Masivul Bedeleu
Drumeții Jurnal de Călătorie în

Masivul Bedeleu: un circuit cu peripeții

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Auzită în Bucegi: „N-ai de ce să te duci mai sus. N-ai ce vedea, e doar traseu.” Ei, pe cât pare de hilar, cam așa a fost și cu circuitul în Masivul Bedeleu pe care l-am făcut noi în cea de-a cincea zi a vacanței noastre prin România din acest an și ultima din Munții Trascăului.

De ce spun asta? Pentru că, dacă ar fi să rezum acest circuit ar suna așa: două cascade spectaculoase, 2 grote și un punct de belvedere. Jumătate din ele foarte ușor accesibile. În rest, mers prin pădure sau prin soare timp de 9 ore. Iar poteca? Ia poteca de unde nu-i.

Dar hai să-ncep cu începutul pentru că probabil n-ați înțeles nimic :)).

Punct de plecare: Sub Piatră

După ce am explorat Munții Trascău din partea de est, ne-am mutat pe partea cealaltă, ca să-i descoperim și dinspre partea de vest. Adică Masivul Bedeleu. Pentru asta, ne-am stabilit cartierul general în satul Sub Piatră.

Satul nu este foarte mare dar e foarte frumos amplasat. Iar drumul de acces este asfaltat. Singurul inconvenient: e destul de îngust. Sunt porțiuni unde nu încap 2 mașini, așa că trebuie să circuli cu atenție.

De cazat, ne-am cazat la Pensiunea Sub Piatră, despre care am scris câteva impresii aici. Pe scurt, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mâncare bună și la prețuri rezonabile, însă camerele cam lasă de dorit. Iar prețul nu e chiar modic. Noi am plătit 250 lei pe cameră pe noapte. Dar în zonă nu prea sunt locuri de cazare, iar pensiunea este foarte aglomerată, mai ales în sezon.

Una peste alta însă, subiectul acestui jurnal nu este pensiunea, ci traseul pe care l-am făcut în Masivul Bedeleu, cu plecare din satul Sub Piatră.

Planul de bătaie în Masivul Bedeleu

Ce voiam de fapt să vedem aici? Cascada Șipote (cea de sus, nu cea accesibilă de la șosea), Cascada Vânătările Ponorului, Balconul Bedeleu, Peștera Poarta Zmeilor și Huda lui Papară.

Cam acestea erau obiectivele punctuale. Planul inițial era așa: mergem la Cascada Șipote, de acolo urcăm la Peștera Poarta Zmeilor, după care ne întoarcem pe același traseu. De aici mergem în partea opusă, până la Cascada Vânătările Ponorului și retur.

Știam că se poate face și circuit, adică de la Peștera Poarta Zmeilor să mergem către Vânătările Ponorului însă traseul era lung și cam plictisitor. Așa că am zis că n-are sens să optăm pentru varianta asta.

Dar știți vorba aceea că „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”? Ei, cam așa e și cu planul desenat pe hartă și ce găsești la fața locului. Pentru că dintr-un traseu din 2 bucăți pe care noi îl estimam undeva la vreo 7 ore (maaare greșeală❗), am ajuns să facem un circuit de vreo 9 ore și jumătate.

Date tehnice

Cum arată el în Strava? Iată:

Traseu: Sub Piatră – Cascada Șipote – Platoul Bedeleu – Peștera Poarta Zmeilor – Cascada Vânătările Ponorului – La Troiță – Peștera Huda lui Papară – Sub Piatră
Distanță: 20,9 km
Diferență de nivel: 1129m
Timp total: 9h41 (cu pauze)
Timpi intermediari
Sub Piatră – Cascada Șipote: 2h
Cascada Șipote – Peștera Zmeilor – 2h
Peștera Poarta Zmeilor – La Troiță: 3h10
La Troiță – Vânătările Ponorului – La Troiță: 45 min
La Troiță – Peștera Huda lui Papară: 25 min

Cascada Șipote

Am plecat nu foarte devreme de la pensiune (v-am zis că nu sunt o persoană matinală) înspre Huda lui Papară, de unde urma să ne începem traseul pe marcaj triunghi roșu. Cred că am ocolit un pic, pentru că puteam să mergem direct către biserică, dar nu am pierdut mai mult de 10 minute.

Odată ajunși la biserică am stat un pic să ne dumirim pe unde o ia poteca, pentru că nu vedeam decât drumul care trecea prin curtea bisericii. Aplicația zicea însă că suntem bine, așa că am luat-o înainte. Iar la scurt timp am dat și peste marcaj: triunghi roșu, care trebuia să ne ducă până la Cascada Șipote.

