La mulți ani și un 2022 plin de călătorii și experiențe minunate! Astăzi voi continua jurnalele din Cappadocia cu prima zi petrecută în această regiune a Turciei.
Așa cum vă spuneam în precedentul articol, am petrecut aici 5 zile. Ne-am cazat în Goreme, am închiriat o mașină și am explorat întreaga zonă. Stăteam un pic cu emoții pentru că era început de noiembrie și nu știam dacă vremea va fi potrivită pentru toate plimbările pe care le plănuiam noi.
În ziua în care am ajuns am fost mai mult pe drum. Deși am avut avionul la 10.00, am ajuns la cazare abia în jur de ora 19.00. Așa că nu am avut timp să mai facem nimic. Nici timp și nici energie. Am mâncat ceva și somn de voie. A doua zi dimineață ne-am trezit fresh dar vremea nu era cea mai minunată. Se anunța ceva ploaie, așa că am decis să mergem să vedem orașul subteran Kaymakli, apoi, dacă vremea ne permitea, Valea Ihlara.
Dacă vrei să vezi vlogul filmat de noi în această zi, click aici 👇
Goreme Panorama
Era un mini road trip de aproximativ 200 km dus-întors. Prima oprire a fost la Goreme Panorama, un punct de belvedere asupra satului Goreme și a văilor din jur, precum și a castelului Uchisar.
Se ajunge aici foarte ușor, din drumul principal Goreme-Uchisar. Nu se vede din șosea însă ajungi la el imediat ce traversezi parcarea destul de generoasă.
Orașul subteran Kaymakli
Ne-am continuat apoi drumul către Kaymakli, cel mai mare dintre orașele subterane din Cappadocia. Acesta are 8 nivele, dar doar 4 dintre ele sunt vizitabile. În perioadele „de glorie”, aici trăiau aproximativ 5000 de oameni.
Nivelul cel mai de sus era folosit drept staul pentru animale. Următoarele includ spații de locuit, o biserică și chiar morminte. Aveau spații comune, precum bucătăria sau depozitul, și spații private – dormitoarele. Aveau de asemenea sisteme naturale de ventilație, care foloseau și ca surse de apă.
Aici își desfășurau întreaga viață. Găteau – de obicei noaptea pentru a nu atrage atenția inamicilor, iar fumul ieșea prin sistemele naturale de ventilație. Așa cum vă spuneam, aveau depozite unde păstrau doar alimente uscate. Aveau mori pentru măcinat cerealele, cu pietre din bazalt și locuri unde mâncau. Acest oraș subteran nouă ne-a amintit într-o oarecare măsură de Matera, din Italia.
Ca să treci de la un nivel la altul trebuie să traversezi niște tunele destul de înguste și joase, prin care mergi aplecat și uneori în pasul piticului. Așa că, dacă vă știți cu claustrofobie, luați în calcul acest aspect. Unele dintre aceste tunele aveau uși din bazalt pentru a putea bloca intrările în cazul în care în oraș pătrundeau dușmanii.
De ce să-ți iei ghid la Kaymakli
Costul biletului de intrare este de 60 lire de persoană. Din păcate acesta nu include decât accesul în orașul subteran. Iar la fața locului ai doar săgețile care îți indică sensul de mers și câte o plăcuță la fiecare etaj cu ce vezi acolo, de exemplu bucătărie sau biserică. Dar fără explicații suplimentare.
Inițial noi voiam să parcurgem turul pe cont propriu. Odată ajunși însă la primul nivel și văzând că nu există niciun fel de informații, am acceptat propunerea unuia dintre ghizii care așteptau turiștii la intrare. Noi am plătit 200 de lire și a fost tur privat (doar pentru noi doi). Prețul se negociază însă la fața locului. Noi am fost foarte mulțumiți de această alegere pentru că am aflat multe lucruri interesante. Dacă nu am fi optat pentru ghid, probabil că ar fi fost o vizită destul de superficială.
Dacă vreți să vă luați un museum pass, acesta costă 230 lire de persoană pentru 3 zile și 600 de lire de persoană pentru 15 zile. Noi am optat pentru plata la fiecare obiectiv în parte. Mai ales că unele dintre cele pe care noi voiam să le vizităm nu erau incluse în acest pass.
Valea Ihlara
Încântați de ce am văzut aici, ne-am continuat road trip-ul către Valea Ihlara. Am trecut rapid și pe la Narli Gol, un lac ce intră în tururile agențiilor din zonă, dar am fost destul de dezamăgiți. Nu ne-a impresionat cu absolut nimic, așa că nu vi l-aș recomanda.
Valea Ihlara este un canion cu adâncimea de 120 m, săpat de râul Melendiz, care se întinde între Ihlara și Selime. Pe toată valea sunt 105 biserici și aproximativ 10.000 de locuințe.
Există 3 puncte de intrare în traseu: unul în Ihlara, cel de-al doilea în extremitatea nordică a satului Ihlara (pe unde am intrat și noi) și al treilea la Belisirma. Tot traseul de hiking are 14,5 km. Cea mai spectaculoasă parte este cea între Ihlara și Belisirma, care are în total 7,5 km. Adică între primul și al treilea punct de intrare în traseu (practic ce se vizitează cu plată).
