Sfârșit de octombrie. Vremea încă nu s-a stricat de tot. Cum să stai acasă în weekend? Dar oare unde să mergem? Nu am dezbătut prea mult acest subiect pentru că de multă vreme voiam să ajungem toamna în Cozia. Așa că nu am mai stat pe gânduri și am trecut la acțiune.
Cazare în Căciulata
Am făcut rezervare la Casa Aquarius din Căciulata, unde am găsit niște gazde foarte primitoare și camere curate și bine întreținute și, imediat ce s-a făcut vineri, am plecat din București către Valea Oltului.
Casa Aquarius nu are restaurant propriu, însă puteți mânca destul de bine la Casa Românească. Dacă nu găsiți locuri, o variantă bună este și Pensiunea Bucura.
Pe drumul către Căciulata, ceață și urât. Ne și gândeam că dacă așa e în zonele joase, sigur la munte o să fie vreme proastă. Și totuși prognoza ne arăta vreme perfectă în weekend pe Cozia. Și ce să vedeți, odată trecuți de Dealul Negru, vremea s-a schimbat radical. Iar a doua zi dimineața, cerul era limpede ca de cristal, iar Cozia se vedea clar de la distanță.
Am luat micul dejun fără să ne grăbim prea tare și apoi am mers cu mașina până la Mănăstirea Stânișoara. Ca să ajungi la Stânișoara o iei pe șoseaua de centură, apoi urci spre Păușa. De aici mai ai câțiva kilometri asfaltați, după care intri în Parcul Național Cozia.
La intrarea în parc se percepe o taxă de acces. De aici și până la Mănăstirea Stânișoara drumul este neasfaltat dar bunicel. Sunt vreo 4 km în total. Noi l-am parcurs în mai multe rânduri și nu am constatat o diferență majoră de calitate de la o perioadă la alta.
La mănăstire am lăsat mașina în parcarea din apropiere, ne-am echipat și am pornit la drum. Din păcate, era destul de târziu. Ceasul arăta 11.18.
Date tehnice
Traseu: Mănăstirea Stânișoara – Muchia Vlădesei-Durduc – Vf. Ciuha Mică -Cabana Cozia – Muchia Turneanu – Poarta Stânișoarei – Mănăstirea Stânișoara
Distanță: 12,53 km
Diferență de nivel: 1067 m
Timp total: 7h05
Mănăstirea Stânișoara – Cabana Cozia prin Muchia Vlădesei
Traseul este marcat cu bandă albastră, iar timpul oficial este de 4-5 ore. Noi l-am parcurs în 3 ore. Nu este însă cel mai ușor traseu, ba dimpotrivă, are și o porțiune cu lanțuri și este în continuă urcare.
Practic am ocolit Mănăstirea Stânișoara prin dreapta și, după ce am mers câteva minute, am întâlnit poteca marcată, ce urcă spre stânga prin pădure. Fiind toamnă, erau o groază de frunze pe jos, ceea ce ne-a îngreunat un pic mersul. Dar spectacolul de culori oferit de pădure a compensat din plin acest lucru.
Am mers o oră prin pădure, până am dat de un luminiș: o stâncă suspendată deasupra hăului, care oferă perspective ample asupra interiorului masivului. Este vorba despre Colții lui Damaschin. Am admirat pădurea de la înălțime, după care ne-am continuat traseul pe Muchia Vlădeasa.
În scurt timp ne-am întâlnit și cu traseul triunghi albastru, care vine tocmai de la Jiblea Veche :). De aici mai e doar puțin până la porțiunea cu lanțuri.
Nu este însă vorba de o porțiune expusă, ci doar un urcuș mai abrupt. Lanțurile au mai degrabă rolul să te ajute să urci pe vreme ploioasă. Când am fost noi, unul dintre ele era desprins.
După această porțiune cu cabluri urmează mai multe serpentine abrupte și, la scurt, timp ajungem pe culme. Mai avem doar puțin până când poteca întâlnește drumul forestier.
Vederi spectaculoase din apropierea Cabanei Cozia
Nu vă îndreptați însă direct spre cabană, ci mergeți un pic înspre dreapta. Dacă aveți noroc de vreme bună, așa cum am avut noi, veți putea admira creasta Făgărașului în toată splendoarea ei.
Citește și Tură de o zi pe Vf. Moldoveanu!
Ne-am abătut apoi un pic până pe Vf. Ciuha Mică, dar nu se vedea cu mult diferit, așa că am decis să mergem spre cabană. Pentru că am intrat destul de târziu în traseu, nu am mai mers până pe Vf. Ciuha Mare (Cozia).
