După ce ultimele jurnale de călătorie au fost dedicate unor destinații din afara țării, am decis că a venit momentul să-ți mai povestesc și despre locuri ce merită vizitate de la noi :). Nu de alta, dar cu toate restricțiile, care nu știm încă în ce condiții se vor ridica, România rămâne cea mai sigură destinație de vacanță pentru perioada următoare.
Astăzi o să-ți povestesc despre o zonă pe care am vizitat-o anul trecut de Rusalii. Este vorba despre stațiunea Durău, unde am mers cu un scop foarte precis: să urcăm pe Vf. Toaca din Ceahlău.
Pentru asta, ne-am luat o noapte de cazare la Hotel Bradu (140 lei/noapte). Nu a fost chiar așa de rău precum îmi imaginam, însă nici nu ne-a dat confortul afară din … cameră.
Partea bună la acest hotel este însă priveliștea de pe balcon :).
În ceea ce privește mâncarea, noi am optat pentru Taverna Ceahlău. Mâncarea a fost ok însă, fiind foarte aglomerat, și-au rezervat dreptul de a-și selecta clienții în funcție de număr. Adică dacă nu erai într-un grup de cel puțin 4 persoane, nu îți permiteau să ocupi o masă (toate fiind destul de mari). Noi ne-am cuplat ad-hoc cu alte 2 persoane și așa am putut mânca seara, după un traseu destul de obositor.
Dimineața am luat micul dejun la hotel. A fost rezonabil, dar nu cel mai minunat.
Dar cam atât despre mâncare și cazare :). Să-ți povestesc și despre traseu, căci el este „vedeta” acestui jurnal de drumeție.
Drumeții cu plecare din Durău
Din Durău ai două trasee mari și late pe care le poți face:
– spre Vf. Toaca și Cabana Dochia
– spre Cascada Duruitoarea
Poți face și un traseul mai lung Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cabana Dochia – Cascada Duruitoarea – Stațiunea Durău. În iunie 2019 era însă închisă partea dintre Duruitoarea și Dochia.
Drumeție pe Vf. Toaca
O să încep cu Vf. Toaca, unde am urcat chiar în prima zi în care am ajuns în Durău.
Ca să profităm la maximum de zilele libere, am plecat din București vineri seara și am rămas peste noapte în Focșani. A doua zi dimineața am luat micul dejun și am plecat întins către Durău. Până am ajuns, până ne-am cazat și echipat s-a făcut ora 14.20.
Era destul de târziu, iar traseul lunguț. La Salvamont, unde am plătit intrarea în Parcul Național Ceahlău, ne-au atras atenția că, la 18.00, indiferent până unde ajungem trebuie să începem coborârea.
Zis și făcut. La urma urmei nici eu nu voiam să ne prindă noaptea prin pădure. Dacă chiar nu reușeam să ajungem pe vârf eram dispuși să reluăm traseul a doua zi.
Date tehnice
Traseu: Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Vf. Toaca
Distanță: 13,14 km (dus-întors pe același traseu)
Diferență de nivel: 1136 m
Timp total: 6h23
Iată și profilul traseului către Vf. Toaca:
Traseul începe cu o urcare destul de abruptă până la Cabana Fântânele. Vreo 420 m diferență de nivel. Noi am parcurs această bucată de traseu în aproximativ 1 oră.
În iunie 2019, cabana nu era funcțională. Am făcut însă o pauză pentru a admira peisajul. Surpriză însă: de unde în stațiune era soare și frumos, în decurs de o oră cât ne-a luat să urcăm prin pădure începuseră să se adune norii. Iar Vf. Toaca părea foaaarte departe.
Așa că ne-am oprit să dezbatem problema: ce facem? Ne întoarcem sau mergem mai departe? Eu votam pentru întoarcere, Silviu pentru a merge înainte. Am mai cumpănit noi argumentele pro și contra câteva minute, după care am decis să mergem mai departe.
Ocoliți de vijelie
La un moment dat, în timp ce eram încă prin pădure, au început să se audă tunete. Iar în vale lucrurile nu arătau deloc bine. La cei 1300-1400 m altitudine, unde ne aflam noi, era însă în regulă. Doar câțiva stropi de ploaie, fără descărcări electrice. Așa că am mers mai departe.
Și, în timp ce urcam noi agale, din sens opus se apropie un grup de vreo 6 persoane cu umbrele și încălțări potrivite mai degrabă pentru plajă decât pentru munte.
Mă uitam ca prostul și nu-mi venea a crede. Cum mă să mergi cu umbrela pe munte? În afară de faptul că este incomod, la prima rafală de vânt umbrela devine inutilă.
Nu știu, sincer, cum s-au descurcat și dacă i-a prins vijelia mai jos. Pentru că, din spusele celor care rămăseseră în stațiune, în vale a plouat torențial, cu tunete și fulgere. Mult mai violent decât sus pe munte.
Am trecut mai departe însă și, după încă aproximativ o oră de la Cabana Fântânele, am ajuns la Cușma Dorobanțului.
Deși ploaia se întețise, nu erau descărcări electrice. Așa că am urcat pe poteca ce duce la stâncă, iar de aici am avut deschidere către Lacul Bicaz.
