De ceva vreme Silviu mă tot bătea la cap cu Vf. Găinațu Mare din Iezer. La început am crezut că e o glumă. Ce vârf poate să fie acela care se cheamă Găinaț :))? Dar mai apoi, văzând că lucrurile sunt cât se poate de serioase, am stat și am analizat „problema” mai atent :).
Așa am aflat că Vf. Găinațu Mare se află pe traseul către Vf. Păpușa. Ei, așa mai veneam de-acasă. Deja lucrurile sunau altfel. În lumina noilor informații, la început de februarie, într-un weekend care se anunța mai prietenos, am plecat către Iezer.
Unde te cazezi dacă vrei să mergi în Iezer
Și ca de obicei, primul pas a fost cazarea. Există mai multe posibilități de cazare pentru drumețiile în Iezer. Cel mai aproape de intrarea în traseu sunt Cabana Voina și pensiunile din jur.
Despre Cabana Voina nu aveam referințe prea bune, iar pensiunile de pe lângă nu erau listate pe Booking (sau cel puțin eu nu le-am văzut). Și cum nu am avut timp să căutăm și prin alte părți, am ales o cazare în Câmpulung. Mai exact Hotel Ciobănașu, care are și restaurant.
Hotelul este destul de ok și nu foarte aglomerat. Iar prețurile atât la cazare, cât și la mâncare sunt mai mult decât decente.
De la hotel și până la Cabana Voina noi am făcut aproximativ 30 de minute. Drumul este asfaltat și curățat de zăpadă. Când am fost noi erau doar mici porțiuni cu gheață dar care nu ridicau probleme.
La Cabana Voina se termină drumul asfaltat și începe forestierul către Cabana Cuca sau potecile care te urcă sus pe munte. Așa că ne-am lăsat mașina aproape de cabană și am pornit la drum.
Traseu Vf. Găinațu Mare și Șaua Grădișteanu
Traseul nostru începe cam la 500 m mai jos de Cabana Voina, la o intersecție marcată cu un indicator pe care scrie: Vârful Păpușa 6h.
Noi am intrat foarte târziu în traseu, adică aproape de ora 12.00. Prin urmare nu aveam nicio șansă să ajungem până pe Vârful Păpușa. Ținta noastră era … Vârful Găinațu Mare :)). În funcție de ora la care ajungeam, urma să decidem dacă o luăm înainte către Șaua Grădișteanu și coborâm pe la Cabana Cuca sau dacă ne întoarcem pe unde am venit.
Date tehnice
Având în vedere că am ajuns la o oră rezonabilă sus, am decis să facem circuit.
Traseu: Cabana Voina – Vf. Găinațu Mare – Șaua Grădișteanu – Cabana Cuca – Cabana Voina
Distanță: 15,4 km
Diferență de nivel: 1100 m
Durată: 7h15
La început traseul urmează un drum forestier, pe Valea Largă. Aici a fost și prima dată în această drumeție când am dat peste urme de urs. După aproximativ 30 de minute am întâlnit indicatorul care ne arăta că poteca noastră o ia în stânga, iar la scurt timp a început urcușul prin pădure.
Și urci, și urci prin pădure, uneori mai accentuat, alteori mai lin până ajungi în creastă. Nouă ne-a luat tot acest urcuș cam 2 ore de la plecare.
Dacă prin pădure era ceva zăpadă dar doar pe jos, nu și pe copaci, odată ieșiți în creastă, lucrurile s-au schimbat total.
Nu numai că era zăpadă încotro te uitai, ci aveai vedere liberă către toată creasta Iezerului. Și totul era de un alb imaculat.
Am și avut noroc de o zi cu vreme bună, așa că ne-am bucurat de vizibilitate excelentă. Mai făceam câțiva pași, mă mai opream să admir peisajul. Și uite-așa, până la Refugiul Găinațu Mare.
De aici încep să se vadă și Bucegii, dar mai ales Piatra Craiului, care parcă nici nu-ți vine să crezi cât e de aproape.
