fbpx
Lacul Câlcescu
Jurnale de călătorie

De pe Transalpina până la Lacul Câlcescu

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Credeați că doar Retezatul are ochi albaștri? Ei bine, vecinul Parâng îi face concurență. Și una serioasă, așa cum aveam să aflăm în vara lui 2016, când am ajuns (din nou) în această zonă.

După ce am vizitat Lacul Mija, în partea de nord-vest a Parângului, despre care vă povesteam într-un jurnal anterior, ne-am mutat în partea estică pentru a vedea Lacul Câlcescu (sau Gâlcescu, așa cum apare pe unele hărți).

A doua zi după ce am vizitat Lacul Mija, ne-am făcut bagajele, am urcat în mașină și am pornit spre Rânca. Am ales drumul mai scurt, DN 7A, pe care l-am mai parcurs o dată acum ceva vreme. Atunci, chiar dacă avea porțiuni neasfaltate, se prezenta într-o stare destul de bună. Ne-am gândit că de data asta lucrurile vor fi însă cu mult îmbunătățite, având în vedere că începuseră deja lucrările de reparație.

Drum cu peripeții

Dar, surpriză! Zonele neasfaltate nu mai semănau deloc cu ce-mi aminteam eu, ci pe alocuri erau adevărate tranșee pentru mașinuța noastră. Având în vedere că tocmai plouase, erau porțiuni pe care abia am reușit să le trecem.

Asta ca să-mi fie învățare de minte și data viitoare să aloc mai mult timp de căutare pentru starea drumurilor. Cu atât mai mult, cu cât aceasta nu a fost singura surpriză neplăcută din acest concediu în ceea ce privește drumurile.

Vezi aici ce alte surprize am avut în drumul spre Cheile Nerei!

În sfârșit, după o groază de nervi consumați și de omorât mașina pe acest drum, am ajuns în cele din urmă la intersecția cu Transalpina, de unde știam că drumul nu o să ne mai ridice probleme. Toate bune și frumoase până în partea cea mai de sus a șoselei, unde nu aveam ce să-i reproșez drumului dar unde ne-am reîntâlnit cu prietena noastră ceața. Și era atât de deasă, încât nu vedeai la 2 metri în față. Iar noi voiam să urcăm a doua zi la Câlcescu pornind tocmai din acest loc.

Descoperă aici ce alte periperiții am avut din cauza ceții în Parâng!

Dar zarurile erau deja aruncate, iar deznodământul aveam să-l aflăm abia dimineață.

Așa că am ajuns la pensiune, ne-am cazat, dar vremea nu părea a se îmbunătăți. Mai mult, pe Mohoru, pe unde urma să urcăm a doua zi, ceața se prăvălea la vale ca într-o avalanșă. Deja mă gândeam că nici de data asta nu o să reușesc să văd Lacul Câlcescu, după alte două tentative eșuate în doi ani diferiți, tot din cauza vremii.

Prima surpriză a zilei

Dar a doua zi dimineața surpriza a fost maximă: ceața dispăruse ca prin minune, soarele era sus pe cer, iar norii răzleți erau numai buni de fotografiat. Așa că hai să purcedem la drum!

MUNTELE CĂRBUNELE – ȘAUA IEZERULUI

Marcaj: nemarcat
Timp: 30 min

Ca să scurtăm din drum, am mers cu mașina până la popasul de pe platoul Muntelui Cărbunele (2.107 m), unde am parcat, ne-am echipat și am pornit spre inima munților. Era 9.40 dimineața.

Mulți dintre voi ați fost pe Transalpina și știți că de cele mai multe ori vântul bate destul de tare și temperatura poate fi înșelătoare la altitudinea asta, așa că e de preferat să ai echipament adecvat dacă vrei să te simți confortabil și să-ți duci traseul până la capăt.

De pe platou am mers o bucată de drum pe nemarcat, pe o potecă ce ocolește Muntele Cărbunele pe curbă de nivel până în Șaua Iezerului, unde ne-am întâlnit cu traseul marcat cu bandă roșie, ce leagă Pasul Urdele de Poiana Nedeii. Am ales acest traseu și nu pe cel cu plecare din Pasul Urdele întrucât în felul acesta am scăpat de un urcuș destul de consumator de energie până pe Vârful Iezer și de o coborâre la fel de abruptă până în Șaua Iezerului.

