O cunoști pe Hercinica? Nu, nu Verginica. Hercinica. Nici eu nu o cunoșteam până nu am ajuns în Greci-Măcin. Și dacă tot am aflat de existența ei, m-am decis ca astăzi să ți-o prezint și ție. Așa că: fă cunoștință cu Hercinica … Aqua Hercinica :)).
Acesta a fost laitmotivul celor 2 zile pe care le-am petrecut în Munții Măcin în vacanța de Paști. Totul a început într-un magazin unde o doamnă a cerut o sticlă de apă. Iar vânzătoarea a întrebat-o: Să vă dau Hercinica? Nefiind foarte atentă, eu am înțeles Verginica, pentru că chiar așa pronunțase: cu accent pe al doilea „i”.
Când am aflat că Verginica era de fapt Aqua Hercinica, nu m-am putut opri din râs. Și-ți spun asta nu pentru că aș vrea s-o fac pe deșteapta. Ci pentru că nu pot ignora comicul situației: un brand local care se vrea mult peste nivelul de cunoștințe geologice al consumatorilor țintă.
Originile Hercinicăi
Așadar, de unde Hercinica? Păi să fi fost pe la anul 250 de milioane î.H. când Pământul se scutura din toți rărunchii. Geologii s-au gândit să numească această perioadă orogeneza hercinică. Cu alte cuvinte o serie de mișcări de cutare a scoarței Pământului în urma cărora s-a format o serie de munți. Printre aceștia și Munții Măcin, cei mai vechi din România.
Odinioară la fel de înalți și impunători precum Carpații, acum abia depășesc 300-400 m. Deși n-ai zice după aspect. Sunt ca niște generali de armată trecuți prin multe războaie, cu corpul împuținat dar la fel de semeți ca în tinerețe. Sau cum le-a zis Silviu „mici da` răi” :)).
Ca și Delta Dunării, despre care ți-am vorbit în jurnalul precedent, și Munții Măcin se aflau de multă vreme pe „my bucket list”. Așa că vacanța de Paști a picat la țanc pentru o scurtă escapadă în această zonă. Vremea a fost cum nu se poate mai bună și ne-a permis să ne bucurăm din plin de 3 trasee prin acești munți.
Lacul Iacobdeal
Înainte de asta însă am făcut un mic ocol ca să vedem lacul Iacobdeal. Lacul în sine nu pot spune că m-a dat pe spate dar fiind în drum, merită văzut.
Ce este interesant la el este modul de formare. Practic acest lac a fost un punct de extracție a unui granit foarte dur. În timpul lucrărilor s-a ajuns la un strat de apă care pur și simplu a răbufnit și a umplut cuveta carierei.
Aici am văzut și prima broscuță țestoasă, ascunsă cu totul în carapace deoarece se afla în mâinile unui copil de 3-4 ani.
Revenind la trasee, în scurtul nostru periplu prin această zonă am reușit să facem Culmea Pricopanului, Vf. Țuțuiatu și Traseul Cozluk.
Culmea Pricopanului din Munții Măcin
Marcaj: bandă albastră
Lungime: 11 km circular
Durată oficială: 4-5 h
Durată înregistrată de noi: 4 h
Dificultate: medie
Diferență de nivel: 540 m
Rută: Măcin – Regia Tutunului – Vf. Sulukul Mare – Vf. Sulukul Mic – Vf. Piatra Râioasă – Șaua Șerparu – Vf. Caramalău – Fântâna de Leac – Măcin
Culmea Pricopanului este de departe cel mai spectaculos dar și cel mai cunoscut traseu din Munții Măcin. Cu o lungime declarată de 8 kilometri (mie aplicația mi-a arătat 11 kilometri), Culmea Pricopanului se laudă cu 5 vârfuri: Sulukul Mare, Sulukul Mic, Piatra Râioasă, Vraju și Caramalău.
Noi am început traseul circular la ora 16.00, iar la ora 20.00 eram la mașină. Nu ne-am grăbit dar nici nu am mers extrem de încet.
Practic, de la DN 22D care leagă Constanța de Măcin, cum veneam dinspre Greci am făcut dreapta înainte de intrarea în Măcin și am mers câțiva kilometri cu mașina pe un drum neasfaltat până la o bifurcație. Dacă te folosești de Waze nu o să ai probleme.
Am lăsat mașina în dreapta (din nou 🙂 ) , ne-am echipat și am pornit la drum. După o scurtă urcare am întâlnit și indicatorul care ne confirma intrarea în traseu.
Până pe Sulukul Mare, care are fabuloasa altitudine de 370 m :), am urcat încontinuu. Am trecut și printr-o pădure foarte frumoasă ai cărei copaci n-am reușit să-i identific. Probabil cărpiniță amestecată cu ceva gorun dar nu sunt foarte sigură. Oricum, foarte frumoasă.
