Am ales să încadrez acest jurnal la rubrica Experiențe pentru că ceea ce vă propun astăzi este mai mult decât vizitarea unui memorial. Este o lecție despre toleranță. O călătorie inițiatică pe care merită să o faci măcar o dată în viață. Aici sau în altă parte.
Pentru mine Yad Vashem stă la loc de cinste alături de Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet și de Muzeul Armatei din Paris. Sunt locuri în care trăiești momente de răscruce ale istoriei și care îți aduc aminte de ororile născute din intoleranță, ignoranță, extremism și manipulare.
20 de milioane de oameni morți în Uniunea Sovietică în timpul comunismului. 1 milion de oameni morți în Europa de Est. 6 milioane de oameni uciși de naziști. Și asta doar în Europa.
Și noi ce facem azi? Ștergem totul cu buretele și ne întoarcem la intoleranță, ignoranță, extremism și manipulare. Nu merită reflectat o secundă?
În căutarea feminității pierdute
Revenind însă la subiectul jurnalului de astăzi, înainte de a vă spune câte ceva despre Yad Vashem aș vrea să vă povestesc o întâmplare. Ca să ajungem la muntele Herzl, unde se află Memorialul Victimelor Holocaustului, am luat metroul ușor până la ultima stație, care se cheamă chiar Muntele Herzl.
Am urcat în metrou, am validat cartelele și hai la drum! Nu trec nici două stații și urcă și controlorii – un bărbat și o femeie. Bărbatul se îndreaptă către partea din față a metroului, în timp ce femeia vine spre noi și ne cere cartelele. Fiind la mine, i le înmânez liniștită, se uită la ele, însă nu pare convinsă că sunt validate. Este foarte rece și dură. Vorbește răstit deși eu îi zâmbesc și îi vorbesc cu calm. Întoarce cartelele pe toate părțile și în final ni le înmânează, nemaiavând nimic de comentat.
M-a lăsat însă cu un sentiment ciudat: nu înțelegeam această lipsă de feminitate și duritate dusă la extrem. Mai ales că de aceeași atitudine arțăgoasă avusesem parte și cu două zile înainte, de la o tânără soldat care credea că o fotografiez. Probabil că cei doi ani de armată își pun amprenta asupra femeilor israeliene. Deși cred că asta nu este tot. Sau cel puțin eu asta am înțeles după ce am vizitat Yad Vashem.
Yad Vashem – „un nume și un loc”
Auzisem despre Yad Vashem de multă vreme. Știam că este un loc pe care nu îl ratează niciun șef de stat aflat în vizită oficială în Israel. Știam că este un memorial de comemorare a victimelor Holocaustului. Dar nimic din toate acestea nu m-a pregătit pentru ce aveam să trăiesc la fața locului.
Dar să începem cu începutul: cu numele acestui loc.
Deși o traducere ad-litteram a sintagmei Yad Vashem ar putea fi „Mână și Nume” (yad=mână, vashem=nume), de fapt denumirea își are originea într-un verset din Biblie.
„Le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume (yad vashem în ebraică) mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge.”
Isaia 56:5
Versetul original din Biblie se referă la eunuci. Neavând urmaşi, un eunuc se putea teme că numele şi moştenirea sa se vor pierde în Israel. Totuşi, Dumnezeu făgăduieşte unor astfel de persoane care îi rămân credincioase că numele lor vor fi scrise în cartea vieţii (Apocalipsa 3,5).
Așadar, numind acest muzeu al Holocaustului Yad Vashem, autoritățile israeliene au vrut să acrediteze ideea unui loc național de păstrare a numelor victimelor care nu au avut parte de „aducere aminte”.
Centrul de comemorare a Holocaustului
Yad Vashem este memorialul israelian oficial de comemorare a victimelor Holocaustului. Acesta a fost înființat în 1953 pe partea de vest a Muntelui Herzl, cunoscută și ca Muntele Amintirii.
Memorialul are o suprafață de 4200 metri pătrați și este construit în cea mai mare parte în subteran. Acesta conține mai multe secțiuni, din care noi am vizitat doar Muzeul de Istorie a Holocaustului și Sala Numelor.
Accesul în muzeu este gratuit, fiind deschis de duminică până miercuri în intervalul orar 09.00-17.00, joia de la 9.00 la 20.00, iar vinerea și în ajunul sărbătorilor evreiești de la 09.00 la 14.00. Sâmbăta și în timpul sărbătorilor evreiești muzeul este închis.
Este de reținut, de asemenea, că accesul copiilor cu vârste mai mici de 10 ani nu este permis în acest muzeu, iar ultima intrare se face cu o oră înainte de închidere.