ȘAUA IEZERULUI – ȘAUA PLEȘCOAIA

Marcaj: bandă roșie
Timp: 1h30

Odată intrați pe intrați pe traseul marcat, s-a zis cu huzureala și am fost nevoiți să tragem un pic la deal până în Șaua Mohorului. Urcușul este destul de susținut, în serpentine și-ți cam scoate sufletul. Așa că pauzele sunt binevenite. Din fericire însă, porțiunea este destul de scurtă. Iar odată ajunși în șa, traseul redevine ușor, urmând în mare parte curba de nivel.

Poteca marcată ocolește Vârful Mohoru, care poate fi însă urcat fără probleme cu un mic ocol. Noi însă aveam multe în plan în ziua respectivă, așa că am urmat poteca fără să mai urcăm pe vârf.

Din Șaua Mohorului am continuat traseul de creastă până în Șaua Pleșcoaia. Vremea era superbă, cu nori fotogenici ici-colo, iar deschiderile către căldările glaciare îți tăiau respirația. Așa că ne-am bucurat din plin de această porțiune lejeră a traseului întorcându-ne ochii în toate părțile. Așa am zărit de la depărtare și Lacul Iezer. Dar ce era mai bun încă nu ni se dezvăluise privirii.

În Șaua Pleșcoaia ne-am despărțit de traseul de creastă și am luat-o pe triunghi roșu, traseu ce ne cobora prin Hornul Lacurilor până în căldarea Câlcescu.

ȘAUA PLEȘCOAIA – LACUL CÂLCESCU

Marcaj: triungi roșu
Timp: 2h15

Am traversat relativ repede platoul și am ajuns în partea superioară a hornului. Iar acolo, ce să vezi? Lacurile la care visasem atâta amar de vreme erau acum în fața mea în toată splendoarea lor. Vremea cum nu se poate mai bună nu făcea decât să le amplifice frumusețea, ceea ce mai îmblânzea abrupta coborâre prin horn către Circul Câlcescu.

Circul Câlcescu este format din trei căldări:
1. Căldarea Dracului, unde se află Lacul Păsări (numit așa deoarece are forma unor aripi de pasăre)
2. Căldarea lui Vidal, unde găsim lacurile Vidal și Pencu
3. Căldarea Câlcescu, unde se află Lacul Câlcescu.

Pășind cu atenție, deși era greu să-ți iei ochii de la un așa peisaj, am ajuns la primele lacuri – Pencu și Vidal – după aproximativ 3h30 de mers, adică la ora 13.00.

Cele două lacuri, situate la o altitudine de 1.920 – 1.930 m, au fost denumite astfel de geograful francez Emmanuel de Martonne după profesorii săi Paul Vidal (francez) și Albrecht Penck (german). Acestea, alături de Căldarea lui Murgoci sunt singurele toponime propuse de Martonne care au rămas în uz până astăzi.

După un scurt popas la aceste lacuri, ne-am continuat drumul către Câlcescu, cel mai mare dintre aceste lacuri. Am urmat firul apei, întrucât Lacul Vidal se varsă în Lacul Câlcescu și, după mai puțin de un sfert de oră, am ajuns la Câlcescu.

Lacul Câlcescu

Lacul Câlcescu are o suprafață de 3,02 ha și o adâncime de 9,3 m, iar malurile sunt înierbate și străjuite de jnepeni. Unul singur este delimitat de blocuri de grohotiș. Dacă prindeți o vreme așa cum am prins noi nu o să vă vină să mai plecați de aici când o să vedeți multitudinea de culori pe care le ia lacul, de la albastru cobalt la verde intens. Este o minunăție de lac, pe care nu te mai saturi să-l privești.

Și ca să-l descoperim mai bine, din toate unghiurile, i-am dat roată. Dacă veți face același lucru, aveți grijă la mlaștina de turbă, din partea de nord a Lacului, de unde de altfel izvorăște și Lotrul.

Parcă nu-mi venea să cred că după două tentative eșuate de a ajunge la acest lac și ceața amenințătoare din ziua precedentă reușiserăm în cele din urmă să ajungem până la el.

Și cum contemplam eu lacul, Silviu vine cu o nouă propunere: ce-ar fi să nu ne întoarcem pe unde am venit, ci să facem un ocol prin Căldarea Zănoaga, situată în apropiere, de unde să urcăm în creastă. Stau eu, mă gândesc, mă răzgândesc, era deja ora 14.00, iar la jumătatea lui august ziua nu mai este la fel de lungă ca în iunie sau iulie.

