Martie 2020. Noul coronavirus își făcea de cap prin lume dar pe noi încă nu ne afectase așa de tare. Aveam încă liber la călătorii, așa că am profitat de ocazie și de weekend și am fugit la munte. Și pentru că nu voiam să mergem în locuri prea aglomerate sau unde să avem nevoie de cazare, am ales Munții Leaota, mai exact Vf. Vârtoapele sau Piatra Dragoslavelor (așa cum este cunoscut).
Așa că am plecat de dimineață din București către comuna Dragoslavele. După cum bănuiți probabil, n-am fost foarte matinali ? (nu c-ar fi ceva nou). Din fericire, drumul nu a fost foarte aglomerat, așa că la ora 13.00 intram în traseu.
Traseul începe chiar de la șosea (DN73). Cum vii dinspre Câmpulung spre Rucăr, la ieșirea din comuna Dragoslavele, într-o curbă, o să vezi pe dreapta un drum neasaflatat care urcă ușor. O să îl identifici fără probleme pentru că vei vedea și marcajul turistic.
Locul fiind destul de larg, am parcat mașina chiar la intrarea pe acest drum, ne-am echipat și am luat-o la pas.
Date tehnice
Traseu: Comuna Dragoslavele – Piatra Dragoslavelor/Vf. Vârtoapele – Șaua Vârtoapele – Fundul lui Neag – Comuna Dragoslavele
Distanță: 9,45 km
Diferență de nivel: 760 m
Timp total: 5h17
Traseul începe cu un urcuș blând, pe o uliță ce trece printre câteva case și se îndreaptă spre pădure. Încă de la ieșirea din sat se vede drept în față Piatra Dragoslavelor.
Drumul e ușor, tocmai bun să-ți faci încălzirea. Noi am lălăit-o destul de mult pentru că ne cam leșinase căldura, deși era doar martie. Așa că am făcut cam 30 de minute până la ieșirea efectivă din sat, adică până la ultimul gard.
Până aici traseul este comun: triunghi albastru și punct albastru. De la ieșirea din sat, ele se bifurcă: triunghiul albastru o ia spre dreapta, iar punctul albastru înainte.
Cel mai bine este să urcați pe triunghi albastru și să coborâți pe punct albastru. O să vă arăt mai târziu și de ce.
Comuna Dragoslavele – Piatra Dragoslavelor – Șaua Vârtoapele
Durată: 3h 30
Marcaj: triunghi albastru
‼Atenție la intrarea în traseu! Noi nu am fost foarte atenți la marcaje și am luat-o pe drumul greșit. Traseul marcat cu triunghi albastru o ia prin dreapta, printre aceste două garduri.
Noi am luat-o pe sus ?
Există un marcaj și pe gardul din dreapta (în fotografie), dar pe care noi nu l-am văzut. Ni s-a părut mult mai evidentă poteca ce urcă pe lângă pomul cu marcaje, așa că am luat-o pe acolo. Ne-a indus în eroare și indicatorul punct albastru. Acesta arată de fapt poteca ce o ia înainte, pe Valea Luncii.
Nu ne-am abătut mult, pentru că am mers cam în aceeași direcție. În plus am ieșit într-o poiană unde am găsit și câteva brândușe.
De aici însă este destul de dificil de reintrat în traseu. Pentru că nu aveam chef să o luăm la vale, după care să urcăm din nou, am luat-o la liber prin pădure. Nu v-aș recomanda totuși să faceți asta pentru că panta este destul de abruptă și sunt o groază de lăstari care te împiedică să avansezi.
Una peste alta însă, după o pauză de pozat brândușe și rătăcit prin pădure, am reintrat în traseu.
Drumul prin pădure
De aici am mai mers o porțiune prin pădure, după care am ajuns într-o zonă un pic mai expusă. Nu cine știe ce, dar destul de pietroasă și accidentată.
Cam prin această zonă, când mai aveam doar puțin până la ieșirea din pădure, am auzit deodată un zgomot de pași. M-am uitat în stânga, în dreapta, înainte și înapoi dar nu era nici țipenie de om. De fapt de la începutul traseului și până la final nu ne-am întâlnit cu absolut nimeni. Bine, nu e de mirare la cât de târziu am intrat noi în traseu ?.
Și totuși pașii se auzeau destul de clar, mai ales că pe jos erau multe frunze și se auzeau foșnind. Nu vedeam însă nimic. Dar în mod cert nu era un om. Prin urmare, nu putea fi decât un animal sălbatic și unul destul de mare, după cum se auzea. Așa că m-am folosit de fluierul de la rucsac și, după o scurtă pauză, am mers mai departe.
