fbpx
Spre Courmayeur
Călătoriile mele

Etapa 4 TMB: Spre Courmayeur cu motivația în cădere liberă

Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

După norocul din ziua precedentă, când am scăpat de furtună ca prin urechile acului, dimineața celei de-a patra zile de #TMB se anunța cum nu se poate mai bună. Doar câțiva nori înconjurau crestele, ca un fular pus la gâtul uriașilor Europei.

Așa că am pornit dis de dimineață către o nouă destinație: La Palud -Courmayeur, unde aveam să facem o zi de pauză (pauză – vorba vine, pentru că a fost o zi la fel de plină :)). Dar despre asta vă voi povesti data viitoare).

Date tehnice

Traseu: Hotel Chalet Val Ferret – Rifugio Bonatti – Val Armina – Col Sapin – Tete de la Tronche – Rifugio Bertone – La Palud
Distanță: 21,7 km
Diferență de nivel: +1042 m/ -1340 m
Timp: 9h40 min
Cel mai înalt punct: Tete de la Tronche (2585m)

Previziuni sumbre înainte de Courmayeur

De vreo 2 zile Silviu mă tot avertiza:

_ Toată lumea zice că ziua a 4-a este cea mai dificilă.
_ Ok, zic. Și?
_ Păi dacă treci de asta o să fie ok tot TMB-ul.
_ Hmmm, bine, zic eu neîncrezătoare.

Nu prea vedeam de ce ar fi trebuit să fie această zi cea mai grea. Silviu o tot dădea cu oboseală acumulată, scăderea motivației etc. Eu însă mă țineam tare pe baricade: Who? Me? :))

Început în forță

Totul părea ok. Traseul pornea chiar din fața hotelului și peisajul era foarte ofertant: ne apropiam de Mont Blanc și de numeroasele „ace” (Aiguilles) din apropierea lui.

După spusele lui Silviu, aveam vreo 5 variante pentru ziua de azi.

1. Val Ferret-Rif. Bonatti-Pas Entre Deux Sauts-Col Sapin-Tete de la Tronche-Rif. Bertone-La Palud
2. Val Ferret-Rif. Bonatti-Val Armina-Col Sapin-Tete de la Tronche-Rif. Bertone-La Palud
3. Val Ferret-Rif. Bonatti-Rif. Bertone-La Palud
4. Val Ferret-Rif Bonatti-Val Armina-Col Sapin-Val Sapin-Courmayeur
5. Val Ferret-Courmayeur autobuz

Ultimele două erau variante de vremea rea, iar cea de-a 3-a era cea oficială. Varianta 1 era prea lungă și ne depărta mult de Mont Blanc, așa că am ales varianta 2.

Am urcat cu aplomb cei 300 metri diferență de nivel, care ne-au ridicat deasupra văii Ferret, iar de aici am mers pe curbă de nivel până la Rifugio Bonatti (aproximativ 2h30).

Rifugio Bonatti

Cabana are o amplasare de invidiat: cu vedere la crestele înzăpezite și la Mont Blanc, care încă se ascundea în nori. Aceasta a fost dedicată alpinistului italian Walter Bonatti, iar în interiorul cabanei se află fotografii realizate de acesta. Un loc frumos, unde merită să poposești ca să-ți tragi sufletul.

Rifugio Bonatti

Pentru că era prea devreme pentru a lua prânzul, am decis să facem o pauză scurtă, după care ne-am continuat drumul. Toate bune și frumoase. Peisajul era exact cum mi-l imaginam eu în copilărie atunci când citeam „Heidi, fetița munților”: iarbă verde, flori și creste înzăpezite. Ce să-ți dorești mai mult?

Vântul însă bătea cu putere și, după mai bine de 3 ore petrecute pe traseu, începeam să-l resimt deranjant.

Valea care nu se mai termină

Ajungem la bifurcația cu Val Armina și poteca ne întoarce brusc cu spatele la crestele înzăpezite. În față se deschide o vale luuungă cât o zi de post. Trebuia să o parcurgem integral, după care să urcăm spre Tete de la Tronche, unul dintre vârfurile pe care abia le zăream în partea noastră dreaptă.

Val Armina văzută în sens invers față de cum am parcurs-o noi

Și mergem, și mergem … dar valea parcă nu se mai termina. Dăm de o clădire abandonată, iar Silviu se duce să o inspecteze. Deodată îl aud:

_ Nelu a fost aici!
_ Poftim? Cine e Nelu?
_ Nelu din România :)).

Asta pentru că prin 1994 un Nelu din România a trecut pe acolo și a simțit nevoia să lase urme :)).

