Dacă în jurnalul precedent îți dădeam câteva detalii generale, astăzi vreau să-ți spun și ce ai de vizitat în Madeira. Așa că am realizat un Top 10 al locurilor care mie mi-au plăcut aici și pe care vreau să-l împărtășesc cu tine.
Recunosc că mi-a fost foarte greu să ierarhizez locurile de vizitat în Madeira pentru că sunt foarte diverse și fiecare are farmecul său aparte. Până la urmă am reușit, așa că să-nceapă numărătoarea :)!
10. Muzeul CR7
Dacă nu știai, afli acum: celebrul fotbalist Cristiano Ronaldo s-a născut în Madeira. Iar locuitorii insulei sunt foarte mândri de asta. Atât de mândri, încât și-au denumit aeroportul după numele lui.
Mai mult, în Funchal există un muzeu dedicat starului portughez, care poate fi vizitat de pasionați. Intrarea costă 5 euro, iar muzeul este administrat de fratele acestuia. La intrare, față în față cu muzeul, se află statuia lui Ronaldo. Între noi fie vorba, nu prea seamănă dar trecem cu vederea :).
9. Croazieră în căutarea delfinilor și balenelor
Majoritatea ambarcațiunilor pleacă din Funchal. Există unele și din Calheta. Nu știu însă dacă și din alte orașe. Noi am ales să plecăm din Funchal. Croazierele costă între 25 și 40 de euro de persoană și durează 2-3 ore.
Noi nu am avut norocul să vedem nici delfini, nici balene. Poate tu vei fi mai norocos.
8. Farul de la Ponta de Sao Jorge
Situat în partea de nord-est a insulei, farul este ușor accesibil cu mașina și poate fi chiar vizitat. Cam așa se vede din far:
7. Căsuțele tradiționale din Santana
Orașul Santana a conservat câteva căsuțe tradiționale foarte frumoase și îngrijite. Se află într-un parc public din centrul orașului sau în Parque Tematico da Madeira. Noi nu am ajuns în parc – era târziu și se închisese. Ne-am bucurat însă de căsuțele din parcul public. Le găsești pe hartă sub numele de Casas Tipicas de Santana și sunt un loc important de vizitat în Madeira.
6. Palatul Monte și grădinile tropicale
Orășelul Monte, situat în apropiere de Funchal și accesibil fie cu telecabina, fie cu mașina, este foarte pitoresc. Grădinile tropicale sunt o explozie de culori. Aici ai ocazia să faci cunoștință cu flora specifică insulei.
Dacă vrei, poți face și o coborâre cu una dintre săniile împinse de carreiros. Costă 25 de euro și plecarea se face din apropiere de grădinile tropicale.
5. Miradouro Veu da Noiva
Situat între Seixal și Sao Vicente, pe coasta nordică, punctul de belvedere Veu da Noiva te duce cu gândul la Hawaii. Este o cascadă ce s-a format peste vechiul drum de coastă (acum închis) și este foarte pitorească. Până la punctul de belvedere poți ajunge cu mașina.
4. Peninsula Sao Lourenco
Peninsula este situată în estul Madeirei și diferă total ca peisaj de restul insulei. Este foarte aridă – parcă ai fi în deșert. În plus, aici bate vântul mai tot timpul, așa că îmbracă-te adecvat.
Deși pare pe alocuri periculos, traseul este asigurat pe toată lungimea sa, iar dacă ai noroc, poate vezi o focă-călugăr. Noi n-am văzut însă ne-am bucurat de liniștea locului, pentru că am fost după-amiaza destul de târziu.
Dacă te întrebi când e mai bine să mergi, dimineața vezi mai bine peninsula pe drumul de întoarcere, iar după-amiaza la dus.
3. Vereda do Areeiro – Pico Ruivo
Cel mai celebru traseu montan (vereda în portugheză) din Madeira, acesta leagă cele două vârfuri cele mai înalte de pe insulă: Pico do Areeiro (1817 m) și Pico Ruivo (1862 m), trecând prin centrul masivului muntos.
Traseul are 7 kilometri și numeroase tunele, așa că ia-ți cu tine o frontală. Dificultatea este medie, însă ar fi bine să ai încălțări cu talpă aderentă. Și aici bate vântul destul de tare, așa că ia-ți haine care să te protejeze de vânt. Dar despre toate astea o să-ți povestesc pe îndelete într-un alt jurnal.
2. Piscinele naturale de la Porto Moniz
Deși văzusem poze cu piscinele naturale de la Porto Moniz, realitatea m-a surprins total. Nu găsesc cuvinte să le descriu. Sunt foarte frumoase, așa că te las să le vezi :).
Piscinele naturale de la Porto Moniz s-au format din lavă vulcanică și s-au umplut natural cu apă din Ocean.
Există două zone cu piscine: una cu intrare liberă și mai „sălbatică” și una unde plătești intrarea și beneficiezi și de amenajări. Așa că, dacă este vremea bună, te poți bălăci în voie în aceste piscine, în timp ce valurile furioase ale oceanului se sparg lângă tine :).
1. Caldeirao Verde
Caldeirao Verde este o levadă, poate cea mai sălbatică din Madeira. Cu vegetație luxuriantă pe tot parcursul ei, cu poteca suspendată la înălțime dar asigurată, levada oferă o vedere spectaculoasă spre interiorul sălbatic și nelocuit al insulei.
Merită cu prisosință să o parcurgi și îți voi povesti despre ea într-un jurnal separat.
Surpriza majoră vine însă la capătul levadei, unde te întâmpină o cascadă impresionantă, cu apa care se scurge pe un versant abrupt și înverzit. Nu degeaba i se spune Caldeirao Verde (Cădarea Verde).
Mie mi-a plăcut foarte mult aici motiv pentru care am pus Caldeirao Verde pe primul în topul preferințelor mele. Din păcate pozele nu reflectă nici pe departe spectaculozitatea peisajului. Așa că, dacă ajungi în Madeira, mergi să o vezi cu ochii tăi. Îți garantez că nu vei regreta.
Până atunci, stay tuned pentru următoarele jurnale din Madeira. Mai am și alte surprize ascunse în mânecă ;).
Poate te-ar interesa și:
Madeira. Mic ghid de călătorie
Top 5 levade în Madeira
Top 3 trasee montane în Madeira
12 puncte de belvedere din Madeira
Facebook Comments