fbpx
Cadiz
Jurnale de călătorie

Pierduţi în Cadiz, în căutarea turnurilor şi a dezmăţului culinar

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

După Sevilla, următoarea noastră destinaţie în Andaluzia a fost Cadiz.

Am plecat din Sevilla după prânz, către orăşelul Cadiz, situat pe Costa de la Luz. Iniţial voiam să vedem şi Jerez de la Frontera, aflat în apropiere, dar deoarece vizita în Sevilla s-a prelungit, l-am tăiat de pe listă. Nu fără păreri de rău, pentru că în Jerez sunt nu mai puţin de nouă „bodegas de sherry” care se pot vizita. De altfel, sherry este transformarea englezească a lui „Jerez”.

Şi, dacă tot suntem la capitolul toponime, aş mai adăuga că sintagma „de la Frontera” o regăsim la multe nume de localităţi din zonă întrucât acestea se aflau la frontiera dintre teritoriile aflate sub conducerea califilor mauri şi cele sub autoritatea regilor creştini.

Câteva date despre Cadiz

Cadiz, capitala provinciei cu acelaşi nume, este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa. Acesta este aşezat pe o limbă de pământ, fiind destul de izolat chiar şi în prezent. Dacă sunteţi amatori ce ciclism, probabil aţi văzut deja imagini aeriene cu zona într-una dintre primele etape ale Vuelta 2014. Oraşul a cunoscut apogeul în secolul al XVIII-lea, când portul Sevilla de la Guadalquivir s-a înnămolit şi ca urmare a rămas principalul port comercial între Spania şi Lumea Nouă.

Cadiz are o parte nouă destul de bine dezvoltată, care trebuie traversată înainte de a ajunge la oraşul vechi. Şi aici ne-am învârtit un pic până am găsit parcare, dar de data aceasta am avut noroc cu una gratuită. Şi nu oriunde, ci în apropierea unor ficuşi imenşi şi a… biroului de turism.

Am plecat la drum spre Cadiz cu aşteptări foarte mari. Citisem despre cartierele lui vechi şi pitoreşti, despre nenumăratele restaurante cu fructe de mare din Barrio de la Vina, aşa că am sărit peste masa de prânz în Sevilla cu gândul la un adevărat dezmăţ culinar în Cadiz. Îmi şi imaginam terasele una lângă alta, cu fructe de mare care mai de care mai apetisante. Doar eram în port, la Atlantic, nu?

Aşadar, am coborât zglobiu din maşină, am aruncat o privire de recunoaştere şi am zărit biroul de turism, spre care m-am îndreptat să iau o hartă şi să cer câteva informaţii. Dar era sâmbătă şi biroul de turism era închis… Buuun, nu-i nimic îmi zic, ne orientăm noi şi fără hartă. Căscăm bine ochii, ne luăm puncte de reper şi ne ghidăm după indicatoare. Voiam să ajungem undeva pe faleză, să vedem într-o primă fază catedrala. Am ajuns destul de uşor în piaţa respectivă dar… ghinion! Catedrala era închisă. Buuun, să nu disperăm! Să căutăm Camera Obscură, poate de data aceasta avem noroc.

Cele 160 de turnuri din Cadiz

Bine, bine, dar vedeţi, nu mi-am făcut prea bine temele de acasă, bazându-mă pe faptul că siiiigur găsesc deschis la biroul de turism. Şi nu mi-am notat numele turnului în care se află Camera Obscură. Şi caută în Cadiz acul în carul cu fân. Pentru că ce nu v-am spus este că acest orăşel are nu mai puţin de 126 de turnuri (torres miradores) rămase din cele 160 câte erau pe la 1.700, în perioada de glorie a portului.

Ele sunt primele pe care călătorii care vin de pe mare le văd în oraş şi cele care creează imaginea distinctivă a acestuia. Turnurile de observaţie din Cadiz reprezintă elementele cele mai reprezentative pentru arhitectura andaluză, influenţată de Africa de Nord. În secolul al XVIII-lea, fiecare negustor îşi decora casa cu un astfel de turn, care era văzut ca un simbol al prosperităţii dobândite graţie comerţului înfloritor cu Indiile Occidentale.

Fiecare negustor voia să vadă când îi ajung navele în port, iar fiecare turn avea propriul steag pentru ca navele să îl poată identifica, la rândul lor, de la distanţă. De aceea, majoritatea turnurilor sunt situate în apropiere de port, unde trăia clasa superioară a societăţii.

