Cascada Vânturătoarea
Drumeții Jurnal de Călătorie în

Cascadele Vânturătoarea și Fecioara Maria

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Cascada Vânturătoarea a fost a doua noastră destinație în vacanța pe care am petrecut-o pe Valea Cernei. Dacă prima zi am ales să o petrecem pe malul stâng al Cernei, adică în Munții Mehedinți, în cea de-a doua zi am schimbat destinația și am mers în Munții Cernei.

Așa cum vă spuneam în jurnalele anterioare, noi am fost cazați în Băile Herculane și, cu excepția unei zile, ne-am deplasat cu mașina către fiecare punct de intrare în traseu. În acest caz, punctul de intrare a fost Podul Vânturătorii – un pod auto care trece peste Lacul de acumulare 7 izvoare sau Prisaca de pe Râul Cerna.

Vă puteți lăsa mașina fie în parcarea de dinaintea podului, fie după. Accesul pe drumul forestier care ocolește lacul paralel cu DN67D este interzis.

Date tehnice

Traseu: Podul Vânturătorii – Cascada Vânturătoarea – Podul Vânturătorii
Distanță: 4,46 km
Diferență de nivel: 602 m
Durată: 2h30 (cu 2 pauze mari)

Traseul până la Cascada Vânturătoarea

Poteca spre cascadă este marcată cu cruce roșie (CR) și începe imediat după ce trecem podul, în partea dreaptă. Traseul este proaspăt marcat.

Nu subestimați însă dificultatea acestuia. Chiar dacă este scurt, se urcă destul de accentuat. Iar dacă mergeți după ce a plouat sau poate primăvara, aveți grijă la pietrele și rădăcinile de copaci ude. Alunecă foarte ușor.

La început poteca urcă printr-o pădure foarte frumoasă dar unde panta este destul de înclinată. Apoi panta se mai îmblânzește și mai apare și de câte o curbă de nivel.

Nu ratați punctele de belvedere către cascadă. O să vedeți poteci care se abat 2-3 minute din traseul principal.

Noi am făcut 45 de minute până la cascadă dar timpul dat pe placa de la intrarea în traseu era de 1h30.

Cascada Vânturătoarea

Cascada este foarte frumoasă și are aproape 40 m înălțime (cam cât un bloc cu 10 etaje). În cădere, apa se lovește de un prag situat la jumătate și se formează astfel o perdea fină de stropi, de unde și numele de Vânturătoarea.

Din păcate, noi am fost în octombrie și, deși am prins multe zile ploioase, debitul nu era foarte mare. La fel s-a întâmplat și când am fost la Cascada Beușnița. Un moment mult mai propice pentru a vizita cascadele este primăvara, la topirea zăpezilor.

Pe sub cascadă este tăiată o potecă pe care se poate continua drumul către Poiana Cicilovete. Noi nu am mers până în poiană pentru că se adunaseră ceva nori de ploaie destul de urâți, așa că am zis că e mai sigur să ne întoarcem.

Ce-i drept a fost alarmă falsă, pentru că la scurt timp după ce am plecat de la cascadă vremea s-a îmbunat.

Am avut însă suficient timp cât să admirăm cascada din toate unghiurile: și din potecă, și de sub ea și de jos. Așa că pauza aici a fost destul de lungă.

La întoarcere, pentru că ieșise soarele, am decis să încercăm să găsim și Cascada Fecioara Maria sau Tăul Verde. Când am fost noi nu era niciun indicator către cascadă. Eu o găsisem pe Google Maps, în timp ce căutam informații despre Valea Cernei.

Ulterior am văzut că a fost pus un indicator.

Cascada Fecioara Maria

Cascada se află pe malul drept al lacului Prisaca (7 Izvoare) și se ajunge aici pe drumul forestier de care vă spuneam mai sus. Cel mai simplu ar fi să vă orientați cu Google Maps. Deși, dacă acum este indicator, e mult mai simplu de ajuns.

Inițial, noi am folosit aplicația Munții Noștri care ne-a dus în cu totul altă parte, la o cascadă inaccesibilă. Așa că am parcurs mai bine de jumătate din drum aproape degeaba. Zic aproape pentru că drumul pe lângă lac este frumos. Dar la un moment dat te cam plictisești.

Lacul Prisaca sau 7 Izvoare
Liane în pădurea de pe malul lacului

Revenind la cascadă, aceasta se află la aproximativ 1h de mers pe jos de la Podul Vânturătorii. La un moment dat se face o potecuță în dreapta și într-un minut ai ajuns la cascadă.

Aceasta nu este foarte înaltă dar la baza ei se formează un lac foarte frumos care se scurge la vale formând o a doua treaptă în cădere.

Dacă ajungeți aici pe vreme bună, puteți încerca să faceți baie în lac. Noi nu ne-am încumetat în octombrie dar am văzut câțiva curajoși :).

După ce am admirat în tihnă cascada ne-am întors pe același traseu. Era destul de târziu pentru că am pierdut mult timp căutând-o. Așa că ne-am întors la hotel să ne odihnim și să ne relaxăm în piscina cu apă termală. Pentru că în ziua următoare aveam planificate alte drumeții despre care îți voi vorbi în jurnalul următor. Stay tuned!

Poate vrei să citești și:
Ce poți să faci 7 zile pe Valea Cernei
Drumeție pe Vârful lui Stan cu plecare din Șaua Mazdronia
Ce poți să faci în Băile Herculane
Vârful Arjana din Munții Cernei


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back To Top