De la refugiu am mai mers circa 15 minute și am ajuns și pe Vârful Găinațul Mare (1832 m) marcat cu o momâie sub formă de … găinaț :)).
Găinațu Mare – Șaua Grădișteanu
Aici dă-i dezbateri: ne întoarcem pe unde am venit sau mergem înainte către Șaua Grădișteanu? Ne-am făcut câteva socoteli (de timp) și până la urmă am decis să mergem până în șa și de acolo să coborâm spre Cabana Cuca.
Ne-am asumat că vom merge o oră la frontală, între cabanele Cuca și Voina dar parcă prea frumoase erau peisajele. Așa că am mers mai departe.
Drumul între Vârful Găinațu Mare și Șaua Grădișteanu (sub Vârful Păpușa) urmează linia matematică a crestei și, deși la început coboară, în scurt timp începe să te urce iar.
Din fericire însă era potecă formată, așa că am înaintat destul de ușor, iar până în șa am făcut aproximativ 1h30. Sunt și câteva cornișe pe traseu dar se pot evita fără probleme.
Tot drumul de pe Vârful Găinațu Mare și până în Șaua Grădișteanu am mers în față cu Vârful Păpușa.
Nu am cuvinte să vă spun cât era de frumos, așa că vă las cu câteva poze.
În șa am părăsit marcajul bandă roșie și am intrat pe bandă albastră. De aici începe și coborârea.
Coborârea din Șaua Grădișteanu către Cabana Cuca
Deși scurtă (nouă ne-a luat cam 1h30), coborârea aceasta este destul de abruptă. Din șa și până la intrarea în pădure nu prea era potecă formată. Erau urme dar fiecare o luase cam pe unde îl tăiase capul. Iar zăpada era destul de mare.
Prin pădure era însă gheață în multe locuri. Chiar și cu colțăreii în picioare, tot trebuia să cobori destul de repede, cât să nu-ți soliciți inutil articulațiile.
Odată ajunși la Cabana Cuca se lăsase întunericul. Era deja 18.08 iar noi mai aveam aproape o oră de mers pe drum forestier până la Cabana Voina.
Deși de pe Vârful Păpușa cobora un grup destul de mare și odată cu noi au mai coborât și alte persoane, de la Cuca am cam rămas singuri pe traseu.
Drumul către Cabana Voina
Și uite-așa, de unde eram eu foarte relaxată că nu suntem singuri în noapte :)), am rămas doar noi doi și … două frontale. Așa că am grăbit pasul cât am putut pentru că de văzut n-aveam ce să mai vedem și se lăsase și frigul.
Unde mai pui că din când în când mai vedeam pe marginea drumului urme de urs care păreau că traversează forestierul dintr-o parte în alta. Așa că dă-i și fluieră și grăbește pasul.
Într-un final am ajuns și la Cabana Voina, după aproximativ o oră de mers la frontală și fără incidente. Aici ne-am recuperat mașina și am mers înapoi spre hotel.
Toată aventura o puteți urmări video aici:
Și pentru că tot eram aproape de culoarul Rucăr-Bran, a doua zi, înainte de a pleca acasă, am făcut și un traseu ecoturistic prin Fundățica. Este vorba despre Traseul nr. 5 către Lacul fără fund.
La întoarcere ne-am oprit la Cofetăria Iepurașul din centrul orașului Câmpulung, de unde ne-am luat pentru acasă câteva prăjituri. Sunt bune și foaaarte ieftine. Așa că, dacă sunteți prin zonă și aveți chef de prăjituri, Cofetăria Iepurașul este o variantă de luat în calcul.
Și uite-așa s-a mai încheiat un weekend de iarnă cu zăpadă și peisaje minunate. Dar la munte iarna încă nu se dă dusă, așa că vă aștept cu noi drumeții pe poteci înzăpezite.
Stay tuned!
Citește și:
Hășmașul Mare și Piatra Singuratică iarna
Trasee ecoturistice în zona Bran-Moieciu
Facebook Comments