După cum vă spuneam, noi am intrat în traseu pe la cel de-al doilea punct de taxare. Aici ne-a condus Google Maps. Am lăsat mașina în parcarea de la intrare, pentru care am plătit 15 lire, și ne-am îndreptat spre canion. Biletul de intrare costă 55 de lire de persoană.
Traseul între nordul satului Ihlara și Belisirma
Pe unde am intrat noi accesul în canion se face pe niște scări din lemn care te coboară până la nivelul apei. Imediat ce am ajuns jos, am dat peste prima biserică – Daniel Pantonassa – dar și de moschee.
De-a lungul canionului sunt mai multe poduri care te ajută să treci de pe o parte pe alta a apei. Uitați-vă însă pe hartă pentru a vedea poziționarea bisericilor pe care vreți să le vedeți pentru a ști pe ce parte a râului să mergeți.
Bisericile din Valea Ihlara
Nu toate bisericile sunt deschise. Din ce am văzut pe hartă, ar fi vizitabile 10 dintre ele plus Mănăstirea Selime. Una dintre ele – Biserica Sf. Gheorghe – este sigur în renovare. Noi am vizitat 4 dintre ele: Daniel Pantonassa, Biserica de Hiacint (sper ca traducerea să fie corectă), Biserica Șarpelui și Biserica Fecioara Maria din Selime. Unele biserici sunt decorate cu modele simple, geometrice, altele au fresce elaborate ce înfăţişează scene din vieţile sfinţilor şi din cea a lui Iisus Hristos.
Aici creștinii au fost tolerați de musulmani și veți găsi fresce unde fețele sfinților nu sunt șterse. Ba mai mult, în Biserica Sf. Gheorghe există și o frescă cu sultanul Mesud al II-lea, cel care i-a donat terenul soțului prințesei georgiene Tamara, cea care a construit biserica.
Așa cum vă spuneam, noi am intrat în traseu pe la cel de-al doilea punct de taxare și l-am parcurs pe jos până în Belisirma. Aici am decis să ne întoarcem pe același traseu. Exista și varianta să luăm un taxi până la mașină dar noi am preferat mersul pe jos, chiar dacă asta însemna să ne întoarcem pe același traseu.
Cafeneaua de pe râul Melendiz
Aproximativ la jumătatea traseului parcurs de noi am dat și peste o cafenea, unde se serveau ceai, cafea și fresh-uri la prețuri rezonabile. Este foarte frumos amplasată, pe râul Melendiz. Noi însă nu am avut timp să ne oprim, așa că am admirat-o în trecere.
Belisirma
Belisirma a fost punctul final al traseului parcurs de noi. Chiar la ieșire există un restaurant, care este amplasat și el tot pe râu. Foarte frumos dar, din ce ne-a spus Yusuf, gazda noastră, mâncarea nu este foarte bună. Noi nu l-am testat.
Tot aici există și taxiuri care te pot duce înapoi în Ihlara, în cazul în care nu vrei să parcurgi traseul de întoarcere pe jos.
Selime
După ce am terminat traseul, am întrebat la ghișeul de bilete dacă mai e deschisă Catedrala din Selime. Din păcate, răspunsul a fost negativ. Ultima intrare era la 16.15 (pe timpul iernii). În afară de catedrală există însă și spații care se pot vizita gratuit, așa că am decis să mergem până acolo, dacă tot suntem în zonă.
În Selime, unde am ajuns cu mașina din Belisirma, am găsit un localnic care s-a oferit să ne fie ghid. Și, cum era destul de târziu și nu aveam timp să rătăcim prea mult, am acceptat. El a fost cel care ne-a spus că în sat mai sunt doar 10 localnici, dintre care doi trecuți de 100 de ani. Majoritatea au plecat fie pentru că locuințele nu erau sigure din cauza căderilor de stânci, fie pentru că nu existau locuri de muncă.
De asemenea, el ne-a condus la Biserica Fecioara Maria, pe care nu cred că am fi reușit să o găsim fără el, mai ales că era destul de târziu și accesul se face printr-un mic tunel. A plecat însă intempestiv pentru că era ora rugăciunii :).
Din păcate nu am avut timp să revenim în Selime, așa cum ne-am fi dorit, ca să vedem și catedrala, dar poate voi reușiți să o vedeți. Este cea mai mare din zonă.
Aici s-a încheiat vizita noastră în această parte a Cappadociei. Deja se înserase, așa că am mers spre mașină iar de aici direct către locul de cazare. Dar era doar începutul vacanței noastre în Cappadocia, așa că stay tuned pentru noi aventuri. Urmează o drumeție pe 3 dintre cele mai spectaculoase văi din Goreme.
Poate vrei să citești și:
Tot ce ai nevoie să știi dacă mergi în Cappadocia
Descoperim Goreme: Valea Iubirii și spectacolul dervișilor rotitori
Cea mai frumoasă drumeție din Cappadocia
Zborul cu balonul și alte văi pitorești din Cappadocia
3 thoughts on “TURCIA: Orașul subteran Kaymakli și drumeție în Valea Ihlara”