Odată ieșiți în creastă vântul s-a accentuat iar peisajul s-a schimbat ca prin minune. Dacă faci abstracție de câmpiile din jur parcă ești la 2000 m.
Am „escaladat” pe rând Sulukul Mare (370 m), Sulukul Mic (316 m), Piatra Râioasă (346 m), după care am coborât în Șaua Șerparu. Aici este un loc amenajat cu băncuțe de unde poți observa de la distanță Sfinxul Dobrogei.
Sfinxul Dobrogei
De aici, de pe băncuță îl vei vedea singuratic și ușor aplecat, cu o formă umanoidă destul de clară.
Însă cea mai bună imagine a lui o vei avea mai de aproape. Urmează poteca iar când ajungi aproape, fă un detur până la el. Pentru câțiva metri de urcare, vei fi răsplătit cu o imagine spectaculoasă a Sfinxului: parcă sculptat de Brâncuși, nu de mama natură.
Intrat deja în a doua parte a traseului, de aici mai ai de parcurs vârful Vraju (335 m), treci pe sub vârful Caramalău (277 m) după care începi o coborâre destul de accentuată.
Aceasta te va duce în cca 1 h la Izvorul Fântâna de Leac, de unde își trage originea și Aqua Hercinica. De aici, în cel mult 30 de minute (în funcție de cât de obosit te simți) ar trebui să ajungi în punctul din care ai plecat.
Vârful Țuțuiatu cel mai înalt din Munții Măcin
Hartă preluată de pe http://www.parcmacin.ro
Marcaj: triunghi albastru
Lungime: 4,5 km
Durată oficială: 1h30 (doar dus)
Durată înregistrată de noi: 1h10 dus; 3h10 dus-întors (la întoarcere am ales un drum mai ocolit)
Dificultate: ușor
Diferență de nivel: 300 m
Rută: Valea Morsu – Izvorul Italienilor – Vf. Țuțuiatu
Dacă în prima zi în care am ajuns în Munții Măcin am făcut Culmea Pricopanului, în cea de-a doua zi am optat pentru „cucerirea” celui mai înalt vârf din acești munți: Țuțuiatu, care ajunge la fabuloasa altitudine de 467 m.
Pentru că voiam să profităm cât se poate de mult de cele 2 zile (de fapt 1 zi și jumătate) pe care le-am petrecut în această zonă, ne-am cazat în satul Greci. Ironia sorții face ca acest sat să fie de fapt o comunitate de … italieni. Adevărații greci se pare că trăiesc ceva mai departe, în comuna Izvoarele :).
Unde mănânci în Greci
Marea problemă pe care am avut-o însă în acest sat a fost mâncarea. Venind din Deltă, nu ne-am adus provizii cu noi. Unde mai pui că era 30 aprilie, în plină vacanță de Paști, când mai totul era închis.
Pensiunea la care am stat avea bucătărie comună dar nu și restaurant. De fapt nu am găsit nimic cu restaurant atunci când am făcut rezervarea.
Așa că singura variantă era să găsim un loc în care să putem mânca. Dar în acest sat există doar o pizzerie – Angelo (unde se află și o cofetărie) – care deschide seara și un popas – Popasul Laura – la intrarea în Greci. Mai exact la DN 22 D, de unde se desprinde drumul către satul Greci.
La pizzerie n-am reușit să mâncăm pentru că niciodată nu am găsit deschis atunci când am intenționat să mergem. La Popas Laura mâncarea este destul de proastă, iar servirea și mai proastă. Așa că, dacă vrei să faci drumeții în zonă te sfătuiesc să vii cu provizii de mâncare.
Spre Vârful Țuțuiatu
Revenind la traseul nostru, am plecat dimineața în jurul orei 9 de la pensiune, am mers cu mașina pe strada Țuțuiatu (neasfaltată dar ușor de parcurs cu orice fel de mașină) și am parcat la capătul acesteia. De aici am început urcarea către vârf.
Urcarea este scurtă dar se face pieptiș. Dacă nu ți-ai făcut provizii de apă, poți să te alimentezi de la cel de-al doilea izvor pe care îl întâlnești pe traseu: Izvorul Italienilor. Noi am ajuns pe vârf într-o oră și 10 minute cu pauze foarte mici. Dacă nu ești însă antrenat, este posibil să faci 1h30-1h45.
Din vârf noi am coborât pe traseul de cicloturism. Este mai lung (5,4 km) dar coborârea este mult mai domoală decât ar fi fost pe traseul pe care am urcat. Pentru că am zăbovit după gușteri, fluturi și flori, noi am coborât în 2 h. Dacă însă te grăbești cred că poți scoate și 1h30.
