În 2019 îmi încheiam jurnalul de final de an cu următoarele cuvinte: „2020, te rog să mă surprinzi cum știi tu mai bine!”. Și m-a surprins. Din multe puncte de vedere.
Mi-a dat și mi-a luat una dintre cele mai mari bucurii. Mi-a anulat planuri. M-a învățat să mă adaptez din mers și să fiu mai relaxată. M-a învățat o dată în plus că unele lucruri nu pot fi schimbate și că tot ce ai de făcut este să le accepți așa cum sunt. Mi-a arătat că pot să mă bucur de lucruri mărunte și că ieșitul în natură și călătoriile de orice fel fac parte integrantă din mine.
În 2020 am experimentat, după multă vreme, bucuria de a simți mirosul florilor de salcâm după zile lungi petrecute în casă.
În 2020 a fost pentru prima dată când am renunțat complet la control și mi-am făcut rezervare cu o zi înainte de a pleca la drum.
Dar, dincolo de toate, 2020 a fost anul în care am redescoperit România. A fost anul în care am tăiat de pe wishlist o mulțime de locuri din țară în care îmi doream să ajung dar nu reușeam aproape niciodată.
Jurnal de Călătorie 2020
În 2020 am parcurs 480 km pe munte, cu o diferență de nivel de 28 684 m. Am petrecut 222 de ore pe poteci și am urcat 8 vârfuri peste 2500 m.
Dar cum suntem la restrospectivă, hai să o luăm cu începutul.
Ianuarie 2020 – primele ture de iarnă
Am evitat turele de iarnă foarte multă vreme. Nu știu să vă spun exact din ce motive. Probabil că am decis la un moment dat că nu e de noi: că … echipament inadecvat, că … piolet și colțari, că … prea frig. Cert este că pentru noi drumețiile la munte erau pentru pentru primăvară-vară-toamnă.
Ei bine, la începutul lui 2020 am decis că e momentul să facem o schimbare. Așa că, după un weekend pe pârtia din Azuga la început de an, am decis ca vacanța de 24 ianuarie să o petrecem în Zărnești.
Și, pentru că așa cum vă spuneam, nu eram experimentați în drumeții de iarnă, am ales ceva ușor: Cabana Curmătura. Deși nu era zăpadă, în pădure a fost ceva gheață, așa că următorul lucru pe care l-am făcut imediat ce am ajuns acasă a fost să ne achiziționăm o pereche de colțărei.
Așa cum vă spuneam, traseul a fost destul de ușor: urcare de la Fântâna lui Botorog prin Poiana Zănoaga și coborâre prin Prăpăstiile Zărneștilor.
În zilele următoare am hoinărit prin Peștera și Măgura, după care am dat o fugă și prin Poiana Brașov, unde am urcat pe Postăvaru.
Februarie – am zărit vârful icebergului
Pentru că ne-a plăcut iarna la munte, am hotărât să repetăm experiența. Așa că în februarie am dat o fugă de o zi până în Ciucaș. Am lăsat mașina în Pasul Bratocea și am purces la drum către vârf. N-am reușit să ajungem până pe vârf pentru că era târziu.
Eram atât de încântată de peisajele oferite de Ciucaș, încât abia mă urneam pe potecă. Îmi venea să fac fotografii la tot pasul. Știți imaginile acelea de iarnă din cărțile pentru copii? Ei, cam așa era și în Ciucaș: zăpadă, cer albastru, forme de gheață. Ce să mai, tot ce îți poți dori de la iarnă.
Așa că ne-am oprit în Șaua Tigăilor, de unde am făcut cale-ntoarsă, nu înainte de a admira culorile apusului.
Îmi amintesc și acum că pe drumul de întoarcere acasă ascultam la radio știrile despre ravagiile pe care noul Coronavirus le făcea în China. Dar mintea mea zbura în cu totul altă parte. China era departe și, în plus, nu era prima experiență de acest gen pe care o trăiam. Lucram în presă când a izbucnit epidemia de gripă aviară sau cea de gripă porcină. Așa că nu am dat prea mare importanță acestui subiect.
