De data aceasta nu o să vă povestesc despre o ieșire recentă. Dar una extrem de relaxantă: o drumeție pe Vârful Ciucaș. Este o destinație ușor accesibilă pentru cei care locuiesc în București. Asta ca să vă mai stârnesc un pic pofta de munte și de drumețit :).
Așadar… pe când vara lui 2013 era pe sfârșite dar vremea încă era frumoasă, ne-am hotărât să dăm o fugă de o zi până în Ciucaș. Am pregătit conștiincios rucsacurile de seara, iar sâmbătă dimineața, la ora 7.00, eram deja în drum spre Cheia. Drumul liber ne-a permis să ajungem destul de repede la destinație. Deși ultima lui parte – respectiv urcușul până la Cabana Muntele Roșu – a fost destul de anevoioasă din cauza gropilor. (Acum drumul este asfaltat și este mult mai ușor de parcurs cu mașina).
Dar odată ajunși la cabană, am lăsat mașina, ne-am echipat cu bocanci și rucsacuri și am pornit la drum. Traseul planificat era: Cabana Muntele Roșu – Cabana Ciucaș – Vf Ciucaș și retur. L-am parcurs în aproximativ 9 h.
Muntele Roșu – Cabana Ciucaș
De la Cabana Muntele Roșu (1280m), am urmat poteca prin pădure. După un pic de urcuș, poteca a început să coboare. Și cobora și cobora iar eu mă gândeam cu năduf cum trebuie să o urc la întoarcere.
În cele din urma am ajuns la Fântâna lui Nicolae Ioan sau Trei Izvoare, unde am făcut un popas și ne-am refăcut stocurile de apă. Cu forțe proaspete am luat am luat apoi în piept urcușul destul de abrupt până la Cabana Ciucaș. Partea aceasta a traseului mi-a displăcut cel mai mult. Mai ales că din când în când mai treceau și mașinile care urcau la cabană.
Însă odată ajunși la cabană am făcut un mic popas pentru un picnic, după care am pornit iar la drum. De această data cu mult mai multă însuflețire, motivați de peisajele care ni se deschideau în fața ochilor.
De la Cabana Ciucaș spre vârf
De la Cabana Ciucaș, am urmat marcajul comun bandă roșie/cruce roșie spre Vf Ciucaș. Poteca ce urcă domol pe partea de nord a Muntelui Chirușca ajunge după aproximativ 30 de minute sub Tigăile Mari (1685m), la o răscruce unde cele două marcaje se despart. Noi am urmat la dus banda roșie spre Șaua Tigăilor, iar de întors, ne-am întors pe cel cu cruce roșie.
Peisajele sunt însă superbe și pe un traseu și pe celălalt. Dar trebuie să aveți în vedere că cel marcat cu bandă roșie trece printr-un scoc adânc și pietros, care se întinde pe aproximativ 200 de metri. Problema cu acesta este că e periculos de parcus când plouă sau iarna. Urcușul este abrupt și necesită încălțări adecvate.
După ce am ieșit din scoc, unde principala preocupare era să ne uitam cu atenție unde punem piciorul, ne-am întors ochii din nou spre formațiunile stâncoase ale Ciucașului.
Așa că am descoperit Babele la Sfat – două turnuri înghesuite unul în celălalt. Dar și alte formațiuni care mai de care mai golașe. Și, aproape pe negândite dar după 4 h de mers, am ajuns și în vârf
De aici panorama asupra munților este superbă. Dar toată lumea vrea să vadă și să se pozeze cu “dovada” (indicatorul cu Vf Ciucaș 1954m). Așa că a trebuit să ne găsim un locșor mai ferit să putem să ne tragem sufletul și să ne bucurăm în liniște de ceea ce vedeam.
Coborâre spre Bratocea
Prea mult timp însă nu aveam la dispoziție. Așa că, după o mică dezbatere a variantelor de traseu, am decis să facem un mic ocol și să ne întoarcem pe partea cealaltă a muntelui. Zis și făcut, mai ales că de sus totul părea foarte ușor, cu o mare parte în coborâre.
Așa că am urmat iarăși marcajul bandă roșie, dar de data aceasta spre Bratocea. Am mers cu atenție pe mica brână de la baza unui perete de piatră.
Apoi am admirat din nou formațiunile buclucașe ale Ciucasului (între care și Turnul Goliat). Dar am grăbit pasul că să nu ne prindă noaptea pe munte.
La întâlnirea cu traseul marcat cu cruce roșie, nu am găsit însă un indicator. Așa că am calculat încotro trebuie să ne îndreptam și am ales una dintre poteci. Am mers ceva cu inima strânsă, întrucât nu regăseam marcajul. Dar în cele din urmă s-a dovedit că alegerea a fost corectă. Traseul acesta urcă însă destul de accentuat, pe o potecă accidentată, cu o diferență de nivel de peste 800 de metri, care parcă nu se mai termină. Noroc cu frumusețea muntelui, care ne încarcă bateriile.
În cele din urmă am ajuns sub Tigăile Mari, unde am revenit la traseul lejer care ne-a dus până la Cabana Ciucaș.
Ajunși aici, drumul în coborâre până la Fântâna lui Nicolae Ioan a fost floare la ureche. În plus ne-a permis să ne mai tragem sufletul înaintea urcușului prin pădure până la Cabana Muntele Roșu. Aici am ajuns la ora 19.00, chiar înainte să se întunece.
În concluzie fost o zi obositoare fizic (să vă mai zic că seara ne-am întors în București?) dar taaare relaxantă pentru psihic. Și cel mai mult mi-a plăcut că am văzut foarte multe persoane pe munte, inclusiv cu copii. Dar ca să închei, vă îndemn să încercați și voi acest traseu. Peisajele sunt minunate.
Între timp, stay tuned pentru alte destinații!
Facebook Comments