Traseul Cozluk din Munții Măcin
Hartă preluată de pe http://www.parcmacin.ro
Marcaj: punct roșu
Lungime: 16 km
Durată oficială: 5-6h
Durată înregistrată de noi: 3h30 (pentru că am mers cu mașina până la intrarea în pădure)
Dificultate: ușor
Diferență de nivel: 150 m
Rută: Greci – Păşunea Crucele – Valea Cozluk – Valea Radului – Teiul Strâmb – Baia de aramă – Pietrele Lacului – Vf. Conaciu – Valea Plopilor – Pietrele Mariei – Greci
Traseul Cozluk este renumit pentru bujorii care înfloresc aici în luna mai. Când am fost noi era mult prea devreme și bujorii erau îmbobociți.
LE: În 2021 am revenit în zonă și i-am găsit înfloriți:
Am văzut însă țestoasele de uscat pe care nu reușisem să le văd nici pe Culmea Pricopanului, nici pe traseul spre Vf. Țuțuiatu.
Și pentru că noi am făcut traseul Cozluk în aceeași zi cu Țuțuiatu (și în ziua în care urma să ajungem în București), am preferat să îl scurtăm cât se poate de mult. Ceea ce îți recomand și ție, pentru că e destul de anost să mergi pe drum de țară, prin praf și prin câmp.
Așa că de la centrul turistic din Greci, acolo unde se termină asfaltul am luat-o pe un drum de țară în dreapta. Fiind o zonă de câmp deschis, ai permanent în vizor Pietrele Mariei (trei delușoare unul lângă altul).
Atenție că nu sunt indicatoare! O să vezi din când în când marcajul punct roșu pe câte un copac. Însă ca să îl reperezi din mașină trebuie să fii foarte atent.
Sunt multe drumuri care se desprind unul din altul. Practic ar trebui să te ții de drumul care merge cât mai aproape de pădure (cel din stânga). Noi am lăsat mașina la celebrul (pentru fotografi) copac al lui Berzegheanu, iar de aici până la intrarea în traseu am mai făcut cca 5 minute.
Din acest punct, traseul nostru circular a avut doar 12 km și l-am parcurs în 3h30. Partea a doua a traseului te poartă însă pe la marginea pădurii, prin câmp și nu este deloc spectaculoasă. Așa că, dacă vrei să îl scurtezi și mai mult, te poți întoarce pe același traseu imediat ce simți că poteca începe să coboare.
Întâlnirea cu broscuțele
Dacă pe Culmea Pricopanului și Vf. Țuțuiatu pădurile erau puține și peisajul foarte arid, pe traseul Cozluk parcă ești în altă lume. Pădurea este întinsă și deasă, ba chiar luxuriantă pe anumite porțiuni. Nici prin gând nu-mi trecea că aș putea găsi aici broaște țestoase.
Dar … surpriză! Imediat ce am ieșit din pădure, după cca 30 minute de urcuș, am ajuns pe o curbă de nivel unde abundă de bujori. Am mai mers încă vreo 20 minute și am întâlnit și prima broscuță. Yuhuuu!
Dacă aș fi știut, de aici aș fi făcut cale întoarsă. Dar am continuat să mergem cu ochii după bujori și țestoase încă vreo 30 minute, timp în care am constatat că începem să coborâm destul de mult. Ce facem? Ne-am întrebat reciproc. Ne întoarcem și urcăm tot ce-am coborât sau mergem înainte la vale?
Am decis să mergem înainte. Traseul prin pădure este lin și relaxant. Însă la un moment dat începusem să mă plictisesc. Mai ales că nu există niciun indicator ca să-ți dai seama cât mai ai de parcurs. Este doar marcajul care te asigură că ești pe drumul cel bun.
Noi am ieșit din pădure după aproximativ 2 ore, iar vreo 1h30 am mers pe lângă pădure, pe drumul despre care vă spuneam, pentru a ajunge la mașină. Aici am mai întâlnit câteva broscuțe pe câmp.
Am ajuns la mașină destul de obosiți după mai mult de 20 km de mers și mai ales înfometați :). Deși se anunțau ploi în ziua respectivă, noi am avut mare noroc. Ploaia a început abia pe la ora 19.00, când noi ne răsplăteam efortul depus cu o masă copioasă :). Unde mai pui că am evitat și tornada de pe autostradă :). Suntem norocoși, ce să zic?
Cât despre tine, îți doresc cărări la fel de însorite ca ale noastre și te invit să mă urmărești în continuare. Așa că, stay tuned pentru următoarea destinație!
Facebook Comments