Dar, la sfârșitul lui februarie, noul Coronavirus și-a arătat colții. Aveam planificată o minivacanță la Roma. Dar exact în acea perioadă nordul Italiei era deja puternic afectat de COVID-19. Roma era încă safe dar exista probabilitatea de a intra în carantină la întoarcerea în țară. Așa că am decis să ne anulăm vacanța.
Martie – ultimele ieșiri în natură înainte de starea de urgență
Și dacă tot ne-am anulat vacanța la Roma, am zis să profităm de zilele de concediu de final de februarie – început de martie și să dăm o fugă până la Predeal. Nu de alta, dar tare ne-a plăcut iarna pe munte :)). De aici am făcut mici plimbări până la Cabana Gârbova dar și o tură până la Cabana Piatra Mare, pe drumul familiar.
Dar lucrurile începeau să se înrăutățească și la noi. Iar la jumătatea lui martie au apărut primele măsuri restrictive. Erau însă în stadiul de recomandări, nu restricții. Așa că, într-un weekend cu soare, când jumătate din București s-a mutat în parcuri, noi am decis să facem o nouă drumeție de o zi.
De data aceasta am ales Piatra Dragoslavelor, cu plecare și întoarcere în București în aceeași zi. A fost o alegere mai mult decât inspirată pentru că nu ne-am întâlnit cu nimeni pe traseu.
Din păcate însă, în seara în care ne-am întors acasă a fost declarată și starea de urgență.
Au urmat 2 luni petrecute în casă. 2 luni în care vremea parcă îți făcea în ciudă: soare, cald, vreme perfectă de ieșit în natură. Atunci a fost una dintre puținele dăți în care am simțit cât de tare îmi lipsesc plimbările noastre. Îmi amintesc cum, cu declarațiile în geantă, am dat o tură în jurul parcului doar ca să … mirosim natura. Și nu vă imaginați câtă bucurie am resimțit doar mirosind florile de salcâm.
Mai – prima ieșire după starea de urgență
Odată cu ridicarea stării de urgență, la jumătatea lunii mai, am ieșit și noi la munte. Și pentru că eram „ruginiți” de atâta stat în casă am luat-o cătinel, cu o tură până pe Vf. Bucșa de la Cabana Padina. În plus, încă nu ne simțeam pregătiți să ne cazăm pe undeva. Așa că am preferat o tură scurtă, cu plecare și întoarcere în București.
A fost tură ușoară dar cu priveliști foarte frumoase către Strungile Mari și Mici și către Piatra Craiului.
Și pentru că vremea nu prea a ținut cu noi, cam aceasta a fost singura noastră ieșire din această jumătate de lună fără restricții.
Iunie – tot în Bucegi, că e mai aproape
Nici în iunie nu ne-am încumetat să ne cazăm pe undeva, așa că am continuat să facem ture cu plecare și întoarcere în București. Iar cel mai la îndemână pentru astfel de ture erau Bucegii.
Și cum drumul dus-întors dura destul de mult, nu prea aveam timp de ture lungi. Așa că am ales ceva mai ușurel: Cascada 7 Izvoare, Lacul Scropoasa și Cheile Orzei.
Cheile nu am reușit să le parcurgem până la capăt însă pentru că ne-a prins ploaia. Dar simpla plimbare prin pădure a fost relaxantă și binevenită.
În iulie vremea ne-a cam jucat feste și ne-a ținut pe acasă. Dar am recuperat cu vârf și-ndesat în august.
August – luna în care am fructificat fiecare weekend
Făcând acum retrospectiva de final de an, am constatat că în august am plecat de acasă în fiecare weekend.
Așa cum v-am spus și cu alte ocazii, în august este aniversarea lui Silviu. Iar de câțiva ani încoace cadoul pentru el este o vacanță de cel puțin o săptămână. În principiu este o destinație pe care și-o dorește el. Nici acest an nu putea să facă excepție.
Dar cum plecările în afara țării erau destul de condiționate, am decis să nu ne mai batem capul și să ne facem o vacanță în țară. Și pentru că erau locuri pe care voiam demult să le vedem, ne-am prelungit vacanța la 16 zile. Un roadtrip cu de toate, care ne-a dus prin Trascău, Apuseni, Retezat și Parâng. Întreaga experiență o puteți citi în detaliu pe blog.