Locul unde am aflat de Nelu

Trecem și de clădirea abandonată și tot sperăm să dăm de indicatorul care să ne arate că trebuie să virăm spre dreapta. Dar acesta se lasă așteptat. Iar eu deja simt că nu mai am chef de mers. Vântul care m-a bătut constant din față a contribuit decisiv la lipsa mea de entuziasm. Nu am însă de ales și merg mai departe.

Pierdut motivație. Găsitorul este rugat să o returneze

În sfârșit dăm și de indicator, moment în care începem urcușul. Și dă-i și urcă. Pe la jumătatea urcușului simt cum mă părăsește brusc și definitiv motivația. Moment în care îi spun pentru prima dată lui Silviu: am nevoie de o pauză. Acum!

Pur și simplu nu mai aveam niciun impuls să merg mai departe. Totul părea pointless. M-am așezat pe iarbă, mi-am dat rucsacul jos din spate și am început să cuget: ce ziceam eu de dimineață? Ei bine, iată că mi s-a întâmplat. M-a părăsit motivația și nu știu unde să o găsesc.

Îi împărtășesc lui Silviu frământările mele, facem haz de necaz o vreme, timp în care îmi trag sufletul, apoi o luăm din nou din loc. Și când să zicem gata, ăsta-i tot cu urcușul pe ziua de azi, dăm peste altă pantă, și mai abruptă decât ce urcaserăm până atunci.

Cu Mont Blanc în … cap

Pentru mine a fost însă cheia care mi-a repus motorul în funcțiune: scurtă și abruptă, exact pe gustul meu. Așa că în aprox 20 de minute suntem sus, pe Tete de la Tronche. Ne așezăm pe iarbă și privim spre Mont Blanc, care scoate capul din nori exact când ajungem pe vârf. Repede-repede poze!

Silviu cu Mont Blanc în cap :))

După o odihnă binemeritată începem să o luăm la vale. Coborâm agale, mergem o bucată bună pe curbă de nivel, iar la un moment dat începem o coborâre abruptă spre Rifugio Bertone.

În vale: Rifugio Bertone și Courmayeur

Noi nu mergem însă la Bertone, de unde se coboară spre Courmayeur, ci o luăm înapoi spre Bonatti. Nu, nu facem cale-ntoarsă :)) ci mergem doar vreo 30-40 min pe poteca asta după care coborâm spre La Palud.

N-ar trebui să mai fie mult până în La Palud și e doar la vale, ne încurajăm reciproc și o luăm din nou la pas. La început e bine – mergem pe curbă de nivel. În vale se vede Skyway Monte Bianco, de unde în ziua următoare aveam să luăm telecabina. Vedem chiar și stația intermediară. Norii parcă s-au mai risipit, însă valea pare foarte departe.

Skyway Monte Bianco

Ultimul heirup înainte de La Palud – Courmayeur

Dăm și peste intersecția cu poteca pe care trebuie să coborâm și începem să o luăm din nou la vale. Coborâm preț de vreo oră, însă valea pare în continuare foarte departe. Mi-e foame și mă dor picioarele. Tot ce îmi doresc este să ajung mai repede la hotel.

Coborârea asta, deși are doar vreo 2 km, pare interminabilă. Ajungem într-un final în vale, însă nici aici nu e punctul terminus. Mai avem de parcurs câteva sute de metri până la Hotel Astoria, unde ne întâmpină Madame Annette, care pare desprinsă dintr-o epocă demult apusă :).

Facem repede un duș și mergem să mâncăm la o pizzerie din apropiere. Înainte de a adormi avem o ultimă dezbatere:

Silviu: Vreau să ne trezim la 5 și să plecăm cu prima telecabină ca să prindem răsăritul la Pointe Helbrunner.
Eu:
Tu ai înnebunit? Nu avem haine atât de groase încât să rezistăm la temperaturi sub 0 grade. O să ne congelăm la 3000 metri la ora aia.
Silviu: Dar vremea e superbă și o să se vadă belea.
Eu: Refuz categoric.

Și am adormit… Continuarea în jurnalul următor :). Stay tuned!

Citește și:
Ce este TMB și ce ai nevoie să știi înainte de a pleca
Tour du Mont Blanc în 8 zile. Planificarea pe etape
Etapa 1 TMB: Ia Mont Blanc de unde nu-i
Etapa 2 TMB: Trient – Champex-Lac prin Alp Bovine
Etapa 3 TMB: Spre Grand Col Ferret cu peripeții
Zi de pauză în TMB: Aiguille du Midi 3.842 m
Etapa 5 TMB: Sperietură vecină cu moartea în drum spre Les Chapieux


Ți-a plăcut? Dă mai departe!
  •  
  •  

Facebook Comments

Back To Top