Peisajul este foarte frumos aici, așa că nu ne-am grăbit și am savurat din plin acea plimbare printre ultimele case din sat într-o dimineață târzie de miercuri.

Primele bâjbâieli în traseu

Poteca era destul de bine formată și direcția relativ clară, așa că nu ne-am făcut griji în privința marcajului. Asta până la o primă bifurcație. Aici o potecă mai îngustă o lua spre stânga, iar una mai lată înspre dreapta. Cum poteca dinspre dreapta era plină de noroi și părea a se înfunda, am luat-o în stânga. Am făcut bine? Nu știu să vă spun pentru că de aici am cam pierdut marcajul.

Am folosit aplicația Munții Noștri, a cărei funcție de localizare GPS ne-a scos de multe ori din încurcătură, și ne-am îndreptat înspre direcția bună. Dar marcajul tot nu l-am găsit.

Ideea este că pe aici sunt tot felul de poteci și potecuțe formate probabil de localnici. Care este cea bună? N-aș putea să vă spun. Noi am rătăcit un pic pe dealuri până am dat în marcaj. Cu totul am făcut 1h15 până când am intrat în pădure.

De aici și poteca și marcajul au fost destul de clare până la cascadă. De la Sub Piatră și până la Cascada Șipote noi am făcut aproximativ 2 ore.

Cascada nu este chiar în traseu, ci trebuie să cobori un pic – circa 10 minute pe o potecă destul de abruptă și alunecoasă din cauza umezelii. Dar merită cu prisosință drumul până la ea.

Cascada s-a format pe pârâul Șipote și nu este una singură, ci este vorba despre o succesiune de cascade. Cea despre care vă vorbesc eu este cascada superioară. De aici căderea de apă continuă pe aproximativ 1 km până în Sălciua, unde se află cascada inferioară.

Cea din partea de sus, pe care am vizitat-o și noi este mult mai spectaculoasă decât căderea de apă de la DN75. Aici apa șiroiește pe mușchi și travertin, făcând cascada foarte spectaculoasă.

După ce am vizitat cascada, ne-am întors în Poiana Șipote, de unde ne-am continuat drumul către Peștera Zmeilor. Am traversat pârâiașul și am luat-o pe poteca marcată cu cruce roșie.

Peștera Poarta Zmeilor

Ei, și de aici a început distracția ?. Poteca urcă destul de abrupt pe marcaj cruce roșie, la început printr-un vâlcel, după care prin pădure. Are și porțiuni un pic mai blânde, dar și zone unde aproape că te cațeri pe pietre. Nu este periculos, însă pe noi ne-a surprins un pic pentru că ne gândeam că traseul este mai mult o plimbărică. Dar n-a fost deloc așa.

Din Poiana Șipote și până la Balconul Bedeleu am făcut cam 1h30. Ultima parte este un urcuș destul de accentuat, pe pietre, în plin soare. Și soarele chiar ardea cu putere.

Am dat inițial peste un punct de belvedere neamenajat, unde de altfel am și făcut o pauză. De aici am putut admira toată valea Arieșului.

Până la „adevăratul” balcon al Bedeleului am mai mers însă vreo 10 minute :). Acesta este amenajat cu balustrade de lemn și o placă informativă.

Din acest punct, poteca începe să coboare vreo 10 minute prin pădure până la Peștera Poarta Zmeilor. Peștera nu este în circuitul turistic și nu este amenajată. Este însă cea mai veche peșteră din Munții Trascău.

Dacă vreți, puteți intra să o vizitați dar aveți nevoie de o sursă de lumină. Peștera este destul de scurtă, având aproximativ 125 m lungime. Noi nu am vizitat-o, așa că nu vă pot spune mai multe despre ea.

Lângă peșteră este portalul sau podul de piatră, prin deschizătura căruia se poate vedea Valea Arieșului. Nu vă imaginați însă că veți vedea totul ca printr-o fereastră, pentru că vegetația obstrucționează destul de mult priveliștea. Dar printre frunzele și crengile copacilor, se poate zări și Arieșul.

Acum să vă spun sincer, eu n-aș mai urca a doua oară până aici pentru că nu mi s-a părut chiar atât de spectaculos. Bine, poate a fost și efectul urcușului obositor prin soare :). Așa că cel mai bine vă las să vedeți videoul de mai jos și să decideți singuri.

Rătăcind printre urzici

De la peșteră am decis să nu ne întoarcem pe același traseu. Asta pentru că era o coborâre destul de dură și, cum noi nu coborâm foarte repede, nu am fi făcut mai puțin de 3h30 până la Huda lui Papară. Adică ne-ar fi luat în total vreo 7h30 doar partea aceasta de traseu. Dacă mai puneam dus întors până la Cascada Vânătările Ponorului încă vreo 3h (estimam noi nu foarte corect), am fi pierdut cu siguranță masa de seară.