Așa că, dacă anul trecut de ziua lui Silviu am petrecut la 3 800 m pe Aiguille du Midi, anul acesta ne-am mulțumit cu vreo 2000 m altitudine, în Retezat :).
Am continuat cu o nouă tură în Bucegi, în care am hoinărit pur și simplu.
Inițial voiam să mergem pe Valea Obârșiei dar pe la Bolboci era foarte aglomerat, așa că am decis că n-are sens să stăm în trafic și ne-am întors. Am lăsat mașina în Șaua Vânturiș (pe drumul spre Piatra Arsă) și ne-am plimbat pur și simplu pe culmile învecinate.
Am mers pe Valea Vânturiș, în speranța că vom putea ajunge la cascadă. Dar cascada nu este accesibilă din partea asta. Așa că am luat-o în sus spre Vârful cu Dor, apoi Piatra Arsă și înapoi. Culmea, am văzut chiar și o căprioară în apropiere de Piatra Arsă.
Am încheiat luna august cu un weekend prelungit în Făgăraș. Au fost 3 zile pline, în care am mers pe Lespezi, Cornul Călțunului, Negoiu și Vânătoarea lui Buteanu.
Septembrie – primele vloguri Jurnal de Călătorie
Luna septembrie a venit cu o noutate absolută pentru mine. Am decis să fac primele vloguri. Am trecut peste toate prejudecățile (că nu sunt făcută să stau în fața camerei, că spontaneitatea nu este punctul meu forte, că nu o să intereseze pe nimeni videourile mele și lista ar putea să continue) și mai ales peste perfecționism și am publicat primele vloguri.
E un proces ongoing și învăț de la un video la altul și în ceea ce privește filmarea dar și editarea. Așa că, dacă aveți sugestii de îmbunătățire sunt mai mult decât bucuroasă să le ascult.
Și ca să ne amuzăm, iată și cele mai hazlii momente din 2020:
Revenind la călătorii, în septembrie ne-am continuat periplul prin Munții Făgăraș cu o tură pe Dara și Hârtopul Darei.
Și pentru că v-am zis că îmi plac călătoriile de orice fel, am îmbinat drumeția cu o vizită pe la Herghelia din Sâmbăta de Sus, pe la Mănăstirea din Sâmbăta de Sus, apoi pe la Abația Cisterciană de la Cârța și Biserica fortificată din Cincșor.
Octombrie pe Valea Cernei
În octombrie este ziua mea. Conform (deja) tradiției, am plecat într-o nouă vacanță. Dacă anul trecut mi-am petrecut aniversarea cu o vacanță pe Coasta Amalfi, anul acesta am rămas în țară. Iar destinația a fost Valea Cernei, cu Munții Cernei și Munții Mehedinți.
A fost o vacanță plină cu trasee care mai de care mai spectaculoase, chiar dacă vremea nu prea a ținut cu noi de data aceasta.
Am mers pe Vârful lui Stan plecând din Șaua Mazdronia – un traseu spectaculos de-a dreptul, cu vederi către Munții Cernei și crovurile din Munții Mehedinți.
Am văzut Cascadele Vânturătoare și Fecioara Maria.
Într-o zi ploioasă am făcut o tură de Herculane, cu plimbare pe la izvoare, Peștera cu Aburi și Vf. Ciorici. Aici am văzut și o groază de salamandre, ieșite la plimbare după ploaie.
Din păcate, partea veche a stațiunii Băile Herculane arată dezolant dar este în proces de renovare. De acest lucru se ocupă Asociația Locus, o organizație non guvernamentală care are ca scop salvarea și promovarea patrimoniului cultural, arhitectural, urbanistic și natural de pe teritoriul României.
Așa că, dacă vrei și tu să contribui la salvarea Băilor Herculane, poți dona 2 euro prin SMS la numărul de telefon 8843, cu mesajul EuSuntHerculane. Dacă vrei să contribui cu mai mult, poți intra pe pagina HerculaneProject și să-ți rezervi un bilet la băi sau să-ți cumperi unul dintre produsele puse în vânzare.