Și dacă tot veni vorba de fluier, nu știu dacă știți, dar majoritatea rucsacurilor de munte au încorporat un fluier în catarama de la piept. La mine arată așa:
Cea mai dificilă porțiune din traseu
Revenind la traseul nostru, așa cum vă spuneam, ne apropiam de ieșirea din pădure. Înainte de asta însă, aveam de parcurs porțiunea cea mai dificilă din traseu: o bucată de grohotiș.
Deși de jos nu pare amenințătoare, panta este destul de accentuată. Din fericire este și destul de scurtă. Noi am mers cât mai pe stânga, pe unde mai erau și bucăți de pământ și oareșice trepte naturale. Acesta este motivul pentru care v-am recomandat să urcați pe triunghi albastru. Dacă de urcat mai e cum mai e, de coborât este destul de dificil pe porțiunea aceasta.
Dar când să zicem „gata, s-a terminat cu urcușul”, am dat peste altă coamă. Din fericire însă de aici ai deschideri către creste, așa că urcușul pare dintrodată mai ușor. De la finalul urcării pe grohotiș și până sus pe vârf am făcut o oră.
Pe Vf. Vârtoapele sau Piatra Dragoslavelor
Vârful este marcat cu o cruce și de aici ai vedere de jur împrejur către Iezer-Păpușa, Creasta Craiului, Bucegi și Leaota. Cel puțin asta am identificat noi :).
Ne-am bucurat o vreme de priveliști, după care am luat-o la vale spre Șaua Vârtoapele. De aici, poteca intră destul de repede în pădure și începe să coboare. După circa 30 de minute ne-am intersectat cu traseul punct albastru. Indicatorul ne arăta 2h30 până la Cabana Frasinu. Noi însă nu mergeam la cabană, care era dincolo de șosea, ci ne opream un pic mai devreme.
Șaua Vârtoapele – Fundul lui Neag – Comuna Dragoslavele
Durată: 1h50
Marcaj: punct albastru
Chiar la intersecția traseelor am descoperit și o mare de ghiocei. Nu-mi venea să cred cât sunt de mulți. Așa că am făcut iar pauză pentru a-i admira în tihnă și a-i poza din toate unghiurile.
Timpul însă ne presa. În martie ziua nu este atât de lungă, așa că, vrând-nevrând, a trebuit să mă despart de ghiocei și să mergem mai departe. După alte 15-20 de minute am ajuns în Poiana Fundul lui Neag.
Erau o groază de urme de mistreți, iar pe lângă ele, pâlcuri de brândușe și ghiocei.
Din poiană am coborât pe Valea Luncii și, în 50 de minute, am ajuns la drumul forestier. De aici și până la mașină am urmat același traseu ca la dus, cu foarte mici variații.
Acesta a fost momentul în care am văzut și poteca pe care ar fi trebuit să urcăm :). Așa că i-am făcut poze ca voi să nu pățiți ca noi.
Sperietura de final de traseu
Și cum mergeam noi agale pe drumul spre mașină, deodată se aude un zgomot ca de sirenă, foarte aproape de noi. Într-o primă fază m-am speriat, neștiind ce și de unde se aude. Mi-a luat câteva secunde până să mă dumiresc: erau telefoanele care sunau isteric amândouă deodată. Primiserăm mesajul RO-ALERT prin care eram avertizați să rămânem în case și să evităm contactul cu alte persoane.
Așa cum aveam să aflăm mai târziu, în București dar și în alte orașe ale țării oamenii ieșiseră în număr mare în parcuri și în pădurile de la marginea orașului, creând aglomerări ce puteau duce la răspândirea virusului. În încercarea de a-i determina să rămână în case, autoritățile au emis acest mesaj.
Noi însă toată ziua nu ne întâlniserăm cu nimeni. Ne-am bucurat de natură în toată splendoarea ei netulburați de nimic. Din păcate însă avea să fie ultima ieșire la munte până la ridicarea stării de urgență, la jumătatea lui mai.
Din fericire, acum putem să ne bucurăm din nou de drumeții. Iar Piatra Dragoslavelor este un traseu destul de scurt și care poate fi făcut cu ușurință într-o zi, cu plecare și întoarcere în București. Tocmai bun pentru un weekend în care vrei să fugi de aglomerație.
Cam atât pentru azi. Până la următorul jurnal de călătorie, stay tuned!
Facebook Comments