La final de 2020 nu aveam mari așteptări de la noul an. Aveam ceva planuri de călătorie dar eram deschisă la … aproape orice. Nici nu bănuiam însă ce surpriză avea pentru noi acest an năzdrăvan.
Dar pe lângă această surpriză pe care vă voi dezvălui-o în cele ce urmează, 2021 a avut în desagă și altele. M-a învățat că viața de călător full time nu e pentru mine. Că am nevoie să mă odihnesc și să-mi încarc bateriile acasă. Nu într-o cameră de hotel, nu într-un apartament închiriat, ci acolo unde totul îmi este familiar și unde mă așteaptă Katya și Freddie, cu năzbâtiile și alintările lor.
Mi-a confirmat o dată în plus că ceea ce îmi doresc nu sunt lucruri, ci experiențe care să mă îmbogățească din toate punctele de vedere. Și m-a învățat că adevărata putere nu stă în a învinge teama, ci în a învăța să trăiești cu ea și să nu o lași să te arunce în abis.
Acestea fiind spuse, să vă dezvălui și marea surpriză :). 2021 fost anul în care am aflat că vom fi părinți, deși, după ani lungi de așteptare, credeam că așa ceva nu mai este posibil. Am aflat vestea la început de iulie, iar în martie anul următor sperăm să-i putem spune „Bun venit pe lume!” bebelușei noastre.
Au fost luni cu multe emoții, cu multe temeri, momente de panică și anxietate. Dar pline de recunoștință.
Însă, pentru că suntem pe un blog de călătorii, hai să trecem la subiect și să vă povestesc cum a fost pentru noi 2021 în materie de călătorii.
Ianuarie – să fie zăpadă
După ce în decembrie 2020 am tot căutat zăpadă, în ianuarie am găsit-o din plin. Ne-am început drumețiile chiar pe 2 ianuarie, cu o tură în Ciucaș, pe o vreme de poveste. Din punct de vedere al traficului, nu a fost cea mai bună alegere, însă peisajele ne-au răsplătit răbdarea de a sta blocați în mașină, chiar dacă asta ne-a împiedicat să ajungem pe vârf.
Tot în ianuarie am mers în Hășmaș – altă drumeție cu peisaje de poveste. Am plecat vineri seara din București și ne-am cazat în Miercurea Ciuc. Iar sâmbătă destinația noastră era Cabana Piatra Singuratică și, poate, Vf. Hășmașul Mare.
Am intrat în traseu, ca de obicei, mai târziu decât estimam, așa că eu nu mai credeam că o să ajungem pe vârf. Silviu însă a insistat să mergem și … am mers. Ceea ce vă pot spune este că nu am regretat niciun moment. Peisajul de la cabană până pe vârf a fost ca în poveștile pentru copii.
Și pentru că iarna se dădea în spectacol, duminică, înainte de a pleca spre casă am mai făcut o tură: pe Harghita Ciceu.
Februarie – nu ne mai săturăm de iarnă
Nici în februarie nu ni s-a domolit dorul de ducă :). Așa că, la început de lună am plecat iar pe munte. De data aceasta în Munții Iezer-Păpușa. Aici am dat de altfel de peisaje de iarnă decât în Hășmaș, dar la fel de spectaculoase. Din păcate nu am reușit să ajungem până pe Vârful Păpușa dar ne-am bucurat din plin de tot ce ne-a oferit această tură.
În ziua în care am plecat spre casă am mai făcut un traseu ecoturistic în Fundata și Fundățica, până la Lacul fără Fund.
La final de lună, când primăvara dădea semne că ar vrea să vină, am fugit iar un weekend de-acasă, în Bucegi. Mai întâi am făcut o tură până la Cabana Mălăiești. Din păcate nu prea am avut parte de vizibilitate, dar ne-am bucurat de aer curat și de primii ghiocei.