Revenind la vacanța noastră, într-o altă zi am făcut un traseu până pe Vârful Arjana.
În altă zi am mers la Ineleț și apoi la Cheile Țăsnei.
Nu am ratat nici Vârful Domogled, unde am ajuns pe spectaculoasa Cărare a Pisicii și am coborât prin pădurea de pini negri de Banat.
De asemenea, am revenit în crovurile din Mehedinți după vreo 2 ani.
Iar la final de vacanță am vizitat spectaculoasele Chei ale Corcoaiei.
Noiembrie – inaugurăm traseele ecoturistice
Ne-am început luna noiembrie cu o tură în Buila-Vânturarița. Am urcat de la Schitul Pahomie prin Șaua Ștevioara și ne-am întors pe la Mănăstirea Pătrunsa.
De asemenea, a fost a doua oară, după vacanța din vară când am urcat cu mașina până pe vârf. De data aceasta a fost Vârful lui Roman din Munții Căpățânii.
Sfârșitul lunii noiembrie și începutul lui decembrie, adică vacanța de 1 decembrie, au fost dedicate unor trasee ecoturistice prin Șirnea și Moieciu de Sus.
Decembrie – în căutarea zăpezii
După vreo 3 săptămâni de stat acasă, așa ne-a venit un chef de ducă încât n-am mai ținut cont de vreme și am dat o fugă în Ciucaș. Nici de data aceasta n-am ajuns pe vârf pentru că era o ceață de-o tăiai cu cuțitul. Dar ne-am desfătat plămânii cu aer de iarnă și articulațiile cu un pic de mișcare.
De Crăciun nu am mai plecat ca de obicei, ci l-am petrecut în familie. Dar după câteva zile de zăcut, am decis că e momentul să ne mai și mișcăm. Așa că am revenit în Zărnești.
Aici am făcut un scurt traseu prin Prăpăstiile Zărneștilor – Poiana Vlădușca – Șaua Joaca – Peștera – Măgura – Fântâna lui Botorog.
În ziua următoare am hoinărit prin Fundata, un alt traseu ecoturistic din cele 9 marcate în această zonă. Despre ele o să vă povestesc însă pe larg în jurnalele următoare.
Și cum era încă devreme, ne-am decis să dăm o fugă până la Dino Park din Râșnov, unde ne-am distrat copios dând în mintea copiilor.
Și pentru că tot eram în Zărnești, am făcut o vizită și la Sanctuarul de urși Libearty, ocazie cu care familia noastră s-a mai mărit cu un membru. Este vorba despre o „ursuleață” rămasă orfană și recuperată în apropiere de Brașov, pe nume Bamse. Povestea ei o puteți citi pe larg aici.
Nu, nu stă la noi acasă, ci acolo unde îi este locul: în pădure, la Libearty. Prin această adopție însă, am putut contribui și noi la hrana celor peste 100 de urși de aici.
Dacă și voi vreți să adoptați un urs, o puteți face chiar și virtual, accesând site-ul oficial și făcând o donație în valoare de 300 lei.
Ne-am încheiat anul 2020 cu o vizită pe la bisericile fortificate din Hărman și Prejmer.
Planuri de 2021
Dacă pentru 2020 nu aveam planuri aproape deloc, în 2021 mi-aș dori să ajung în câteva destinații precise: Munții Rodnei în iunie, Norvegia în august și o destinație din afara Europei (când s-o putea) – Everest Base Camp sau poate Kenya.
Câte dintre toate acestea se vor materializa? Habar nu am. 2020 ne-a învățat să ne adaptăm din mers, așa că sper să nu uităm asta nici în 2021. Dar 2021, te rog, fii blând!
Acestea fiind spuse, nu-mi mai rămâne decât să-ți urez un An Nou fericit, mai bun și mai plin de călătorii ca 2020. Iar dacă vacanțele mele te-au inspirat cât de puțin, îți reînnoiesc invitația de a reveni pe blog și în anul care vine!
La mulți ani și multă sănătate!
Facebook Comments