S-a terminat … 2025 a ajuns la final … A fost un an greu pentru noi, care ne-a testat reziliența, răbdarea și capacitatea de adaptare la nou, la greu. Un an care ne-a pus la încercare maturitatea. Un an care ne-a arătat că (încă) luăm sănătatea „for granted”, deși e cel mai important lucru pe care îl avem.
La final de 2025 suntem obosiți. Nu atât fizic, cât psihic. Dar și recunoscători. Pentru că ne avem unii pe alții, cu bune și cu rele. Pentru că avem casa plină, chiar dacă de multe ori de … țipete 😅. Pentru că avem un copil sănătos. Pentru că încă nu ne-am pierdut sensul de a trăi.
Uneori par cuvinte mari, alteori cuvinte fără sens. Pentru că doar atunci când experiențele sunt similare le poți înțelege cu adevărat sensul.
Gândurile astea nu mi-au apărut din senin. Ele sunt acolo încă de acum 13 ani, când diagnosticul de cancer de sân m-a lovit din senin. Atunci mi-am dat seama cât de diferiți suntem. Nu trebuie să trăiești o tragedie pentru a ajunge la anumite conștientizări. La fel cum poți primi lecții după lecții și să nu fii capabil să înveți nimic.
Oamenii trăiesc diferit chiar și aceeași experiență. Și nu e nimic în neregulă cu asta. Nu trebuie să rezonăm toți cu aceleași lucruri. Dar asta nu înseamnă că unii sunt mai buni și alții mai puțin buni, unii mai puternici și alții mai slabi. Ci pur și simplu suntem diferiți și important e să ne acceptăm ca atare. Și să ne respectăm reciproc trăirile și emoțiile.
Și totuși, înainte de toate, anul acesta are și firul lui cronologic. Hai să o luăm cu începutul.
Ianuarie – azi ești king of the world, mâine te trezești imobilizat
Ne-am început anul acasă, ca de obicei în ultima vreme. În noaptea dintre ani am avut parte de ceață (la propriu), parcă un preview al anului ce abia începea. Aveam însă un vibe bun și lucruri la care visam. Daria începuse grădinița, eu îmi eliberasem timp și speram să revin în forță profesional. Îmi doream să mă ocup mai mult de mine și părea că am destulă energie pentru asta.
Weekendurile le petreceam outdoor dar ne doream mai multă zăpadă. Așa că, în scurta vacanță de 24 ianuarie, am fugit la munte. Am ales Bran, pentru că era acolo un fun park, Brava Park, amenajat pe pârtia Bran-Zănoaga. Ghinionul însă ne-a pândit după ușă și, la prima coborâre cu săniuța, Silviu și-a prins piciorul în plasă și și-a rupt tibia. O fracțiune de secundă care ne-a schimbat viața.
A fost transportat de urgență la spital, eu și Daria am mers după el, l-am recuperat și am plecat spre casă. A fost un drum greu, dar ce ne aștepta era și mai greu. Ajunși în București, Silviu a fost operat, varianta cea mai sigură de recuperare fiind introducerea unei tije.
Doar că osul s-a refăcut greu, a pus prima dată piciorul jos, sprijinit în cârje după vreo 6 săptămâni.
Februarie – zăpada pe care nu o căutam
Februarie a venit cu zăpadă. Ironia a fost că, după ce toată iarna o așteptasem, acum chiar nu îmi mai doream să o văd. Silviu începuse recuperarea, încă nu putea pune piciorul jos, așa că se folosea de un scaun cu rotile. Iar asta însemna pentru mine să deszăpezesc mașina de 3-4 ori pe zi, să împing scaunul cu rotile prin zăpadă, iar la final de zi să am energie să alerg cu săniuța prin zăpadă …
Iar pe final de lună, colac peste pupăză, s-a îmbolnăvit și Daria. A făcut o viroză, care s-a complicat cu o otită, ce a recidivat câteva săptămâni mai târziu. A fost prima dată când a luat antibiotic (știu, suntem recunoscători că avem un copil sănătos 🙏).
Dar toate aceste lucruri venite deodată m-au copleșit. Pe mine. Pentru că Silviu a trăit un alt tip de experiență: aceea de a fi complet dependent de cineva. Niciuna nu e de dorit. Fiecare a venit cu insight-uri proprii.
Martie – prima ieșire după accidentare
Acum, când scriu, nu pare așa de mult. Dar aceste aproape 2 luni în care Silviu a fost imobilizat au trecut greu … Pentru amândoi. Ba chiar pentru toți 3, aș zice.
De ziua Dariei, Silviu a pus pentru prima dată piciorul în pământ după accidentare.
Dar trebuia să aibă grijă să se sprijine în cârje. Și a mers așa încă vreo 2 luni, cu încărcare progresivă. La finalul lunii am ieșit prima dată din București. A fost aproape, la Ferma Ancuței, dar era primul pas.
Aprilie, Mai – începe să apară soarele și pe strada noastră
Ultimele luni de primăvară au venit cu mai multe ieșiri în natură. Am fost la bunici, am ieșit mult în parc și am vopsit ouă de Paști.
A fost prima vacanță a Dariei în care nu am plecat nicăieri. Și ne-a amuzat cum, de fiecare dată când îi spuneam că e în vacanță, ne răspundea: nu e vacanță, că stăm acasă 😅.
Am făcut în sfârșit și ședința foto pe care o aveam programată de ziua Dariei. Alina, mulțumim încă o dată pentru fotografii!
Pentru Daria a fost și o schimbare majoră: a trecut la grupa mare (este la o grădiniță Montessori, unde sunt grupe de 0-3 ani și 3-6 ani).