În ziua următoare am mers pe Vârful Bucșa, unde erai parcă în altă lume. Aici iarna era la ea acasă chiar și în pădure. Și, deși a bătut vântul cu putere, am avut parte de vizibilitate și noi peisaje minunate.
Martie – primele flori de primăvară
Luna martie ne-a purtat pașii către județele Vâlcea și Gorj, în căutarea primelor flori de primăvară. A fost un weekend pe care l-am petrecut aici. Într-una dintre zile am făcut o drumeție în Parcul Natural Buila-Vânturarița, în căutarea ghioceilor bogați.
În cealaltă zi am plecat să căutăm lalele pestrițe, într-o pădure din apropiere de Târgu-Jiu.
Am profitat însă de ocazie ca să vedem și culele de la Măldărești, pe care tot încercam să le vizităm de ceva vreme dar ori le găseam închise, ori eram pe fugă de câte ori treceam pe lângă ele.
Aprilie – la vânătoare de brândușe
Luna aprilie a venit cu alte flori de primăvară: brândușele. Pe primele le-am „vânat” în Șaua Joaca, cu vedere către creasta Pietrei Craiului. Din păcate însă, iarna se despărțea cu greu de noi și zăpada acoperea mare parte din brândușe.
Mai – între iarnă și vară
Anul acesta Paștele a picat chiar la început de mai. Iar noi am decis să-l petrecem la munte, mai exact în zona Petroșani. Intenția noastră era să urcăm pe Vârful Parângul Mare, care ne tot jucase feste în ultimii ani. De fiecare dată când încercam să urcăm, vremea fie ne întorcea din drum, fie ne făcea să ne schimbăm planurile chiar de la bază.
Nici de data aceasta nu a fost diferit. Pentru că zăpada era apoasă și instabilă, iar de la Salvamont ne-au sfătuit să nu urcăm. Așa că am fost cumva nevoiți să ne refacem planurile.
Mai întâi am mers la Fundătura Ponorului, un loc pe care îmi doream de multă vreme să îl vizitez. Știam că este foarte frumos dar ce am văzut la fața locului m-a luat total prin surprindere. Iar la final de zi am revenit în Cheile Băniței, pe care nu le mai vizitaserăm de câțiva ani buni.
În ziua următoare am încercat să mergem pe Parângul Mare (după cum vă spuneam mai sus) dar fără succes. Ne-am mulțumit cu Parângul Mic și câteva coaste pline cu brândușe.
Și pentru că ziua era lungă, iar drumeția noastră a durat doar câteva ore, după-amiază am decis să facem un tur al cascadelor din Valea Jiului de Vest. Am început cu Cascada Firizoni, despre care credeam că e la marginea drumului dar la care am ajuns printr-un mic canion amenajat cu lanțuri.
Următoarele pe listă erau cascadele din Valea Măriii. Dar planurile iar ne-au fost date peste cap deoarece nu am reușit să traversăm pârâul Lazăru, ale cărui ape erau foarte învolburate.
La finalul vacanței, în drum spre casă, am făcut o scurtă drumeție prin Cheile Polatiștei din Defileul Jiului.
În săptămâna următoare am dat o fugă în Făgăraș, să vedem brândușele de la Cabana Valea Sâmbetei. Deși era deja mai, ele erau în plină înflorire. A fost o splendoare.
După atâta iarnă, în weekendul următor am plecat în căutarea verii. Așa că ne-am îndreptat spre Dobrogea. Aici am ajuns chiar pe 15 mai, de ziua bujorului românesc, cu intenția de a vedea cât mai mulți bujori. Și am avut mare noroc. I-am găsit înfloriți atât în Cozluk, cât și pe dealul din apropiere de Enisala.
A fost un weekend superb, în care am colindat nu numai printre bujori, ci și prin cetatea Enisala, pe Pietrele Mariei și Cheile Dobrogei.
