Vârful lui Stan
Drumeții Jurnal de Călătorie în

Drumeție pe Vârful lui Stan cu plecare din Șaua Mazdronia

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Vârful lui Stan are 1466m și este cel mai înalt vârf din Munții Mehedinți. Deși nu sunt foarte înalți, munții aceștia sunt foarte frumoși. Privit de pe Valea Cernei, abruptul Mehedinților este de-a dreptul impresionant. Cel mai bine se vede de pe Vârful Arjana sau din sătucele izolate din Munții Cernei, cum ar fi Ineleț.

Vedere spre abruptul Mehedinților de pe Vf. Arjana

Drumeția pe Vârful lui Stan a fost prima destinație a noastră din săptămâna pe care am petrecut-o pe Valea Cernei în octombrie 2020. Și pentru că noi am ales să facem ture de o zi, am căutat cel mai scurt dar și cel mai spectaculos traseu către Vârful lui Stan. Este vorba de traseul care pleacă din Șaua Arșasca sau Mazdronia.

Și cum eram cazați în Băile Herculane, am mers cu mașina aproximativ 1h pe drumul care duce spre Baia de Aramă. Drumul este foarte bun și este pitoresc el în sine. De cum te apropii de șa, începe să se vadă și versantul golaș și calcaros.

Șaua este semnalizată cu un indicator montan amplasat pe partea stângă cum mergi spre Baia de Aramă. E mai greu să-l vezi din mașină. Ca să nu ratăm locul de intrare în traseu, în momentul în care ne apropiam, noi am deschis aplicația Munții Noștri pentru a putea localiza corect șaua.

Pe partea opusă indicatorului găsiți și o mică parcare, unde vă puteți lăsa mașina.

Date tehnice

Noi am parcurs traseul în circuit și ne-am întors prin Poiana Beletina. Inițial, de aici voiam să mergem spre Culmea Mazdronia și să revenim în Șaua Mazdronia pe unde am urcat. În Poiana Beletina nu am găsit însă marcajul PR (punct roșu), așa că am luat-o pe un forestier și am ocolit un pic.

Iată cum arată traseul parcurs de noi:

Traseu: Șaua Mazdronia – Culmea Mazdronia – Vârful lui Stan – Poiana Beletina – Șaua Mazdronia
Distanță: 13,28 km
Diferență de nivel: 788 m
Durată: 5h40

Șaua Mazdronia – Vârful lui Stan

Așa cum vă spuneam, odată ajunși în șa ne-am echipat și am plecat la drum, pe marcaj TA (triunghi albastru). Traseul este destul de bine marcat, iar dacă vă instalați aplicația Munții Noștri puteți folosi și funcția de localizare prin GPS. Nouă ne-a fost foarte utilă în partea a doua a traseului.

Începutul traseului

Poteca te „ia tare” încă de la început. Nici nu apuci să te obișnuiești că și începi urcușul :)). Dar asta aș zice că este o caracteristică a munților mici în general. Ai tendința să îi subestimezi însă de multe ori traseele sunt mai solicitante decât în munții înalți. Chiar dacă de multe ori sunt mai scurte.

La început poteca este prin pădure și, așa cum vă spuneam, urcușul este destul de solicitant. Dar și scurt. Noi am făcut 30 de minute. Iar la ieșirea din pădure ne-a întâmpinat un peisaj cu totul diferit: pietre mari și mici, adică lapiezurile specifice Munților Mehedinți. Zici că ai ajuns într-o altă dimensiune :).

Culmea Mazdronia

Lapiezuri pe Culmea Mazdronia

De aici ai și deschidere către toată zona. Vezi Baia de Aramă, Munții Godeanu dar și Valea Cernei. Ochi buni să ai, ca să identifici vârfurile după formă :). Așa că am făcut o scurtă pauză de admirat peisajul.

Vedere din Culmea Mazdronia spre Valea și Munții Cernei

Pe aici trebuia să ne și întoarcem, așa cum ne făcuserăm noi planul inițial. Dar știți vorba aceea: planul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg. Așa că de întors, nu ne-am întors pe-acolo.

Pe Culmea Mazdronia urcușul s-a mai îmblânzit și poteca ne-a purtat printre lapiezuri.

Aveți grijă însă la vipere. Noi nu am întâlnit niciuna. Poate și pentru că era toamnă relativ târzie. Dar dacă mergeți primăvara sau vara, o metodă eficientă este să călcați apăsat (acolo unde se poate) sau să folosiți bețe de trekking. Viperele, ca orice șarpe, simt vibrațiile și se retrag pentru că sunt destul de sperioase. Nu le place interacțiunea cu oamenii :).

Când pe stânci, când prin pădure

Am mai intrat un pic în pădure, apoi am ieșit iar la stâncărie. Iar de aici poteca a devenit și mai spectaculoasă. Eram pe marginea hăului (dacă aveți rău de înălțime nu trebuie să mergeți chiar pe margine pentru că nu e atât de îngust). Iar în față aveam vedere directă către ceea ce noi credeam că este vârful. Ulterior am văzut că vârful era de fapt ascuns după acest pietros.

Credeam că pietrosul acesta e Vârful lui Stan dar de fapt de aici nu se vede

La picioare ni se deschidea valea și drumul pe care veniserăm cu mașina. Totul în culorile frumoase ale toamnei.