Drumul către calvar
La intrarea în Muzeul de Istorie a Holocaustului se deschide o galerie lungă de 180 metri cu formă triunghiulară.
Forma muzeului, faptul că este construit în subteran, culoarea metalică și atmosfera apăsătoare te introduc imediat într-o lume despre care îți vine greu să crezi că a existat vreodată.
Pașii îți sunt purtați dirijat dintr-o galerie în alta, organizate cronologic de o parte și de alta a liniei principale. Începi cu originea antisemitismului și ajungi până la constituirea statului Israel.
Este o muncă imensă, muzeul adăpostind obiecte originale, documente, jurnale, scrisori sau fotografii ale evreilor din Europa din timpul acestor ani. Pe lângă toate acestea, muzeul conține circa 100 de ecrane video pe care rulează mărturii ale supraviețuitorilor sau diverse videouri care ilustrează această perioadă.
De la viața obișnuită la Soluția Finală
La intrarea în muzeu te întâmpină însă un ecran de 13 metri înălțime pe care rulează un film ce încearcă să recreeze viața evreilor din Europa de dinainte de Holocaust.
Uitându-mă la scenele din film parcă-l auzeam pe Roberto Benigni strigând: Buongiorno, Principessa!
Însă, ca și în „La vita e bella”, atmosfera relaxată nu durează prea mult. De cum întorci spatele ecranului intri într-o altă lume.
O lume în care prima lecție este despre antisemitism. Urmează apoi cea despre transformarea evreilor din cetățeni cu drepturi egale în Germania în niște proscriși. Afli despre Legile de la Nürnberg și emigrarea evreilor, despre Kristallnacht și începutul sfârșitului, odată cu invadarea Poloniei.
Intri în lumea lagărelor de exterminare, a ghetourilor și camerelor de gazare. Te plimbi prin fiecare țară în parte și descoperi seria de pogromuri din toată Europa. Între ele și cel de la Iași din 1941 :(.
Descoperi lupta de rezistență și eforturile depuse, între alții și de Oscar Schindler (dacă încă nu ați văzut Lista lui Schindler, vi-l recomand cu cea ce mai mare căldură), pentru salvarea evreilor de la Soluția Finală.
Te îngrozești de atrocitățile la care au fost supuși mii de copii (1,5 milioane în total) și îți amintești de jurnalele lui Anne Frank.
Mergi pe urma Comandourilor Morții și închei turul cu bucuria din ochii supraviețuitorilor care pășesc pe teritoriul statului Israel, înființat în 1948.
Fiecare om are un nume
Însă asta nu e tot. Când crezi că eforturile tale de a face față acestei avalanșe de emoții s-au încheiat, ajungi în fața Sălii Numelor.
Recunosc că pentru mine a fost punctul culminant al acestei vizite. Nu atât prin ceea ce înfățișează, cât prin ceea ce reprezintă.
Este practic o sală în care se regăsesc datele personale a peste 2 milioane de evrei dintre cele 6 milioane de victime ale Holocaustului.
2 milioane de vieți stivuite într-o sală …
„Amintiţi-vă doar că am fost nevinovat
şi, la fel ca voi, muritor în acea zi,
am avut şi eu un chip
însemnat de mânie, de milă şi bucurie
pur şi simplu, un chip uman.”
Benjamin Fondane (Fundoianu)
Ucis la Auschwitz în 1944
Tavanul este format dintr-un con cu înălțimea de 10 metri în interiorul căruia sunt afișate 600 de fotografii și fragmente din cartoteca de pe margine. Acesta se continuă la bază cu un alt con plin cu apă, în care se reflectă imaginile de mai sus. Imaginile reflectate în apă sunt o modalitate de comemorare a victimelor ale căror nume au rămas necunoscute.
Eforturile de colectare a datelor lor nu s-au încheiat însă, iar sala are numeroase spații goale care așteaptă să fie umplute.
Îmi este foarte greu să vă descriu în cuvinte ce am simțit în acea sală. Dincolo de părerea de rău că țara mea a contribuit cu peste 300.000 de nume la această arhivă, am simțit groază, milă, durere și admirație. Da, admirație pentru cei care nu vor să dea uitării aceste atrocități.
Imaginile din acest articol sunt preluate de pe site-ul oficial, întrucât în interior nu ai voie să faci poze.
Pentru alte aventuri în Israel, te invit să citești jurnalele următoare:
Controlul de securitate pe aeroportul din Israel
Ce trebuie neapărat să știi dacă mergi în Israel
Ierusalim – 0,9 km pătrați la răscruce de religii (partea I)
Ierusalim – 0,9 km pătrați la răscruce de religii (partea a II-a)
Cisiordania – lumea de dincolo de zid
Marea Moartă – punctul cel mai jos din lume
Facebook Comments