Iunie – în căutarea florilor începutului de vară
Am început luna iunie în căutarea altor flori de munte: narcisele. După ce am încercat să le vedem fără succes (nu erau înflorite) în Poiana cu narcise de la Vad, când ne-am întors de la Sâmbăta de Sus, în primul weekend din iunie ne-am îndreptat spre Munții Baiului. Am plecat din Sinaia pe Valea Rea și am ajuns în raiul narciselor.
În săptămâna următoare ne-am îndreptat spre Deltă. Și pentru că nu aveam la dispoziție decât un weekend, am ales să stăm în Mahmudia. De aici am mers cu barca pe canale și lacuri în căutarea nuferilor, am admirat câmpurile cu maci și am făcut „inventarul” lacurilor din zonă. La întoarcere am trecut și pe la Cetatea Histria, pe care am avut norocul să o admirăm în lumina misterioasă de dinaintea furtunii.
La finalul lunii ne-am luat o vacanță de o săptămână și am plecat să explorăm nordul țării. Mai întâi am mers în Munții Rodnei, unde ne-am bucurat din plin de o explozie de roz: versanții plini de rhododendroni sau bujori de munte. Am avut chiar privilegiul să găsim și bujori albi.
Am petrecut aici 4 zile. În prima zi am făcut circuitul La Cărți, unde am și văzut bujorii albi. În ziua următoare am mers pe Vârful Pietrosul Rodnei. Cea de-a treia zi a fost cu ploaie dar tot am reușit să mergem până pe Vârful Gărgălău. Iar în cea de-a patra zi am descoperit cel mai frumos traseu din Munții Rodnei: Vârfurile Ineuț și Ineu și Lacurile Lala.
Iulie – luna cu surprize
Începutul lunii ne-a prins tot în vacanță. După ce am plecat din Munții Rodnei ne-am îndreptat spre Vatra Dornei. Aici am făcut o scurtă incursiune în Rarău, pe Vârful Rarău și Pietrele Doamnei, un circuit foarte frumos care ne-a amintit de Cinque Torri din Dolomiți.
De aici ne-am mutat în Călimani, unde am mers la Rezervația 12 Apostoli și apoi pe Vârful Pietrosul Călimanilor.
Dacă la 12 Apostoli am scăpat de ploaie ca prin urechile acului, nu același lucru s-a întâmplat când am fost pe Vârful Pietrosul Călimanilor. Dar asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de drumeție.
Și pentru că mai aveam câteva zile de vacanță dar vremea deja se înrăutățise, am profitat că suntem în zona Bucovinei și am revăzut câteva dintre mănăstirile care au făcut celebră această zonă: Moldovița, Sucevița și Voroneț.
Am descoperit, de asemenea, Tinovul Mare, iar în drum spre casă am făcut o scurtă incursiune pe la Salina Praid și Muntele de Sare.
Odată ajunși acasă am aflat și vestea cea mare: în timp ce noi colindam munții, o bebelușă se pregătea să-și facă loc în viața noastră. A fost un moment plin de emoții de toate felurile. Dar care a venit la pachet și cu multă anxietate, mai ales după ce cu un an înainte, cam în aceeași perioadă pierdusem o sarcină.
Dar am decis să încercăm pe cât posibil să trăim momentul și să ne bucurăm de ce ne aduce prezentul.
Așa că, la o săptămână după ce am revenit din vacanță, ne-am întors pe munte. Intenția era să facem o tură de o zi până la Vârful Omu prin Valea Obârșiei. Era o tură ușoară, care nu ar fi trebuit să ridice probleme. Dar lucrurile s-au schimbat brusc după ce aproape de Mecetul Turcesc ne-a prins grindina.
Nu am văzut niciodată așa ceva nici pe munte, nici în altă parte. Grindina lovea cu așa o putere, că ziceai că te bate cineva cu pietre. Iar apa formase torenți în doar câteva minute. Nu știu dacă toată povestea asta a durat mai mult de 10-15 minute. Dar în acest timp peisajul de vară s-a transformat brusc într-unul de iarnă. Pe lângă faptul că totul era acoperit de alb, era și foarte frig.
