fbpx
Călătoriile mele

4 locuri pe care să nu le ratezi în regiunea italiană Puglia

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Așa cum vă povesteam în jurnalul anterior, am petrecut în „tocul cizmei” un weekend extins, de vineri până luni, timp în care am vizitat mai multe orășele din regiunea Puglia. Primul pe listă a fost Polignano a Mare.

Polignano a Mare

Am vizitat acest orășel situat pe litoralul Mării Adriatice chiar în ziua în care am ajuns în Bari. Am plecat cu trenul de la Gara Centrală și am ajuns în mai puțin de 30 minute. Prețul unui bilet este 2,5 euro.

Click aici pentru a consulta orarul trenurilor!Nu uita să verifici și orarul de întoarcere, ca să nu ai surpriza de a aștepta prea mult în gară!

Plaja Cala Porto

Odată ajunși în Polignano a Mare ne-am îndreptat, ca tot poporul, spre principalul punct de atracție al zonei: plaja Lama Monachile, supranumită și Cala Porto. Plaja este spectaculoasă mai mult ca vedere, decât ca funcționalitate. Așa că, dacă vreți să faceți plajă și baie aici, aveți grijă la pietre.

Panorama clasică este cea de pe pod. Puteți coborî însă și la nivelul apei sau puteți explora străduțele învecinate care vă vor duce către balcoane cu puncte de belvedere asupra acestui golf.

Nu vă temeți că vă veți rătăci. Orașul este mic și este o plăcere să te pierzi pe străduțele lui. Noi nu am simțit nevoia unei hărți.

Dacă vă doriți o cină exclusivistă într-un cadru natural deosebit, vă puteți face rezervare la restaurantul Grotta Palazzese. Dar pentru asta fiți pregătiți să scoateți din buzunar între 180 și 220 euro.

Întâlnirea cu Domenico Modugno

Noi am ales plimbarea prin oraș, așa că de la Cala Porto ne-am îndreptat spre capătul falezei, unde ne-a întâmpinat Domenico Modugno. Nu-i așa că nu știți cine este? Dar dacă v-aș cânta:
Volare, oh oh… 
Cantare, ohohoho… 
Nel blu dipinto di blu 
Felice di stare lassù.

Eh, vă sună cunoscut acum? Exact! Este compozitorul celebrei melodii „Volare”, născut în 1928 la … Polignano a Mare. Și ca punerea în scenă să fie completă, exact când am ajuns în fața statuii lui Domenico Modugno, un grup de nemți trecuți de prima tinerețe fredonau relaxați celebra melodie.

Volare, oh oh … Cantare, ohohoho … cam așa am părăsit și noi Polignano a Mare. Obosiți după o zi petrecută mai mult pe drum dar pregătiți pentru noi aventuri pe ritmuri de vacanță :).

Așa că în ziua următoare ne-am trezit dis de dimineață pentru că plănuiam o „evadare” din Puglia către Basilicata, în pitoreasca și uluitoarea Matera. Dar despre ea vă voi povesti în alt jurnal.

Acum revin la o altă destinație din Puglia: Alberobello, cu ale sale căsuțe trulli.

Alberobello – sătucul de trulli

Alberobello este probabil cea mai cunoscută destinație din regiunea Puglia. Noi am ales să-l vizităm duminica. Și, cum trenurile sunt operate de o companie locală, acestea nu circulă duminica. Așa că singura variantă, în cazul în care nu ai închiriat mașină, este autobuzul.

Cum ajungi în Alberobello

Autobuzul pleacă din Bari Largo Sorrentino, stație situată fix în spatele Gării Centrale din Bari. Practic, din Piața Aldo Moro (situată în fața gării) treci printr-un pasaj subteran până în cealaltă parte a gării. Traversezi și ajungi chiar în stația Bari Largo Sorrentino. Nu-ți imagina o stație în sine. Este semnalizată doar printr-un indicator.

Teoretic, autobuzul pleacă la 8.30 și costă 4,3 euro de persoană. Practic, atunci când am plecat noi a întârziat ceva timp, făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva am greșit stația de plecare :).

Drumul cu autobuzul durează aproximativ 2 ore, timp în care poți admira regiunea Puglia și câteva case trulli răspândite sporadic pe Valea Itria, o avanpremieră la sătucul unde ele sunt conservate cel mai bine.

Ce sunt trulli

Trulli (la singular trullo) sunt case construite din piatră, fără mortar sau alt liant, pentru a se putea demola şi reconstrui cu uşurinţă. Este un sistem prin care locuitorii zonei, asupriţi de taxele prea mari pe locuinţe, reușeau să se sustragă de la plata lor.

Vopsite în alb, cu formă conică și acoperișuri țuguiate, căsuțele trulli sunt parcă desprinse din desenele animate cu ștrumfi. Deși pare greu de crezut, multe dintre ele chiar sunt locuite.

Într-o astfel de căsuță am descoperit-o pe signora Grazie, care ne-a spus cu o voce greu de reprodus: “qui e il paradiso”.

Tradițional versus comercial în Alberobello

Ce ar mai trebui să știi despre Alberobello este că e împărțit în două zone: una rezidențială, tradițională, Aia Piccola, care are 590 de trulli, și una comercială, Rione dei Monti, cu 1030 de trulli.

În timp ce în Aia Piccola atmosfera este foarte liniștită, Rione dei Monti este plină de turiști. Aici căsuțele sunt transformate în magazine de suveniruri, în muzee sau ateliere de fabricare a miniaturilor celebrelor trulli.

Dacă vrei să vezi cum arată o casă tradițională, te sfătuiesc să vizitezi una din zona rezidențială. În schimbul a câțiva euro, noi am vizitat casa signorei Grazie, care ne-a povestit cu mândrie despre viața ei în acest sătuc.