Așa că am decis să facem traseul în circuit și să urmăm în continuare marcajul cruce roșie până la intersecția cu bandă albastră (comun cu bandă galbenă și bandă roșie). O bună bucată de drum traseul a fost foarte bine marcat și poteca formată.

O să vedeți însă, dacă vă uitați pe hartă, că are niște porțiuni marcate cu semnul exclamării, care înseamnă că ai de traversat o zonă dificilă. Pentru că ne-am făcut temele înainte, știam însă că nu este vorba despre vreo zonă expusă sau periculoasă ci despre … urzici.

Și ce de urzici! Erau lanuri întregi, cu plante care mai de care mai mari și mai viguroase. Din fericire însă poteca era formată și multe dintre urzici erau culcate la pământ. Așa că am scăpat cu puține urzicături din aceste porțiuni. Pentru că nu e una singură :)).

Dacă veniți pe aici, cel mai bine este să vă luați pantaloni lungi. Noi eram ferm convinși că nu o să facem circuit, așa că nu ne-am pregătit pentru asta :).

După ce am scăpat de urzici însă, am pierdut poteca.

Poteca, unde-i poteca?

Aplicația ne arăta că poteca este în stânga. De „stânga” ne despărțea însă un gard peste care nu puteam trece. Cum s-a întâmplat de am ajuns aici? Habar nu am. Ori nu am văzut noi pe unde o lua poteca înainte de a începe gardul, ori pur și simplu acesta a fost amplasat după marcarea traseului. Cert este că singura variantă era să o luăm înainte.

Și am mers pe lângă gardul respectiv și în plin soare ceva vreme. Să tot fie vreo 10-15 minute. În cele din urmă am dat în marcaj dar poteca tot nu se vedea. Așa că am mers după aplicație pentru că direcția era bună. Marcajul este comun bandă albastră, bandă galbenă și bandă roșie, adică exact un tricolor.

Mai pe potecă, mai pe lângă, dar mai tot timpul în plin soare, am ajuns și la un indicator care ne arăta 1h30 până la Cascada Vânătările Ponorului. Dar parcă nici nu ne venea să credem ce scrie pe indicator, după toată aventura de până aici :).

Și mare dreptate am avut, pentru că peste foarte puțin timp am dat peste un alt indicator, pe care ce credeți că scria? Vânătările Ponorului 2h45-3h. Adică dublu față de cel de dinainte. Pe cine să mai crezi?

Nu aveam însă altă variantă decât să mergem mai departe. De întors nu se punea problema, pentru că în mod cert făceam mult mai mult. Așa că … „go, Johnny, go, go!”

Nu era nici țipenie de om pe traseu. Mai mult, am ajuns într-o zonă unde erau multe, dar muuulte urme de porci mistreți. Pământ râmat până și pe potecă. Era destul de clar că traseul nu era foarte umblat.

Ne-am despărțit pe rând de banda galbenă și apoi de banda roșie (slavă Domnului că pe aici existau marcaje) și am rămas doar cu banda albastră, care urma să ne ducă la Vânătările Ponorului.

Sălbăticia la ea acasă

Și cum mergeam noi liniștiți pe potecă, deodată un stol de potârnichi își ia zborul de la nici 5 metri în fața noastră. Recunosc că m-am speriat un pic într-o primă fază, neștiind ce se întâmplă. Dar un lucru era foarte clar: devreme ce probabil potârnichile își aveau cuibul prin apropierea potecii, aceasta nu era mai deloc umblată.

Mai mergem ce mai mergem și, dintr-un lăstăriș auzim alte zgomote. Erau foarte aproape de potecă însă nu vedeam nimic. Mă gândeam că poate este vreo vulpe care ne pândește dintr-un loc bine ascuns. Dar n-am reușit să o vedem și nici nu am insistat, ci ne-am văzut de drum.

Pe la ora 18.00, adică după vreo 7h30 de la plecare, am ajuns la Raven`s Nest, un „sătuc” izolat creat special pentru turiști. Aici sunt câteva case vechi tradiționale, renovate pentru a răspunde cerințelor moderne. Pentru liniștea turiștilor cazați aici, nu ai voie să vizitezi „satul” sau să faci poze. Ceea ce mi se pare rezonabil, având în vedere că prețul nu este deloc mic (pornește de la vreo 120 de euro pe noapte).

De aici am urmat în continuare poteca marcată cu bandă albastră care, în aproximativ 30 de minute, ne-a scos la Cascada Vânătările Ponorului.