Iunie – prima încercare de traseu după accidentare
În iunie Silviu a renunțat în sfârșit la cârje și am decis să facem primul traseu montan. A fost mai degrabă o jumătate de traseu, dar și acela cu ceva emoții. Am plecat de la Cabana Piatra Arsă către Cabana Caraiman.
Nu am ajuns la cabană, dar a fost primul contact cu muntele pentru Silviu după accidentare. Prima ocazie să își măsoare forțele pe teren accidentat. Și s-a descurcat. Mai greu, dar a reușit.
Iulie – concert inedit pe munte
În iulie am reușit în sfârșit să ajungem la Cabana Caraiman. De data aceasta din Peștera, de unde am urcat cu telecabina. Și am ajuns nu într-un moment oarecare, ci chiar în ziua în care Alexandru Tomescu a susținut tradiționalul concert la vioara Stradivarius. A fost un moment impresionant și greu de descris în cuvinte.
Tot în iulie am făcut o escapadă de weekend la noi la mare. Deși n-am plecat cu așteptări, nu pot să spun că nu ne-a dezamăgit ce am găsit la fața locului.
August – revenim în Dolomiți
Începutul de august a însemnat pentru noi prima experiență cu Daria la cort. Am fost la Homorâciu și ne-am simțit foarte bine. Probabil o să mai repetăm.
La jumătatea lui august am plecat în Dolomiți. Pentru prima dată am ales să facem un drum atât de lung cu mașina alături de Daria. Și totul a decurs surprinzător de bine.
Ne-am împărțit vacanța în două: prima jumătate am stat în Nova Levante și am explorat masivele Marmolada, Rosengarten, Latemar. În a doua parte am stat în Ortisei și am explorat zona Val Gardena, cu masivele Puez-Odle, Sassolungo și platoul Alpe di Siusi.
A fost un test de anduranță pentru Silviu, dar și pentru mine, care a trebuit să o car pe Daria în rucsac. Și cred că în Odle a fost, pentru o vreme, ultimul traseu atât de lung cu Daria.
Despre toate am povestit însă pe larg în vlogurile de pe YouTube.
Septembrie – mici aventuri urbane
După aproape 3 săptămâni de vacanță, am revenit la rutină: noi la joburi, Daria la grădiniță. Singurele ieșiri au fost cele de weekend, în București: la Zilele Bucureștiului, Festivalul Lavandei sau Grădina Zoologică.
Octombrie – în căutarea căldurii
În deja tradiționala noastră vacanță de octombrie am mers în Cipru. Și aici ne-am împărțit vacanța în două: prima jumătate în zona de vest, cu cazare în Peyia, iar a doua în zona de est, în Protaras. În prima parte am fost mai activi și am făcut chiar și câteva drumeții. În partea a doua ne-am rezumat la plaje.
Mai multe detalii sunt deja în vlogurile de pe YouTube:
Noiembrie – primul traseu greu făcut de Daria
Începutul de noiembrie ne-a găsit în Bulgaria, la Bansko. Aici am ajuns pentru trasee ușoare (am zis noi 😁) în Pirin. Am vrut să vedem câteva lacuri glaciare din acești munți, ceea ce s-a și întâmplat. Surpriza a venit însă din partea Dariei, care a mers pe jos pe un traseu destul de dificil – spre Lacul Okoto.
În drum spre casă am vizitat peștera Saeva Dupka, o surpriză foarte plăcută.
Decembrie – sfârșit de an în Slovacia
Am început luna decembrie cu târgurile de Crăciun din București. Voiam să ajungem și la Craiova dar n-am mai reușit. Am împodobit bradul, am vizitat bunicii, ne-am pregătit pentru serbarea de Crăciun și timpul parcă a zburat.
În vacanță am plecat în Slovacia. Ne-am petrecut Crăciunul în Munții Tatra, unde am făcut cunoștință cu noi tradiții și obiceiuri.
Dacă anul trecut am fost pe partea de nord, în Zakopane (Polonia), de data aceasta am fost pe partea de sud, în Strbske Pleso. A doua parte a vacanței ne-am petrecut-o în Bratislava. Urmează să vină și vlogurile, după ce ne tragem un pic sufletul.
Sfârșitul anului ne-a găsit din nou acasă.
Planuri de 2026
După un an plin de încercări, nu pot să nu-mi doresc ca 2026 să fie mai bun. În primul rând aș vrea să fim cu toții sănătoși. În al doilea rând sper să mă reechilibrez profesional și să am mai mult timp și energie pentru proiectele mele. Iar unul dintre ele este rebrandingul și restructurarea blogului, pe care l-am lăsat în stand by în ultima vreme pentru a prioritiza canalul de YouTube.
În materie de călătorii, lista este deschisă cu destinații în care mi-aș dori să ajung: Scoția, Insulele Feroe, Insulele Azore, Tenerife, Sicilia, Maroc și poate Laponia. Lista nu este bătută în cuie și, cel mai probabil, nu vor ajunge toate pe lista scurtă.
Până atunci însă, vă mulțumesc că sunteți alături de noi și vă doresc un an plin de experiențe memorabile. La Mulți Ani și sper să reveniți pe aici și în 2026!
Poate vrei să citești și:
RETROSPECTIVĂ Jurnal de Călătorie: 2024, anul marilor schimbări
RETROSPECTIVĂ Jurnal de Călătorie: 2023, anul lui aici și acum
RETROSPECTIVĂ Jurnal de Călătorie: 2022, anul primelor vacanțe cu bebe
RETROSPECTIVĂ Jurnal de Călătorie: 2021, anul surprizelor și aventurilor
Retrospectivă Jurnal de Călătorie: 2020, anul în care am redescoperit România
Retrospectivă Jurnal de Călătorie: 2019, anul în care am împlinit 40
Facebook Comments