Noi, din fericire, aveam echipament adecvat și nu am avut probleme nici cu ploaia, nici cu frigul. Am întâlnit însă pe traseu destui oameni luați prin suprindere. Singurul lucru pe care am putut să-l fac a fost să-i ofer o geacă pe care o aveam în plus în rucsac unei doamne cu copilul, căreia nu îi rezistase la ploaie geaca pe care o avea și care era aproape în prag de hipotermie.
După această experiență și 2 luni în care am plecat aproape weekend de weekend de acasă, începuse să se cam instaleze oboseala. Poate și din cauza sarcinii, dar și a faptului că eram în continuă mișcare, mi-am dat seama că am nevoie de o pauză de la călătorii. Așa că restul lunii iulie și începutul de august le-am petrecut pe lângă casă.
August – luna aventurilor
Urma însă tradiționala noastră vacanță de august, care de obicei coincide cu ziua de naștere a lui Silviu. De data aceasta însă nu a fost chiar de ziua lui, ci un pic după, în cea de-a doua jumătate a lunii. Iar destinația a fost Norvegia.
Așa că după ce am înaintat cu greu până pe la altitudinea de 1500 m, am decis că e momentul să ne întoarcem. Era foarte frig, ningea și nici nu era vizibilitate. Când mai aveam aproximativ o oră până la cabană, Silviu s-a împiedicat și s-a accidentat la gleznă. Am încercat să ne continuăm drumul dar nu am reușit. Așa că am sunat la Salvamont (ne-au direcționat de fapt către ambulanță).
Au venit cu elicopterul după aproape o oră, timp în care s-a înserat iar temperatura a scăzut considerabil. Noroc că aveam haine groase care să ne ferească de hipotermie și frontale, care au făcut ca localizarea noastră să fie foarte ușoară.
Ce e util de știut este că în Norvegia intervenția se face cu prioritate cu elicopterul și este gratuită indiferent dacă te afli pe traseu marcat sau nu.
Surpriza a venit în momentul în care am aflat că în elicopter aveau loc doar pentru o persoană. Așa că l-au luat pe Silviu, iar eu a trebuit să cobor singură. Era deja întuneric beznă și nu mai era nici țipenie de om pe traseu. Dar nu aveam ce face. Din fericire, coborârea nu mă solicita la fel de mult ca urcarea (unde trebuia să fac pauze foarte dese), așa că în 30-40 de minute eram deja la cabană. De aici l-am preluat pe Silviu și am mers către locul nostru de cazare.
A doua zi a venit cu alte aventuri. Medicul de pe elicopter îi sugerase lui Silviu să meargă să-și facă o radiografie ca să fie sigur că nu are o fractură. Ne-a indicat chiar și o clinică din zonă în care să mergem. Așa că dimineață asta am făcut.
Aici totul a mers ca uns, mai puțin consultația medicală. Odată ajuns la medic, Silviu i-a explicat ce s-a întâmplat, i-a arătat glezna umflată dar medicul respectiv insista că este vorba despre o … infecție. Nimic nu l-a convins că ar fi vorba despre altceva. Așa că nici vorbă de radiografie. Singurul lucru cu care s-a ales a fost o rețetă de … antibiotice.
Noroc că aveam la noi antiinflamatoare, care i-au fost de folos până am ajuns acasă. Odată ajunși în țară, și-a făcut radiografie iar verdictul a fost: fractură. A stat o lună cu orteză și chiar și acum se resimte.
La momentul respectiv singurul lucru pe care l-a putut face a fost să folosească plasturi în zonele cu pustule și să poarte bocanci, care au funcționat practic pe post de orteză.
Cu toate astea, am reușit să facem drumeții la Voringsfossen, Trolltunga și Preikestolen. Am mers însă și mult cu mașina, dar nu am regretat. Pentru că am parcurs unele dintre cele mai frumoase drumuri de munte.