Deși vedeam în vale drumul forestier, pe unde am fi mers mult mai lejer, de el ne despărțea o coastă destul de abruptă pe care nu ne încumetam să o coborâm la liber. Așa că am tot mers pe poteca destul de îngustă și înierbată până când a binevoit să ne scoată în drum. Mai exact la Troiță. De aici aveam vedere liberă către peretele cascadei dar cascada tot nu se vedea.

Aici se vede peretele cascadei

N-am putut să nu ne uităm la ceas să vedem care dintre cele 2 indicatoare a avut dreptate. Și … câștigător detașat a ieșit primul indicator, care ne arăta 1h30. Exact atât am făcut și noi. Mă rog, ar trebui să mai punem vreo 10 minute cât ne-a luat să ajungem efectiv până la cascadă.

Cascada Dâlbina din Vânătările Ponorului

De aici însă drumul nu mai ridică niciun fel de probleme. Nici de orientare, nici de dificultate. Ca să ajungi la cascadă trebuie să o iei pe sub o sârmă ce ține loc de gard și să cobori urmând poteca.

Cascada, care de fapt se numește Dâlbina (Vânătările Ponorului fiind rezervația unde se află aceasta) este foarte spectaculoasă. O cădere de apă de 25 m întreruptă la jumătate de un prag unde se formează un ochi de apă. Debitul este destul de mare, iar cascada poate fi admirată de la un punct de belvedere amenajat în acest sens.

Denumirea de Vânătările Ponorului provine de la dungile vinete care brăzdează peretele de calcar pe care curge cascada și care s-au format în urma scurgerii apelor provenite din precipitații.

La baza cascadei se vede și Peștera Dâlbina, unde apa intră în subteran și ajunge în Huda lui Papară. La ploi puternice, apa nu poate fi drenată rapid din cauza debitului mare sau a colmatării terenului. De aceea se formează un lac temporar care în cele din urmă sparge barajul format și debitul mare de apă produce inundații în Peștera Huda lui Papară. Acesta este unul dintre motivele pentru care peștera nu se poate vizita.

Huda lui Papară

După ce am vizitat cascada, am luat-o înapoi spre Troiță. De aici ai vedere liberă către satul Sub Piatră. Iar ce vezi este foarte frumos :).

Coborârea este însă destul de abruptă, prin pădure. Indicatorul estimează 30-45 minute, noi însă am parcurs drumul în aproximativ 20 de minute.

Huda lui Papară este cea mai lungă și cea mai dificilă peșteră din Munții Trascău, a cărei intrare are o înălțime de aproape 40 m.

Așa cum vă spuneam însă, ea nu poate fi vizitată. Peștera a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar amenajarea a fost distrusă în întregime de viituri. 

De unde însă denumirea de Huda lui Papară? Și cine e acest Papară? Ei bine, huda este un regionalism care înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peșteră sau adăpost.

Papară își poate avea originea în latinescul papa, care înseamnă conducător religios și care a fost preluat în limbile „barbare” ca papar. Prin urmare, Huda lui Papară ar putea însemna adăpostul conducătorului religios. În vremea dacilor peștera a fost folosită ca locuință și loc de cult.

De la peșteră până la pensiune am mai făcut vreo 10 minute. Am ajuns lihniți de foame, la limită cât să nu ratăm masa de seară și după 9h41 de traseu.

Concluzii din Bedeleu

Dacă ar fi să repet aventura, în niciun caz nu aș mai face acest circuit. La cascade se poate ajunge foarte ușor din satul Sub Piatră: maxim 4 ore dus-întors până la Cascada Șipote și vreo 2 ore dus-întors până la Cascada Vânătările Ponorului.

Vederea de la Balconul Bedeleu este frumoasă dar parcă nu prea merită urcușul, care e destul de solicitant.

Una peste alta însă, a fost o zi plină și mult mai solicitantă decât ne așteptam noi. De unde inițial mă gândeam că jumătate de zi o s-o petrec la piscină, abia am ajuns la timp pentru masa de seară. Bașca faptul că eram rupți de oboseală.

Cu acest circuit din Masivul Bedeleu ne-am încheiat însă apoteotic incursiunea în Munții Trascăului. Aventura nu se termină însă aici. Așa că stay tuned pentru următoarea destinație: circuitul Scărița-Belioara din Muntele Mare.

Iată ce altceva poți să faci în Munții Trascăului:
Drumeție în Cheile Râmețului din Munții Trăscău + ? vlog ?
Aventuri în Cheile Vălișoarei (Aiudului)
Surprize-surprize în Cheile Borzești din Munții Trascău + ? vlog ?
Circuit Cheile Turzii prin Culmea Săndulești + ? vlog ?
Piatra Secuiului vara. Căldură mare, mon cher! + ? video


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  
Back To Top