fbpx
Grand Col Ferret
Călătoriile mele

Etapa 3 TMB: Spre Grand Col Ferret cu peripeții

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Șontâc-șontâc mai avansez cu o etapă și un nou jurnal de călătorie în Tour du Mont Blanc :). Astăzi, etapa a 3, în care am trecut din Elveția în Italia prin Grand Col Ferret. Dar înainte de a vă povesti toată aventura, să trecem în revistă câteva date tehnice despre traseu.

Date tehnice

Traseu: Ferret – Grand Col Ferret – Rifugio Elena – Hotel Chalet Val Ferret
Distanță: 12,9 km
Diferență de nivel: +838 m/ -772 m
Timp: 5h19min
Cel mai înalt punct: Grand Col Ferret (2542m)

După un început în … ceață (vezi AICI detalii despre prima etapă) și o zi în care căldura și urcușul prin Alp Bovine m-au făcut să mă simt un pic inconfortabil, ziua a 3-a se anunța amenințătoare de-a dreptul.

Nu puteam să nu mă întreb: oare chiar să ne fi părăsit norocul (deja proverbial) în ceea ce privește vremea? Și tocmai acum, când eram cu rucsacul în spate și rezervările bătute-n cuie?

Mă tot uitam la prognoză și parcă nu-mi venea să cred: totul părea sumbru. Ploaie, descărcări electrice, furtuni. Singura parte bună era o fereastră de vreo oră de vreme acceptabilă (adică fără tunete și fulgere), în care speram să trecem Grand Col Ferret. Nu de alta, dar nu voiam să experimentez cum e în plină furtună la 2500 m. No way!!

Să riscăm să trecem prin Grand Col Ferret?

Încă din ziua precedentă l-am întrebat pe Silviu (v-am spus că nu mi-am făcut temele înainte de a pleca 🙄 și am lăsat totul în seama lui) ce alternative avem dacă vremea e chiar imposibilă.

Să-ți spun ce mi-a răspuns 😂? „Tren Orsieres-Martigny, tren Martigny-Chamonix, autobuz Chamonix-Courmayeur, autobuz Courmayeur-Val Ferret.” Și m-a liniștit 😆.

Dar dacă vremea chiar era potrivnică, nu aveam decât să optăm pentru varianta asta. Urma să ne decidem dimineața. Orice variantă am fi ales însă, trebuia să ne trezim devreme.

Ziua bună se cunoaște de dimineață. Sau nu?

Eeei, și se făcu dimineață. Mă ridic din pat, dau draperia la o parte, iar afară ploaie torențială. Mă-nvârtesc, mă sucesc, începe să se mai potolească. Hai că nu pare chiar așa de rău. Mă uit pe telefon, prognoza la fel de proastă.

Fără prea multă convingere, am strâns repede bagajele și am mers la micul dejun, cu gândul să luăm totuși autobuzul până în Ferret, ultimul sat din Elveția, de unde începea urcușul spre Grand Col Ferret. Ce-om face mai departe odată ajunși în Ferret, o să vedem la fața locului.

Zis și făcut. Am luat autobuzul de 7.45, care avea stație la doi pași de hotel. În autobuz – oameni cu rucsacuri și echipați de hiking. Wow! Mi-a mai venit inima la loc. Dar oare erau tot în TMB? O să aflu atunci când vom ajunge în Ferret.

Etapa în care am trișat

Autobuzul ne scutea practic de o etapă de TMB, în care ar fi trebuit să trecem prin satele elvețiene. Nu că nu ar fi fost pitorești, însă poteca era oarecum paralelă cu șoseaua și destul de departe de Mont Blanc. Așa că în mintea mea ar fi trebuit să-mi odihnesc picioarele în autobuz, bucurându-mă de un „tur panoramic” al acestor sătuce.

Dar credeți că a fost așa? De unde! Ceața și ploaia abia dacă îți permiteau să vezi la 5 metri în față/lateral. Așa că turul panoramic pe care mi-l imaginam eu s-a transformat într-un fel de „lost highway” 😁. Dar n-am disperat. Măcar în autobuz era cald și uscat.

La fiecare oprire pândeam să văd cine coboară 😀. Și de fiecare dată mă bucuram când vedeam că mai rămân oameni în autobuz. Nu de alta, dar parcă mă simțeam mai în siguranță dacă știam că nu suntem singuri pe traseu.

Și uite-așa, cu pândit oamenii din autobuz și cu mijit ochii pe fereastră, am ajuns și în Ferret. Noi și un grup de vreo 10 persoane. Ploaia se oprise, iar eu eram în culmea fericirii că nu suntem singuri pe traseu.

Sau cum zice Silviu: „Faptul că mai sunt și alți amatori de senzații tari e de bine. Știți vorba aia: Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur parcă prind curaj”.

Începem în forță dar dăm de furtună

Așa că n-am mai pierdut vremea și am luat-o din loc. Între timp am făcut cunoștință și cu câteva dintre persoanele din grup. Cea mai vorbăreață și mai în formă pare Anna, despre care aflăm că vine din Finlanda. Grupul este însă eterogen: de toate vârstele și cu pregătire fizică diferită.

Aflăm că erau într-un tur organizat, cu ghid. Și mai bine! Îmi spun în gând.

Între timp, începe iar să plouă mărunt dar decidem să ne oprim ca să ne echipăm. Tocmai bine pentru că imediat ce ne îmbrăcăm se întețește și ploaia.

Așa că pun capul în pământ (că oricum e ceață și nu văd nimic) și grăbesc pasul. Mă simt ca Froome în Turul Franței. Ba parcă dau și din cap pe ritmul pașilor 😅.