Turnurile sunt de patru tipuri:

  1. garita – cu o terasă împrejmuită;
  2. sillon – care, aşa cum îi spune numele, are forma unui scaun;
  3. terraza – o garita cu turnuleţe;
  4. mixt – o combinaţie între terraza şi sillon.

Acum înţelegeţi, cred, de ce era dificil de găsit turnul respectiv. Dar, spre norocul nostru am întâlnit la o terasă de lângă catedrală un barman foarte drăguţ care a venit cu o hartă şi ne-a explicat cum să ajungem la turn, care de altfel era foarte aproape.

În căutarea turnului pierdut

Turnul cu pricina se cheamă TAVIRA şi este cel mai înalt punct din oraş, având 45 de metri înălţime. În 1778, acesta a fost recunoscut ca turnul de observaţie oficial al oraşului. Don Antonio Tavira a fost primul paznic al turnului şi folosea telescopul cu care este prevăzut acesta pentru a vedea navele pline cu mărfuri care veneau din America. În prezent, locul respectiv este Camera Obscura, pe care am vizitat-o şi noi.

Pentru a vedea cu ochii tăi ce vedea Don Antonio Tavira plăteşti 6 euro (de persoană, accesul fiind permis între orele 10.00-20.00 în perioada mai-septembrie şi între orele 10.00-18.00 în perioada octombrie-aprilie). „Demonstraţia” se face la ore fixe, pe grupuri.

Turnul este structurat pe mai multe nivele. La primul se află recepţia, apoi la următoarele două sunt amenajate nişte expoziţii despre istoria oraşului şi a turnurilor, penultimul este cel cu Camera Obscură, după care urmează terasa. De pe terasă ai o vedere panoramică asupra întregului oraş vechi şi a numeroaselor sale turnuri.

Camara Obscura

Să vă povestesc acum un pic şi despre Camera Obscură sau Camara Obscura, cum o numesc spaniolii. Aceasta proiectează o imagine pe un ecran alb, concav, orizontal, ca un fel de masă, situat în centrul încăperii. Noi am fost îndrumaţi să ne aşezăm în jurul ecranului, după care s-a stins lumina, ceea ce evident a creat rumoare (nu că altfel decât pe întuneric ai fi putut proiecta imaginile).

Acesta nu a durat prea mult, pentru că s-au deschis lentilele, iar pe ecran a apărut… oraşul. Imaginile sunt color şi reflectă în timp real ce se întâmplă în oraş. Graţie distanţei focale mari a lentilelor rezultă un efect optic foarte bun. Mecanismul funcţionează ca un aparat foto. Nu mă pricep atât de bine la optică încât să vă explic în detaliu sistemul, aşa că nu intru în amănunte.

„Demonstraţia” este destul de animată şi, deşi se vedea clar că persoana care ne vorbea îşi spune poezioara ca la şcoală, am apreciat eforturile. Şi i-am iertat pe „gaditanos” (cetăţenii din Cadiz) şi pentru că nu au deschis sâmbăta biroul de turism: P.

 Barrio de la Vina

Buun, după ce am vizitat Camera Obscură, văzând că este deja târziu şi nu mai găsim deschis la castelul San Sebastian, situat pe o insuliţă la capătul oraşului, am pornit în căutarea Barrio de la Vina. Acesta este cartierul care în mintea mea (după o zi în care nu mâncasem de dimineaţă) se metamorfozase în paradisul paradisurilor culinare.

Am cerut din nou informaţii, pentru că pe hartă nu apărea marcat în vreun fel cartierul şi am început să luăm la pas străduţele înguste. Şi am mers, şi-am tot mers, cale de şapte poşte, vorba basmului. Dar restaurantele tot nu se vedeau. Foamea deja nu ne mai dădea pace, picioarele nu ne mai ţineau, nervozitatea creştea… dar tot nimic. Şi asta pentru că aceste „restaurante” se deschideau abia la 20.00-20.30.

Morala: la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Şi uite-aşa s-au spulberat şi visurile mele frumoase cu fructe de mare în Cadiz şi m-am mulţumit cu câteva ceva de-ale gurii dintr-un supermarket. Pentru că timpul „nu mai avea răbdare” cu noi, întrucât seara aveam cazare în Conil.

Citește și:
10 zile cu mașina prin Andaluzia
Las Alpujarras, locul de unde atingi cerul
Alhambra și Albaicin, simbolurile Granadei
Câteva sfaturi practice pentru vizita în Cordoba
Patiourile Cordobei
Ciuperci gigantice, grădini și arhitectură mudejară în Sevilla
Arce, stânci și bodegas în Pueblos Blancos
Gibraltarul, de la dezamăgire la încântare
Plaje californiene în … Conil de la Frontera


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top