Europei, acum majoritatea au rămas în Norvegia. Sunt doar 2 în afara Norvegiei: una în Suedia și una în Polonia. Din cele 2000 de biserici stave câte se estimează că ar fi existat pe teritoriul Norvegiei, au mai rămas doar 28. Majoritatea sunt în estul țării și în zona fiordurilor. Cele mai multe sunt deschise în timpul verii, în timp ce altele au program de vizitare pe tot parcursul anului.

Puteți găsi lista completă a acestor biserici AICI.

Noi am vizitat 6 dintre ele, dar doar 4 erau deschise și pe interior. Am văzut-o pe cea mai mare dintre ele – cea din Heddal.

Biserica din Heddal

Am ajuns și la cea mai mică – biserica stave din Undredal, singura de culoare albă pe care am văzut-o noi.

Biserica din Undredal

Am mai văzut biserica din Eidsborg, care a fost construită între 1250 și 1270 și restaurată în 2005 și 2008. Aceasta este una dintre puținele biserici care sunt încă în uz. Iar când am fost noi tocmai ce avusese loc o înmormântare. Biserica se vizitează cu tur ghidat, la anumite intervale orare. Având în vedere că ne grăbeam, pe noi ne-au lăsat să „aruncăm o privire rapidă” în interior :).

Biserica din Eidsborg

Am mai văzut, de asemenea, biserica din Lom, pe care am putut-o vizita și pe interior. Este destul de mare și de frumoasă și aceasta.

Biserica din Lom

Am mai văzut biserica din Rødven, care e deschisă din iunie și până la jumătatea lui august.

Biserica din Rødven

Și pe cea din Røldal, pe care de asemenea am vizitat-o pe interior.

Biserica din Røldal
Interiorul bisericii din Røldal

Cea mai veche se află în Urnes și datează din 1130 dar noi nu am reușit să o vedem.

Sper să vă fie utile recomandările noastre și să încercați măcar o parte dintre acestea dacă plănuiți o vacanță în Norvegia. Până data viitoare, stay tuned! Urmează drumuri spectaculoase din Norvegia.

Poate vrei să citești și:
Tot ce ai nevoie să știi pentru o vacanță în Norvegia
Top 3 drumuri spectaculoase în Norvegia
Cum ne-am planificat vacanța în Norvegia
Cele mai renumite drumeții din Norvegia


Ți-a plăcut? Dă mai departe!

Facebook Comments

Back To Top