Zic: dacă ne prinde noaptea pe munte, ce facem? Nici măcar frontale nu aveam la noi. Ne-am uitat pe hartă, traseul părea lung și nu tocmai ușor, dar tentația de a vedea și alte locuri era mare.

LACUL CÂLCESCU – ȘAUA PIATRA TĂIATĂ

Marcaj: cruce roșie (momâi din pietre)
Timp: 1h30

Așa că am decis să riscăm. În fond, și dacă ne prindea noaptea, asta nu se putea întâmpla decât destul de aproape de Pasul Urdele și șoseaua Transalpina. Am fost însă avertizați de cei care veneau dinspre Zănoaga că marcajul este foarte prost, dar sunt momâi care te ajută să te orientezi.

Mai mult, un cioban cu care ne-am întâlnit la Câlcescu ne-a spus că nu avem cum să ne rătăcim până sus întrucât se vede din toate părțile „omul” de pe creastă. Mă uitam tâmp la direcția indicată de cioban și nu înțelegeam despre ce om vorbește. Așa că am ignorat pe moment informația primită și am pornit la drum. Nu de alta, dar dacă voiam să ajungem la mașină înainte de lăsarea serii trebuia să ne grăbim.

Am pornit printre jnepeni pe cruce roșie, am lăsat Lacul Călcescu în spate și Căldarea Dracului în stânga și, în foarte scurt timp, am ajuns în Căldarea Zănoaga. Spre deosebire de Căldarea Câlcescu, aceasta este mult mai bolovănoasă și cu mai mult grohotiș. Așa cum eram, singuri în toată pustietatea aceea, peisajul părea unul selenar.

Într-adevăr, marcajul lipsește cu desăvârșire. Am găsit doar un stâlp care ne indica direcția către Lacul Zănoaga. În rest, traseul este marcat aproape exclusiv cu momâi din pietre. Din fericire însă spațiul este deschis și momâile suficient de dese cât să nu te rătăcești.

Ajunși în Căldarea Zănoaga am făcut un scurt ocol până la Lacul Zănoaga Mare (2.030 m), după care ne-am îndreptat către strunga care ne ducea în creastă. Tot rotindu-ne ochii de jur împrejur, deodată văd o momâie sus în creastă. Și uite-așa am depistat și misterul „omului” despre care ne vorbea ciobanul de la Lacul Câlcescu .

Ca să ieșim din Căldarea Zănoaga și să ajungem la „om” (adică în Șaua Piatra Tăiată) mai trebuia să facem un ultim efort: să urcăm o strungă abruptă, presărată cu lespezi și grohotiș. Deși timpul dat de la Lacul Câlcescu până sus în creastă, la Șaua Tăiată, era de 1h-1h15, noi l-am parcurs în 1h30, cu un scurt ocol pe la Lacul Zănoaga.

ȘAUA PIATRA TĂIATĂ – MUNTELE CĂRBUNELE

Marcaj: bandă roșie până în Șaua Iezer, apoi potecă nemarcată
Timp: 3h30

Ajunși în Șaua Piatra Tăiată am început să resimțim din nou șfichiuirea vântului. Așa că, după un scurt popas în care ne-am tras sufletul și am mâncat ceva, am luat-o din loc. De aici am urmat din nou traseul de creastă, marcat cu bandă roșie, care urma să ne ducă înspre Transalpina.

Am trecut pe deasupra Căldării Zănoaga și am aruncat o ultimă privire spre lac, după care am trecut pe deasupra Căldării Dracului, de unde am putut admira de la distanță Lacul Păsări și cele două ochiuri de apă din apropiere. Ajunși sub Vârful Setea Mare (2.365 m) am zis să profităm de faptul că este încă devreme și să urcăm și pe vârf. Așa că ne-am abătut puțin de la potecă, am urcat pe vârf, după care am coborât spre Șaua Pleșcoaia, de unde traseul era comun cu cel de la dus.

De unde la Lacul Câlcescu mă gândeam că o să ne prindă noaptea pe drum, la ora 19.00 eram deja la mașină. A fost o zi plină, cu o vreme superbă, care ne-a permis să ne bucurăm de splendoarea acestor locuri. Acum nu ne mai rămânea decât să mergem spre pensiune, unde ne aștepta o masă pe cinste și de unde puteam admira în liniște apusul.


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top