Ce face Silviu? „Comut pe 4×4 în stilul meu pompieristic inimitabil (adică mă trag în brațe când picioarele nu mai fac față). Bețele sunt inestimabile.”

La un moment dat începe să tune și să fulgere. Noi suntem însă destul de jos, așa că nu e chiar înspăimântător. Un domn din grup tot numără ceva pe degete. Nu prea înțeleg ce face.

Abia ulterior mi-a zis Silviu, care a fost mai atent la el, că număra timpul scurs între fulgere și tunete, trăgând concluzia că sunt destul de aproape.

Prima pauză: cabana La Peule

După 1h20 ajungem la Cabana La Peule, unde ne adăpostim un pic de ploaie. După o scurtă pauză, timp în care ploaia nu se oprește dar măcar nu mai tună și nu mai fulgeră, decidem să mergem spre Grand Col Ferret.

Urcăm ce urcăm pe ploaie, până când la un moment dat îmi dau seama că a stat. Ceața începe să se ridice și se vede valea. Ba mai mult, în față (adică spre Grand Col Ferret), cerul începe să se limpezească. Facem o pauză de poză, pentru că încă nu ne vine să credem că asta a fost tot, după care mergem mai departe.

Ne întâlnim cu o groază de oameni care vin din sens opus. O doamnă cu un copil de vreo 9-10 ani ne povestește că i-a prins furtuna în șa și că a fost destul de înspăimântător. Îmi înghit cuvintele de dimineață și trag concluzia că totuși suntem norocoși. Mai avem vreo 20 de minute până în Grand Col Ferret și vremea pare din ce în ce mai bună. Tragem însă tare, pentru că niciodată nu știi cum se poate schimba la altitudinea asta.

La un moment dat văd însă un colț de ghețar. Fac repede niște poze și merg mai departe. Din șa ar trebui să se vadă mai bine.

Grand Col Ferret: Ploaie și ceață în Elveția, soare și nori în Italia

Și iată-ne ajunși. Nici nu știu în ce parte să mă uit mai repede. Nu pot să nu exclam (asta și după vacanța de anul trecut din Dolomiți) că tot Italia e mai frumoasă. Evident că Elveția are părțile ei foaaarte frumoase, însă în Tour du Mont Blanc vezi zona mai puțin spectaculoasă. Cât despre Franța, nu puteam să mă pronunț încă.

Iată ce scria Silviu despre trecerea prin Grand Col Ferret, în Italia:

„În Italia era o altă lume. Vizibilitate maximă, creste, ghețari, torenți, cascade, absolut magnific. Facem cel puțin 15 min pauză de poze. E ceva similar cu trecerea de la Bâlea Lac cu ceață densă prin tunel, iar în partea cealaltă e soare arzător. A fost prima dată în TMB când am bătut un timp de pe placă.”

Asta pentru că timpul dat pe placa de la începutul traseului era de 3 h până în Grand Col Ferret, iar noi l-am făcut în 2h30. Ce ți-e și cu vremea asta! Cum te face ea să scoți timpi buni pe traseu 😁.

Am făcut zeci de poze. Cum mă mișcam un pic, cum mi se părea că se schimbă perspectiva. Când am descărcat însă pozele acasă, n-am mai avut aceeași impresie 😂. Părea că am făcut aceeași poză de foarte multe ori. Însă la fața locului chiar e impresionant.

Rifugio Elena

După această pauză generoasă, deja relaxați pentru că vremea nu dădea semne să se strice, am început coborârea spre Rifugio Elena. De data asta am lălăit-o destul de mult. Poze peste poze, pauze de așteptat oamenii din sens opus să treacă, pauze de contemplare a peisajului :)).

De la Rifugio Elena mai aveam aproximativ o oră până la Chalet Val Ferret, unde aveam să înnoptăm. Și nici pe porțiunea aceasta nu ne-am grăbit. Așa că am ajuns la cabană la 13.30. Am avut timp berechet să luăm prânzul și să ne relaxăm.

La adăpost în Chalet Val Ferret

Pe la 15.00 a început să se strice din nou vremea. Dar acum eram la adăpost și la căldură. Atmosfera era foarte plăcută la cabană. Iar vederea era breathtaking. De la noi din cameră, chiar dacă fereastra era mai sus, se vedea unul dintre ghețari. La fel și din sala de mese. Din curte, nu mai zic :).

Ah, dar trebuie să vă povestesc o întâmplare comică. Intrăm în cameră și, sub geam și oarecum în lateralul patului văd un panou mare, negru, care pare un ditamai televizorul fixat pe perete. Mă miră însă poziția lui, pentru că dacă stai în pat nu prea ai cum să te uiți la el. Așa că îi împărtășesc lui Silviu nedumerirea mea.

El îmi răspunde însă cu un hohot de râs: „Bre, ăsta nu-i televizor. E panou de încălzire”.

Și uite-așa mi s-a dus buhul. Pentru că de fiecare dată când ne aducem aminte de întâmplarea asta ne bufnește râsul pe amândoi.

Concluzia etapei a 3-a din TMB? Suntem niște norocoși în ceea ce privește vremea :). But the best is yet to come. Așa că stay tuned.

Citește și:
Ce este TMB și ce ai nevoie să știi înainte de a pleca
Tour du Mont Blanc în 8 zile. Planificarea pe etape
Etapa 1 TMB: Ia Mont Blanc de unde nu-i
Etapa 2 TMB: Trient – Champex-Lac prin Alp Bovine
Etapa 4 TMB: Spre Courmayeur cu motivația în cădere liberă


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top