Colac peste pupăză, după ninsoarea din prima zi eu am răgușit și m-a apucat o tuse pe care n-am mai avut-o din copilărie. Imaginați-vă cum mă simțeam când mă lua câte o criză de tuse în plină pandemie COVID :). Ce să mai, a fost o vacanță plină de aventuri și experiențe care mai de care.
Septembrie și octombrie – luni de pauză
Septembrie și octombrie au fost luni de pauză, în care nu am mai călătorit deloc pentru că Silviu a purtat orteză mare parte din aceste 2 luni. Iar tradiționala noastră vacanță de octombrie, de ziua mea, a fost amânată pentru noiembrie.
Noiembrie – un pic de căldură înaintea iernii
Și pentru că tot anul nu am prea simțit vara, am decis că e momentul să mergem undeva mai la căldură. Inițial voiam Iordania dar incertitudinile privind sarcina ne-au făcut să ne răzgândim. Am analizat apoi varianta Tenerife dar Silviu a exclus-o pentru că era păcat să ajungem acolo și să nu mergem în drumeții. Iar acestea erau destul de solicitante iar pe el încă îl durea piciorul. Ne-am gândit și la Sicilia și Cipru dar parcă am fi vrut altceva. Așa că până la urmă am ales Cappadocia.
Iar de data aceasta am luat biletele de avion cu 2 zile înainte. Dar a fost o vacanță cât se poate de relaxantă, în care am combinat drumețiile ușoare cu zborul cu balonul și activitățile culturale. Ne-am bucurat de mâncare bună, de soare și vreme caldă și ne-am odihnit.
Ultimele zile din lună le-am petrecut tot în zona Brașovului. Am făcut o scurtă drumeție până în Poiana Guțanu, am dat o raită pe Tâmpa, am revăzut Castelul Bran și am vizitat Peșterea Valea Cetății.
Decembrie – din nou la zăpadă
În prima parte a lunii nu am mai plecat în călătorii. Ne-am vizitat părinții și ne-am pregătit de Sărbători. Am decis să petrecem acasă Crăciunul și Revelionul și să plecăm în intervalul dintre cele două sărbători.
Dar având în vedere că eu mă mișc din ce în ce mai greu, a fost destul de dificil să alegem destinația. Inițial ne gândeam să plecăm din țară dar până la urmă am decis că e mai înțelept să nu facem asta. Nici în țară nu prea aveam multe opțiuni. Așa că, după îndelungi deliberări, am ales să mergem la Sibiel.
Aici am vizitat satele din Mărginimea Sibiului, cu ale lor biserici ce datează din sec. XVIII.
Dar am profitat de vreme și am făcut și o drumeție pe zăpadă.
Planuri de 2022
Dacă pentru 2021 aveam ceva planuri de călătorie pe care le-am și dus la îndeplinire (Munții Rodnei și Norvegia), pentru 2022 nu avem planuri deloc. Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu bebelușa noastră și sperăm să o putem lua cu noi în cât mai multe drumeții.
Știm pe propria piele că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că suntem pregătiți pentru … neprevăzut. Singura certitudine este că planurile noastre de Himalaya, Kilimanjaro sau Patagonia vor mai avea un pic de așteptat.
Așadar, ce ne dorim de la 2022? Un bebeluș sănătos, răbdare și capacitate de adaptare. Cu siguranță nu vom abandona călătoriile, dar o să fie o nouă provocare pentru noi.
Acestea fiind zise, vă urăm un An Nou cu sănătate și experiențe care să vă bucure sufletul. Iar dacă vacanțele noastre v-au inspirat câtuși de puțin, vă așteptăm pe blog și în anul care vine. Mai avem multe de povestit :).
La mulți ani!
Poate vrei să citești și:
Retrospectivă Jurnal de Călătorie: 2020, anul în care am redescoperit România
Retrospectivă Jurnal de Călătorie: 2019, anul în care am împlinit 40
One thought on “RETROSPECTIVĂ Jurnal de Călătorie: 2021, anul surprizelor și aventurilor”