Am mai mers circa 5 minute și am dat peste un nou punct de belvedere, de data aceasta către bucla superioară a lacului.
Tot aici vei vedea și Cununa Zimbrului, o grupare de stânci golașe.
Era 5 fără 10 și ploua în continuare. Dar cum cerul părea a se mai lumina, ne-am continuat urcușul către Vf. Toaca.
Am trecut pe lângă vreo 2 indicatoare care semnalau prezența viperelor, dar am ieșit în scurt timp în jnepeniș.
De aici, dintre jnepeni, am putut admira în toată splendoarea ei Stânca Panaghia, învăluită în legendă.
Pe scări spre Vf. Toaca până la 1900 m
În scurt timp s-au rărit și stropii de ploaie, așa că atunci când am ajuns la baza scării ce urcă pe Vf. Toaca deja nu mai ploua.
Era 17.25 și noi eram în grafic cu timpul :). Așa că am urcat agale pe scară, până în vârf. Sunt 500 de trepte pe care le-am urcat în aproximativ 10 minute. Pregătește-te însă să faci față vertijului. Nu din cauza răului de înălțime, ci a grilajului scărilor, care îți creează o senzație de amețeală.
Una peste alta însă, de pe vârf priveliștea este spectaculoasă. Vezi nu numai Lacul Bicaz în întregime, ci și Cabana Dochia, situată un pic mai în vale.
Noi nu am mai avut timp să mergem până la cabană, așa că după o pauză binemeritată de admirat peisajul am început coborârea.
De pe Vf. Toaca am coborât pe același traseu pentru că era deja târziu și nu aveam timpul necesar pentru a trece și pe la Cascada Duruitoarea. În plus, oricum traseul era închis.
La ora 20.40 eram deja în stațiune.
Cascada Duruitoarea
Așa că la cascadă am mers în ziua următoare. Nu ne-am mobilizat să plecăm la prima oră și am cam lălăit-o cu micul dejun și strâns bagajele, așa că am intrat în traseu abia la 10.20.
Din fericire, traseul până la cascadă este destul de scurt.
Date tehnice
Traseu: Stațiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea
Distanță: 7,63 km (dus-întors pe același traseu)
Diferență de nivel: 570 m
Timp total: 3h53
Iată și profilul:
Deși tendința este să spui că e la „o aruncătură de băț”, urcușul, cel puțin în prima oră, nu este deloc ușor. Cei mai puțin experimentați în ale muntelui s-ar putea gândi că 2h30 până la cascadă (așa cum scrie pe placă) e o plimbare ușoară, mai mult decât binevenită.
De aceea poate am întâlnit oameni de toate felurile: de la bătrâni la copii. Ceea ce e de admirat, cu două amendamente: să ai echipament adecvat și să te aștepți la un traseu montan. Pentru că majoritatea covârșitoare a celor care urcau la cascadă era echipată total necorespunzător.
Divagații munțomane
Nu vreau s-o fac pe lupul moralist, dar să urci pe munte în sandale nu îți creează numai disconfort, ci te pune în pericol de-a dreptul. Poate nu toată lumea este dispusă să investească în echipamente scumpe. Mai ales cei care nu fac trasee montane în mod curent. Însă la Decathlon, de exemplu, găsești prețuri mai mult decât decente. Important este să nu-ți pui sănătatea și siguranța în pericol.
Nu pot să nu fac o comparație cu Italia, de exemplu. La fiecare traseu pe care l-am făcut în această țară am avut același sentiment: oamenii aceștia nu pleacă pe munte neechipați. Sau cel puțin eu nu am văzut niciunul.
Îmi amintesc că acum 2 ani, când eram în Dolomiți, am văzut o familie care urca pe Lagazuoi complet neechipată de munte (tatăl, mama și două fete). Era prima dată în 9 zile – cât am stat în zona asta – când vedeam oameni cu încălțări de tip Adidas și bluze de trening subțiri la aproape 3000 m. Și ce crezi? Erau români.
Să ne întoarcem la traseu
Să revenim însă pe meleagurile noastre și la traseul către Cascada Duruitoarea. Așa cum îți spuneam, urcușul este destul de accentuat. Abia după prima oră panta începe să se mai domolească. Urmează apoi o curbă de nivel, urmată de o coborâre și o nouă urcare, la capătul căreia te așteaptă zgomotoasă Duruitoarea.
Aici am poposit câteva minute bune. Am tot încercat să găsesc un unghi din care să pot face o poză mai acătării, dar nu prea mi-a ieșit. Poate și din cauza luminii, fiind în miezul zilei.
Poate că dacă aveam timp mai mult la dispoziție, am fi făcut o pauză mai lungă. Dar în aceeași zi urma să ajungem la Lacul Roșu. Așa că n-am mai pierdut vremea și am luat-o înapoi spre Durău, pe același traseu.
La ora 14.00 eram deja la punctul final al drumeției noastre în Ceahlău. Nu însă și la finalul minivacanței. Dar despre asta îți voi povesti în jurnalul următor.
Așa că stay tuned!
Citește și:
3 trasee accesibile cu plecare din stațiunea Lacul Roșu
Hășmașul Mare și Piatra Singuratică iarna
Facebook Comments