Pe drumul spre cabană am avut alte puncte de belvedere, de data aceasta spre masivul Buila și Valea Oltului.
La cabană am făcut o pauză de prânz binemeritată dar din păcate „asezonată” cu praf și zgomot de ATV, după care am coborât pe traseul bandă roșie.
Cabana Cozia – Poiana Stânișoara prin Muchia Turneanu
Ne-am mai bucurat o vreme de punctele de belvedere către Valea Oltului și am văzut chiar și parcarea unde ne lăsaserăm mașina.
La aproximativ o oră de la plecarea de la cabană am ajuns într-o pădure de mesteceni, unde am făcut o pauză de poze. Era prea frumoasă pădurea ca să nu zăbovim să o admirăm.
De aici, coborârea a început să fie din ce în ce mai accentuată. Iar covorul de frunze o făcea și mai greu de controlat.
Timp de vreo oră am tot coborât prin pădure, până am ajuns în Poiana Stânișoara. Era deja 17.30 și, fiind sfârșit de octombrie, soarele se pregătea de apus. Așa că nu am zăbovit prea mult, ca să nu ne prindă întunericul.
Din fericire mai aveam doar circa o oră de mers până la Mănăstirea Stânișoara, drum pe care l-am continuat pe traseul bandă albastră. Banda roșie coboară la Mănăstirea Turnu.
Poteca este presărată cu câteva puncte de belvedere cu deschidere spre creste.
Aproape de Mănăstirea Stânișoara ne-am intersectat și cu traseul care duce la Cascada Gardului, dar era deja târziu și nu am mai avut timp să mergem la ea. Poate cu altă ocazie.
Așa că, după 7 ore și o tură destul de solicitantă, ne aflam din nou în fața Mănăstării Stânișoara. Aici ne-am recuperat mașina și am plecat spre cazare.
Concluzii despre Cozia
Deși nu vorbim de înălțimi mari (cabana Cozia se află la 1573 m), traseul nu este chiar ușor, ba dimpotrivă, eu l-aș califica de dificultate medie. Dacă plecați de la Mănăstirea Turnu, atunci diferența de nivel este și mai mare. Dacă ar fi să refac traseul, aș alege același sens: urcat pe Muchia Vlădesei și coborât pe Muchia Turneanu. Mi se pare mai greu de coborât pe Muchia Vlădesei.
Cam asta a fost tura noastră în Cozia. Și pentru că a doua zi nu voiam să plecăm chiar de dimineață către casă, ne-am abătut până la Schitul Pahomie și Schitul Pătrunsa.
Schiturile Pahomie și Pătrunsa
Până la Pahomie se poate ajunge cu mașina, pe un drum forestier destul de bun. Între Pahomie și Pătrunsa sunt 5 kilometri, dintre care 3 pe forestier și 2 km pe potecă.
Noi am lăsat mașina la Pahomie și am parcurs drumul până la Pătrunsa pe jos. Se poate însă merge cu mașina până la capătul drumului forestier. Pe jos însă ai ocazia să admiri în liniște Munții Buila-Vânturarița, mici și ei dar foarte spectaculoși și cu trasee destul de grele.
Schitul Pătrunsa se află într-un peisaj mirifc, în inima munților. În plus, am întâlnit o groază de animăluțe: de la cei doi pisoi din pozele de mai jos la căței, vaci, cai și alte animale :).
De aici se poate urca spre Curmătura Builei pe punct galben, dar este un traseu destul de dificil. Mai mult, poteca nu este foarte vizibilă și nici marcaje nu prea sunt. Iar toamna covorul de frunze nu te ajută nici în urcare, nici în coborâre.
Noi oricum nu aveam timp să facem acest traseu, însă am urcat un pic până la Casa de Piatră, o arcadă naturală situată la 15-20 minute de mers de schit, pe acest traseu. Dar abia am nimerit poteca. Și asta cu ajutorul GPS-ului, că altfel nu cred că am fi reușit.
În 2020 am revenit însă și am urcat până pe vârfurile Buila și Vânturarița Mare. Întreaga noastră tură o puteți urmări în vlogul de mai jos:
Ce voiam să vă spun însă e că atât Cozia, cât și Buila-Vânturarița sunt niște munți care merită bătuți la pas. Nu trebuie însă subestimați :).
Cam asta a fost cu jurnalul de călătorie de azi. Până data viitoare, vă doresc vreme bună și cărări însorite! Și, dacă aveți nevoie de inspirație, vă mai aștept pe blog. Stay tuned!
Facebook Comments