În Rione dei Monti, într-unul dintre magazinele de suveniruri, am urcat pe terasă, de unde am putut admira de la înălțime una dintre străduțe. Tot în această zonă se află trullo siamese, o căsuță duplex, precum și biserica, ce are, cum altfel, decât formă de trullo.

În afara acestor două zone se află singurul trullo cu etaj din Alberobello, care găzduiește muzeul de istorie.

Ne-am desprins cu greu de acest sătuc de poveste pentru că ne aștepta următoarea destinație: Locorotondo.

Locorotondo, locul unde te învârți în cerc

Ne-am îndreptat către stația unde ne lăsase autobuzul ce ne-a adus din Bari și, pe o ploaie măruntă, ne-am îmbarcat spre Locorotondo. În mai puțin de 15 minute eram deja în acest sătuc care, așa cum îi spune numele, este … rotund :).

Nu există obiective anume pe care să le vizitezi aici. Întregul sătuc este pitoresc prin casele lui îngrijite și albe și prin panorama care se deschide spre Valea Itria. Cu terase cochete situate la extremități, Locorotondo ne-a impresionat plăcut chiar dacă ne-a întâmpinat cu stropi de ploaie.

Ne-am plimbat în voie pe străduțele lui circulare însă fiind destul de mic, într-o oră am făcut la pas cam toată zona veche. Așa că ne-am decis să ne îndreptăm agale către stația de autobuz pentru a ne îndrepta spre ultima destinație a acelei zile: Monopoli.

Și bine am făcut că am ajuns mai devreme în stație pentru că autobuzul a venit și el mai devreme. Ba mai mult, a plecat imediat, chiar dacă ar fi trebuit să plece cu vreo 15 minute mai târziu. Nu pot să spun decât că am avut mare noroc :). Altfel eram nevoiți să găsim o variantă care să ne ducă înapoi în Bari.

Monopoli

După incursiunea înspre inima regiunii, spre seară ne-am reîntors pe malurile Mării Adriatice. Am ajuns în Monopoli în aproximativ 45 de minute și ne-am îndreptat spre zona portului.

Nu aveam niște obiective clare de vizitat, așa că am rătăcit în voie pe străduțe, după care ne-am îndreptat spre zona castelului, pentru a ne bucura de lumina caldă a apusului.

Nu am ratat însă catedrala Santa Maria della Madia, care are o poveste aparte. Lucrările au început în 1107 dar s-ar fi oprit din cauza lipsei grinzilor pentru acoperiș. Un miracol s-a produs în 1117, când o plută care transporta o icoană a Fecioarei Maria a ajuns în port plutind în derivă. Buștenii din care era făcută pluta au fost folosiți pentru construirea acoperișului. În prezent, o parte dintre aceștia sunt expuși în catedrală, ca și icoana venită la mal.

Ca și Locorotondo, Monopoli merită vizitat pentru atmosferă și arhitectura specifică. Așa că lăsați-vă timp pentru plimbare.

Din Monopoli sunt trenuri dese către Bari, operate de Trenitalia. Costă 3,2 euro și în 40 de minute ajungi la Gara Centrală din Bari.

Bari și atmosfera tradițională din sudul Italiei

Fiind cazați în Bari, am vizitat orașul în fiecare seară. Și pentru că voiam să-l vedem și pe zi, i-am dedicat o dimineață întreagă în ziua plecării spre casă.

Deși nu pot să spun că este cel mai frumos oraș pe care l-am văzut vreodată, Bari are un farmec aparte. Am descoperit aici o atmosferă boemă de “dolce far niente” cum doar în filmele lui Coppola şi Scorsese credeam că există.

Femei corpolente şi vocale ieşite în faţa casei să socializeze cu vecinele, copii bătând mingea în piaţetele din faţa sau lateralele bisericilor şi bărbaţi reuniţi în cârciumile învecinate discutând pătimaş. Un oraş extrem de liniştit în cursul zilei dar cuprins de forfotă, agitaţie şi haos la lăsarea serii. Sau cel puțin asta am văzut eu în centrul vechi.

Odinioară o zonă nesigură, centrul vechi este acum plin de turiști. Mirosurile de mâncare se întrepătrund cu „aromele” de marijuana ce vin de pe străzile mai puțin circulate. Localnicii se cunosc între ei și se salută unii cu alții. Totul pare un amalgam senzitiv într-o atmosferă de comunitate tradițională.

Centrul vechi este închis circulației mașinilor, dar asta nu înseamnă că nu întâlnești la tot pasul biciclete și motoare care îți solicită permanent vigilența. Cel mai mult mi-a plăcut dimineața, când, la ora la care noi plecam în explorarea regiunii, Bari abia se trezea la viață.

Procesiune versus bâlci

În weekendul în care am fost noi am avut parte de două evenimente locale: festivalul San Nicola și un fel de bâlci desfășurat pe faleză. Dacă procesiunea de San Nicola a fost una inedită, nu același lucru pot spune și despre târgul de pe faleză, unde kitschul era la el acasă.

Dar poate ceea ce surprinde cel mai mult în Bari este numărul impresionant de biserici. Dintre ele se remarcă Biserica San Nicola, unde se află de altfel și mormântul Sfântului Nicolae.

Cam aceasta a fost aventura noastră în Puglia. Dacă aveți timp, puteți vizita și Ostuni, unde noi nu am mai reușit să ajungem. Sau, dacă mergeți cu copiii și închiriați o mașină, puteți să vă rezervați o jumătate de zi pentru Zoo Safari din Fasano.

Până atunci, stay tuned pentru un nou jurnal din regiunea învecinată, Basilicata!


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top