Ce este interesant la acest traseu e că e o combinație de stânci cu pădure. Acum te cațeri pe stânci, acum intri în pădure. Ești ca într-un roller coaster de peisaje. N-ai cum să te plictisești.

Iar cireașa de pe tort este momentul în care, după ce escaladezi o zonă de stânci și zici: gata, s-a terminat cu pădurea, vezi deodată vârful de care te desparte … o pădure.

Iar aici lucrurile se complică un pic. Pentru că deși marcajul este destul de des, pădurea e tânără și poteca puțin vizibilă, așa că nu poți înainta chiar așa de repede. Este posibil ca poteca să fie bine formată dar, fiind toamnă, să fi fost acoperită cu frunze. Oricum pe noi ne-a salvat de multe ori aplicația Munții Noștri.

Ideea nu e că te rătăcești, pentru că e puțin probabil. Dar pădurea este presărată cu stânci. Și cum pe jos era covor de frunze, nu vedeai unde sunt mici crevase și unde e loc sigur de pus piciorul. De-asta zic că înaintarea ne-a fost un pic îngreunată.

Vârful lui Stan

Dar odată ce ieși din pădure dai din nou de lapiezuri, iar în față vezi deja vârful. Când am fost noi, vârful era marcat cu un steag legat de un băț de lemn la baza căruia cineva așezase niște oase de animale :). La foarte scurt timp după aceea am văzut că a fost pus și un stâlp.

Vârful lui Stan, acum semnalizat cu un stâlp nou

Din Șaua Mazdronia și până pe vârf noi am făcut 2h40. Iar aici ne-am bucurat de priveliște atât către Munții Cernei, cât și spre Poiana Beletina și crovurile din Mehedinți.

Coborârea spre Poiana Beletina

Nu am zăbovit însă prea mult pentru că mai aveam ceva drum de parcurs. Așa că, după o scurtă pauză, ne-am îndreptat spre Poiana Beletina, tot pe marcaj TA. Așa cum ne obișnuiserăm deja, am început coborârea pe stânci, după care am intrat prin pădure, apoi iar am dat de lapiezuri.

Vedere spre Poiana Beletina

La un moment dat ne-am despărțit însă de marcaj și am luat-o pe o potecă nermarcată care cobora în Poiana Beletina. Părea scurtă și era tocmai ce ne trebuia. Dar credeți că a fost așa de simplu? Prin pădure coborârea a fost efectiv pe de-a dreptul. Noroc că a fost scurtă.

Odată ieșiți din pădure am ajuns la capătul Poienii Beletina și poteca s-a transformat în … bulevard.

Bulevardul Beletina

Dar nu am regretat nicio secundă că am ales această variantă. Poiana asta este foaaarte frumoasă. O întindere verde mărginită cu copaci ruginii și decorată cu lapiezuri. Și o liniște desăvârșită. Eram singuri în toată poiana.

Din păcate însă marcajul lipsește aproape cu desăvârșire aici. Apare și dispare un PR (punct roșu) dar cam atât. Nu te rătăcești pentru că nu prea ai cum :). Problema intervine la capătul poienii, când nu prea știi pe unde să o iei.

Ieșirea din Poiana Beletina

Cam așa ni s-a întâmplat și nouă. Nu am găsit marcajul PR (nici nu l-am căutat prea mult, ce-i drept), așa că am luat-o pe un forestier care urma să ne scoată un pic mai la deal de Șaua Mazdronia.

Rătăcind pe forestier spre Șaua Mazdronia

Peisajul este foarte frumos și pe forestier. Unde mai pui că am dat și peste mure. Așa că „trai neneacă pe banii babachii” :)). Cu alte cuvinte l-am lăsat pe Silviu să se ocupe de urmărit traseul pe GPS.

Drumul forestier

Și cum mergeam noi așa frumos, ni s-a părut la un moment dat că prea ne ducem spre dreapta, în timp ce noi trebuia să ne îndreptăm spre stânga. Așa că scoatem telefonul și verificăm: trecuserăm de bifurcația cu forestierul/poteca pe care trebuia să o luăm. Dar nici că am văzut-o.

Așa că ne-am continuat drumul până când am ieșit la o șosea proaspăt asfaltată care cred că venea dinspre Isverna. Conform GPS-ul ne-am intersectat la un moment dat și cu forestierul pe care ar fi trebuit să coborâm noi însă arăta mai degrabă ca o vale de torent decât ca un drum.

De aici am mers circa 20 de minute pe asfalt până la mașină.

Concluzia: nu v-aș recomanda să coborâți pe acest forestier. Ar fi bine să căutați marcajul PR din Poiana Beletina și să urcați în Culmea Mazdronia. Chiar dacă aveți un pic de urcat, este mai scurt și nici nu mergeți printre mașini.

Una peste alta însă, traseul este foarte frumos, indiferent pe unde o luați. Iar toamna este un spectacol de culori. Noi am și avut noroc de o zi frumoasă dar cred că și dacă ar fi fost înnorat ne-ar fi plăcut.

Și dacă nu v-am convins încă să mergeți în această zonă, vă las și vlogul de pe Vârful lui Stan:

Cam asta a fost pentru azi. Dar stay tuned pentru că urmează noi drumeții din Munții Cernei-Mehedinți.

Poate vrei să citești și:
Ce poți să faci 7 zile pe Valea Cernei
Cascadele Vânturătoarea și Fecioara Maria
Ce poți să faci în Băile Herculane
Vârful Arjana din Munții Cernei


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back To Top